Pentru unii e vacanţă

Deci io m-am dus acuma să cumpăr d-ale gurii, amuţind-o astfel pe maica mea, care jeleşte că nu ridic un pai în casă şi că fratele meu, la vârsta mea, apreta şi călca mileuri (dar cu toţii ştim ce a ajuns, bietul). Trebuie să menţionez de asemenea că cea care mi-a dat viaţă e în mari friguri, drept pentru care a dat centrala la 25, astfel că eu eliminam prin pori râuri şi-eram roşie ca fundul unui babuin. Dar tot m-am dus. Şi pe drum, pentru că noi ne-am profilat pe graham şi trebe să parcurgem distanţe de ani lumină, naca ce-am dat ochii cu nişte ştudenţi, de ăştia de te salută cu jumate de gură fiindcă nu eşti de-al lor. Şi eu acuma îmi făceam procese de conştinţă, oare sălbaticii au crezut că m-am înroşit din cauza lor? Ce-i drept, io-s fată de aia care râde pihihi şi mă-nroşesc, dar masculul trebuie să fie numa' neuron şi testosteron să reuşească un asemenea colorit asupra mea, acum nu era cazul. Trecând peste acest gând în fluxul conştiinţei mele, ce caută studenţii acasă şi de ce nu m-a anunţat nimenea? Târziu m-am adus aminte de supărminivacanţa de 1 mai, care nu este la oamenii ca mine, din motive rebreniene, camilpetresciene, călinesciene şi tot neamul lor strămoşesc. În plus, fiindcă sunt studenţi acasă, trebuie să mă spăl pe cap cu sârg şi să port hainele bune. Dar vacanţă plăcută!

Bazar

Începem cu o glumiţă la pachet, nu ştiu dacă-i vulgară sau tâmpită, clar e că m-am hilizit. Dar nu e glumiţă, e poveste adevărata. Umorul este oricum discutabil. Vedeţi, de asta nu pot spune eu glume, pentru că mă câcâi! Pe vremea lu' răposatu', s-a refuzat vizita parlamentarului englez Michael Foot pentru că nu ar fi sunat bine strigarea Ceauşescu-Michael Foot!

Dacă v-aţi întrebat vreodată cât fistic (mai) puteţi să mâncaţi, take my friendly advice, există o limită!

Ce concert mai ratez de mi se amărăsc ficaţii? Păi Bonobo, 5 mai în Budapesta. În 2006 am plâns după concertele din România, ooooo, depeşii, ooo, gotanii, ooo, plasibii! Anul ăsta plâng după ce are vecinul. La anu' nu voi mai plânge, ştiu.

Închei cu un protest! Dacă Utopic nu se întoarce cât mai curând, viaţa blogosferică nu mai merită trăită!

Către mine

Dragă lâ pâti muto sau eu,

În calitatea mea de conştiinţă care te iubeşte, îţi recomand să-ţi faci o asigurare de sănatate, în caz că nu o ai deja şi ţie nu-ţi trece măcar prin minte. Ia-ţi măsuri pentr-un sicriu, cel mai scump, că doar nu plăteşti tu, deşi ar putea să te disece post mortem şi să-ţi vândă organele. Îndoapă-te cu nişte calciu, magneziu, pastile de astea de care te fereşti, nici nu ştii cum poţi claca şi mai ales crăpa. Şi nu, nu vom face referire la cazul Ralucăi Stroescu, cel mai bine a zis astăzi domnul Fry.

Ideea e că-ţi merge bine. Bătator la ochi de bine. Altfel cum îţi explici că pentru prima oară ţi-ai auzit telefonul vibrând şi ai răspuns chiar dacă nu cunoşteai numărul (mda, frustrată)? Ai vorbit cu dom' director, adică mă rog, el bâiguia ceva, tu te gândeai dacă te ceartă c-ai chiulit şi căutai o scuză pluzibilă gen atestatul. Bâiga, bâiga, bâiga, bâiga, omul ăsta îţi spune ceva de Bruxelles, de un punctaj, printre primii în liceu, ai paşaport? N-am! Faci la urgenţă. Adică tu, fomistă cum te ştiu, te duci pe 9 mai la Bruxelles, la Palatul Parlamentul European. Aşa-i că răsare acum în tine un puiete de mândrie? Aşa-i, că te cunosc. Numa' să nu iasă salcie, că la prima furtună se duce pe gârlă.

Nu mai suntem cu republicanii

Uneori regret că nu iau părerile unor bloggeri pe cuvânt.
Is it just me sau revista Re:publik e din ce în ce mai proastă? Mai mult, cred că şi redacţia îşi dă seama şi mai trânteşte câte un dvd, poate-poate o mai fi vreunul care nu a văzut filme de tremură arta. Îmi amintesc că hăt acum un an şi ceva, când am luat primul meu număr, mi-am downloadat toate regalurile, ba chiar am reţinut un articol despre Lars von Trier şi am dat gata un uneatecist. Am avut răbdare şi m-am uitat la In the mood for love, numai cât am scris acum titlul am căscat de doua ori. Cu timpul, am înţeles că numai articolele/recomandările unora merită băgate în seamă, pentru că toate celelalte se traduc "ah, sunt atât de deştept şi cool, nu înţeleg de ce scriu la o revistă glossy". Numărul din aprilie m-a scos din ţâţâni, dar poate sunt şi eu subiectivă când mă irit la articolele despre poponărel Mika şi tot pe acolo Hugh Grant.
Cu această ocazie promit solemn să-mi bag piciorul în ea de revistă simandicoasă-wannabe şi uneori prea încifrată, şapte lei pot fi folosiţi mai cu cap, gen un Lettre Internationale şi-un Kinder Bueno.

sună foarte bine şi eu am ascultat-o deja prea mult

Noi muncim

Din seria posturilor-scuză pentru lipsă de chef şi imaginaţie, mă apucai de atestatul la engleză, ca să încununăm absolvirea celor 4 ani bilingvi cu avânt anglo-saxon. Acum se prelinge o doină ş-o lăcrămioară, cum trec anii, duamni, mai ieri mă voluntariam să adun englezoi beţivani de prin crâşmele urbei. Tema pe care mi-am ales-o este foooarte previzibilă, dar totuşi vă las să ghiciţi, muhaha ce blog interactiv am. Indiciul este acesta :

Baiul e că prezentarea e cu două zile după ziua mea, deci adio dănţuit trei zile şi patru nopţi, va trebui să concediez cei doisprezece dansatori-pacheţele de muşchi şi probabil voi arunca tăt alcoolul în Bistriţă. Sau îl voi păstra pe mai târziu.

Ziua când Lepetit a aflat că i-a luat prea mult timp să afle.

Lor li s-a părut amuzant

Eu stau foarte prost cu memoria, uneori nu mai ştiu cu ce m-am îmbracat în ziua anterioară şi mă trezesc îmbracată la fel. Noroc că am simţ olfactiv. Oricum, oricine poate să vie la mine cu secrete, pentru că le uit şi n-am ce da mai departe, spre dezamăgirea bârfitoarei din mine.
Eh, aseară mă uitam cu maman prin calendar, mai de-un harţ, o sărbătoare, şi-mi zice că sâmbătă e Sfânta Mucenică Alexandra.

Şi oi fi eu jenant de uitucă la capitolul afluenţii râului Olt, dar eu ţiu minte că am o prietenă care se supără în fiecare an că uit să-i zic la mulţi ani de Sfânta Alexandra. Dimineaţa se uită la mine cu ochi de căţel, după-amiaza e ciufută şi seara îmi dă telefon să-mi spună cum m-a umplut ea de cadouri şi eu mi-s o javră. Ceea ce e adevărat. Aşa că anu' ăsta mi-am notat pe mână, să fiu sigură că nu mai uit. Şi fiindcă fata se mai uită la mâna mea, am scris prescurtat. Muc, fireşte. Chiar e firesc. Şi azi au râs toţi de mine.

Eh, nu e mai rău ca atunci când colegului meu becalian i-a fost lene să scrie la lucrarea de la fizică curent electric şi a prescurtat cu graţie.

Legea compensaţiei

Până acum n-aveam un sfanţ şi găseam numai nasturi în buzunar, acum am bani dar s-au evaporat toţi nasturii.

Criticului meu

Stimaţi cititori, adevărul e că uneori vă mai privez de evenimente de culise ale blogului acestuia mărunt, dar trebuie să ştiţi că eu am parte de cel mai bun critic de bloguri, un Manolescu al lumii internetiste, ale cărui mesaje nu le public nu pentru că aş fi atacată vehement (oricum, omu ştie să atace şi în locuri sensibile, de suspin tătă ziulica), ci pentru că dumnealui are un rol de mentor, un fel de Gheorghe Gheorghiu Dej pentru Nicolae Ceauşescu în lagărul de la Târgu-Jiu.

Acest critic e semeţ ca Chomolungma, uşor misogin şi exclusivist ca muntele Olimp, coboară agale şi vizitează păşuni, îşi încruntă sprâncenele cu înţelepciune, interpretează mersul naturii şi uneori ştampilează bloguri ca fiind imo/panchiste/negre. Blogul meu nu a scăpat de pecetea lui, căci de fiecare dată când îmi scapă ceva, ţuşti acest guru cu toiagul după mine, mă ia la fugă prin strujeni de-mi frâng dejtele cu care vă tastez. Acuma dacă omul zice o dată, zice de două ori...eu încep să cred că mi-s sinistră şi că-mi alung cititorii cu cinismul meu.

Aşa că vă întreb pe voi, toţi ceilalţi, dacă vă depresionează blogul meu, că doar eu sunt adaptabilă şi v-aş putea înrozi, no problemo.

PS, domnu' munteanu', mi-am luat Speranţa din pasaj de la universitate, eftin şi bun şi mai era un exemplar.

Ceva ce-aţi aşteptat de mult

Adică poze. O imagine= o mie de cuvinte, deci faceţi socoteala. Regret că nu îmi arăt pielea, dar va veni o vreme când voi avea un prieten regizor de filme porno, având ca hobby fotografia; până atunci vă mulţumiţi cu mine îmbracată. Să-ncepem.

Reşiţa îşi ştie valoarea şi ne îndrumă:Centrul futurist pe care mi-l promitea un cititor era în renovare deşi nu am văzut nici un muncitor. Adelina spune că Reşiţa e exact ca-n Midsomer Murders, mic, curăţel şi plin de hoituri în substrat. Ne-au cazat tare frumos, în aceeaşi clădire cu Bucureştiul, deci nu mai e nevoie de cuvinte. În caz că nu vă prindeţi totuşi, am avut paturi confortabile, duş şi apă caldă, nu ne-am întors cu lepră sau alte boli ale inimii. Pe timp de noapte, Lepetit şi-a testat limitele alcoolemiei: un pahar de gin şi o găsiţi sub masă cu o poftă nestăvilită de socializare. Mi-am reîntâlnit iubirea de anul trecut, dar între timp mi-am schimbat gusturile şi-am rămas cu buza friptă.

Examenele: eseu reflexiv despre oportunităţi, comentariu de text la prima vedere, la listening am scris crushed in loc de crush şi nu mi-au punctat, prezentare orală-o pledoarie pentru citit. Premiul intâi la a doişpea a fost luat de un ieşean pe al său nume Ştefan, iaca Moldova-i fruncia. Lumea a fost nemulţumită că nu s-au acordat premii pe intervale de medii, da' pe mine nu mă interesează că doar sunt o egoistă.

În ziua excursiei fraierii s-au dus la Oraviţa, dar noi ne-am retras discret şi-am fugit la Timişoara. La gară ne-a întâmpinat:

Apoi:

Olimpicile din Cheatra-Neamţ:

(ghiceşte ţiganca, Bibire)

Un prim plan cu nişte bunăciuni:

Lepetit un pic imo cu acel fular în Caransebeş (fetele au fost de nota zece, apropo):

Începe să-mi fie foarte lene să uploadez imagini, nişte artă urbană şi leţ col it ă nait:

M-aş lăuda cu noii mei Adio, dar mi-e lene. Sper că nu am făcut greşeala vieţii dezvăluindu-mi identitatea. E pustiu, e-ntuneric şi am de făcut un referat. Citesc Speranţa lui Malraux. Pusi.

Wake up and smell the coffee

Mi-e greu sa scriu de la calculator strain, mai ales cu o rezolutie mare (baby, you've got to find yourself a computer geek), dar stiu ca suspinati adanc cand tot vedeti postul anterior, deci va spun. Ma intorsei cu mentiune si infima suma de 45 de lei, nu pot sa-mi cumpar nici un chilot, dar e bine de pus experienta la sivi. V-as fi facut cu mana de pe podiumul olimpic daca n-ar fi fost o atmosfera de marlanie, ce m-a determinat sa ma premiez in pas grabit. Resita a fost ceva foarte vag, diafan, pentru ca am fost intr-o zi in Timisoara de care m-am indragostit iremediabil. Aventurile, momentele jenante si ocheadele vi le povestesc acasa. In Bucuresti am sosit sambata seara si de atunci parca sunt intr-un continuu maraton, prinde 69, coboara aici, mai repede pe trecerea de pietoni, coborarea pe partea stanga, hai cu liftul...greu. Ghidare, masa, casa si machiaj mi-au oferit nimfele Andreea si Irina, niste frumoase si niste adorabile, de unde mai pui ca fac si cele mai bune sandvisuri cu branza Feta. Aseara furam la Bucurestii de altadata/Festival 39, tres joli et intime, ne-au pus Nouvelle Vague si chelnerul ne-a zambit cu larghete. Astazi ma gasiti prin Lipscani, Rosetti si pe la universitate. Cu bine.

În caz că vă plictisiţi

Lotul vă salută şoimeşte

[Această capodoperă mi-a luat ore bune de migală. Etimologic, cuvântul capodoperă ar însemna prima operă a unui artist şi nu cea mai bună, cel puţin aşa a zis un om deştept.]

Plecăm mâine, ne oprim la Bucureşti pentru vreo două ore, cu tot regretul presimt că vom poposi în Gregory's ăla şi ne vom umple burtihanele şi hăt următoarea dimineaţă ajungem la Timişoara sau Reşiţa. Aici n-am mai fost atentă la ce a spus profesoara însoţitoare, [o blondină delicioasă pentru colegii mei de clasă] dar voi nu sunteţi stalkers să-mi notaţi cu exactitate itinerarul. Miercuri şi joi examenele şi vineri, ca pe nişte victime plăpânde, ne duc în excursie, Duamne-ajută nu la combinatul siderurgic, ci mai degrabă la Timişoara. Voi face eforturi să socializez, că doar nu degeaba am gură şi bibilică. Am nişte emoţii! La vremea întoarcerii, Lepetit rămâne în Bucureşti, unde-şi va irosi toţi banii pe băutură, papuci şi taxiuri. [Care e povestea cu Expirat de nu te primesc decât dacă ai peste 21 de ani? Mârlani.] Acum nu mai stăm la palavre, că doar şi-a tras şi Drumul Taberei erdees şi dacă-mi permite capacitatea de a minţi, vă voi aburi cu adaptabilitatea mea evidentă la pulsul capitalei. Ultima sintagmă comunistă, m-a inspirat pentru titlu.

Sa va aduca iepurii ce nu v-aduce mielul

Zau ca v-as povesti de cat de frumoasa e slujba din Vinerea Mare, doar canta Radu popii la biserica, cum tata a primit o gaina jenanta de ciocolata de care e foarte mandru, cum am sters eu oglinzi cu mare spor, poate-poate or arata ceva mai frumos, cum am gasit o minunata carte de eseuri in engleza, dar zau, nu este vreme. Sarbatoarea-i sarbatoare si nu poate sa te prinda fara frigiderul burdahanit si covoarele frecate. Asa ca Paste fericit, sa va duceti la biserica neaparat, ca sincer, altfel nici nu meritati sa mancati din fratii mei de cotet.

Me gusta tus pijamas

Când trebuie să dau jos pielea de fetiţă masculinizată şi să-mi bag corniţele în pernă, nu mai întâmpin nici o problemă vestimentară, răsuflu uşurată şi dă-i cu somn. Dar cu această olimpiadă, devoratoare de energii şi veaţă, m-a izbit că o să mă vadă o întreagă Românie cu un tricou parşiv şi moştenirea fraternă a pantalonilor scurţi. Deci exclus. Deci purcedem în călătorie pentru pijamale. Ş-apoi eu credeam că de unde-ţi cumperi chilotul şi şoseta, găseşti şi pijamaua, numai că eu n-am găsit decât taman sexines, deci exclus. Aşa că am pornit agale spre marele complexe comerciale, eu nu ştiam că există chicioşenie şi în industria pijamalelor. Da' naca este, şi încă cum, zgârâiată mi-i retina de pisicuţe cu inimioare cu sclipici, măgăruşi fosforescenţi, onduleuri şi buzunărele satinate. Ochiu' şi-a revenit la întrezărirea unor pijamale cu Bart Simpson dar iar mi s-a dat în căpăţână de o viperă-vânzătoare "Astea-s pentru bărbaţi". Deci eu cred că am stofă de bărbat, dar am nişte lucruri ataşate care-mi demonstrează că nu. Eh, şi-am continuat pelerinajul printre perversiuni şi veşminte icsicsel, cine a zis că pijamalele trebuie să fie largi, să vie la mine la urecheat! Şi în final mi-am luat o dubioşenie piersicuţă, mama zice că arăt ca un trandafiraş, eu refuz să mă văd în oglindă, dacă nu m-or plăcea compatrioţii de cameră, atâta rău. Şi-aşa în primele seri toată lumea nu mai poate de emoţii, si în următoarele de beutură.

Când studenţii se întorc

[Când copiii plâng. Scurtmetraj uneatecist foarte bun.]

He, he, se întorc studenţii valuri-valuri, frumoşi şi coloraţi, unii cu chitare în spinare, unii cu unitatea centrală în braţe, mai toţi cu ochelari de soare, pentru că din locurile de unde vin ei e mai mereu senin. Băieţi cu tricouri cu Che Guevara şi papuci din IDM, cu iubitele lor din Botoşani sau Vaslui. Şi fetele, cochetele, nişte schiloade toate, ele nu-ţi mai ştiu numele şi-ţi spun cu nonşalanţă "Mă, am văzut că aveţi şi voi Kaufland"sau "Cum, mă, la Bucureşti toţi sunt pe Vodăfon. Orănj e naşpa!"

Ah, şi ce frumos e să-i vezi cum bat covoare sau coboară pân' la magazin, să cumpere zahăr vanilat şi esenţă de rom, ba chiar dau prin răzătoare portocale, fiindcă acasă se îmblânzesc şi li-i lehamite de Fornetti. Şi seara se duc prin cafenele, uşuraţi că o Cola costă doar 3 lei. Găştile din liceu se reunesc şi-şi imită profesorii-spaimă şi pun bani laolaltă şi cumpără bere şi cipsuri; târziu-târziu, ei intră în casă şi-şi spun în sinea lor "Ne-am schimbat".