Friday, April 27, 2007
Pentru unii e vacanţă
Deci io m-am dus acuma să cumpăr d-ale gurii, amuţind-o astfel pe maica mea, care jeleşte că nu ridic un pai în casă şi că fratele meu, la vârsta mea, apreta şi călca mileuri (dar cu toţii ştim ce a ajuns, bietul). Trebuie să menţionez de asemenea că cea care mi-a dat viaţă e în mari friguri, drept pentru care a dat centrala la 25, astfel că eu eliminam prin pori râuri şi-eram roşie ca fundul unui babuin. Dar tot m-am dus. Şi pe drum, pentru că noi ne-am profilat pe graham şi trebe să parcurgem distanţe de ani lumină, naca ce-am dat ochii cu nişte ştudenţi, de ăştia de te salută cu jumate de gură fiindcă nu eşti de-al lor. Şi eu acuma îmi făceam procese de conştinţă, oare sălbaticii au crezut că m-am înroşit din cauza lor? Ce-i drept, io-s fată de aia care râde pihihi şi mă-nroşesc, dar masculul trebuie să fie numa' neuron şi testosteron să reuşească un asemenea colorit asupra mea, acum nu era cazul. Trecând peste acest gând în fluxul conştiinţei mele, ce caută studenţii acasă şi de ce nu m-a anunţat nimenea? Târziu m-am adus aminte de supărminivacanţa de 1 mai, care nu este la oamenii ca mine, din motive rebreniene, camilpetresciene, călinesciene şi tot neamul lor strămoşesc. În plus, fiindcă sunt studenţi acasă, trebuie să mă spăl pe cap cu sârg şi să port hainele bune. Dar vacanţă plăcută!
Etichete:
mi se urca glicemia
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment