Criticului meu

Stimaţi cititori, adevărul e că uneori vă mai privez de evenimente de culise ale blogului acestuia mărunt, dar trebuie să ştiţi că eu am parte de cel mai bun critic de bloguri, un Manolescu al lumii internetiste, ale cărui mesaje nu le public nu pentru că aş fi atacată vehement (oricum, omu ştie să atace şi în locuri sensibile, de suspin tătă ziulica), ci pentru că dumnealui are un rol de mentor, un fel de Gheorghe Gheorghiu Dej pentru Nicolae Ceauşescu în lagărul de la Târgu-Jiu.

Acest critic e semeţ ca Chomolungma, uşor misogin şi exclusivist ca muntele Olimp, coboară agale şi vizitează păşuni, îşi încruntă sprâncenele cu înţelepciune, interpretează mersul naturii şi uneori ştampilează bloguri ca fiind imo/panchiste/negre. Blogul meu nu a scăpat de pecetea lui, căci de fiecare dată când îmi scapă ceva, ţuşti acest guru cu toiagul după mine, mă ia la fugă prin strujeni de-mi frâng dejtele cu care vă tastez. Acuma dacă omul zice o dată, zice de două ori...eu încep să cred că mi-s sinistră şi că-mi alung cititorii cu cinismul meu.

Aşa că vă întreb pe voi, toţi ceilalţi, dacă vă depresionează blogul meu, că doar eu sunt adaptabilă şi v-aş putea înrozi, no problemo.

PS, domnu' munteanu', mi-am luat Speranţa din pasaj de la universitate, eftin şi bun şi mai era un exemplar.