Sforţare

Oamenii răi sunt foarte dezavantajaţi. Pentru că ei dau cu piciorul şi împroaşcă dintr-o plăcere sadică şi egoistă, dar când se uită în oglindă şi observă că au picioare de fotbalist şi când din gâtul lor nu mai iese venin ci doar un fum, se liniştesc şi chiar arată licăriri de bunătate. Epuizaţi fizic şi psihic după scenele savuroase de răutate, oamenii răi au o figură obosită de "mi-am împlinit natura machiavelică, acum să intrăm în rând cu lumea". Însă cine să-i mai creadă, când le este eticheta la vedere?

Trecând peste această meditaţie meditativă, trebuie să vă spun că un lucru grozav despre sfârşitul anului e, pe lângă teiul înflorit şi chiulul fără jenă, că poţi să îţi alegi cărţile pentru premiere. Adică: bibliotecara cumpără un car de cărţi, premianţii dau din coate, îşi pun piedici şi luptă cu suliţe şi spade pentru a alege cărţile cele mai bune. Sau poate asta cred eu. "Toate cărţile sunt bune", zice madam bibliotecara, dar să fim serioşi, creme de la creme se mănâncă repede. Nu vă pot spune ce premiu iau, pentru că m-aţi eticheta într-un fel şi eu am deja etichetă, dar vă pot spune că păzesc uşa bibliotecii ca un arhanghel (ia-ţi Cioran, daaa, Cioran e super) şi am pus cărţile ochite undeva la fund. Am optat pentru Sonata Kreutzer şi pentru Educaţia sentimentală şi aş putea face crimă dacă mi le ia cineva, mai ales că prima e într-un singur exemplar.

În continuare doresc să îmi exprim uimirea faţă de vizionarismul Spam-ului (vezi comentariile postului anterior), întrucât eu m-am dus la banchet într-un analfabetism muzical de toată mila. Să-mi storc lăcrimioare, nu alta, când ovaţiile la o misterioasă melodie cu jagă-jagă au fost primite de mine cu uat dă fachin fac? Am trăit în întuneric, om al peşterii ce sunt. Deci mi-am propus să ţintesc spre statutul de om-enciclopedie! Încă un mic detaliu despre banchet, timp de reflectare dacă să postez vreo fotografie- eu, când auzeam că lumea se calcă în picioare la dans, credeam că mi se spun legende şi mituri româneşti. Dar degetul meu sângerând mi-a dovedit că orice mit are un sâmbure de adevăr, sau de sânge mă rog, noroc că mi-am găsit un flăcău care să-mi sufle-n picior. Acasă am fost întâmpinată de veşnica replica paternă "Ce, a prins vulpea rană?" Cât sunt de iubită!

În finalul traseului sinuos al acestui post, eu cred că la şcoală ar trebui să ne înveţe lucruri practice, de supravieţuire! Ce gând original! Câte semne de exclamare! Adorabil! Spunând lucruri practice, propun ca, în loc de a învăţa pe de rost Odă [în metru antic] (ce-i drept, superbă), să ne predea reţeta din popor Vinul după bere e plăcere, sau cum Dumnezeu era, căci nu ştiu ce lichide s-au scurs pe gâtlej, dar e posibil să-mi fi fost gura slobodă.

Ceai verde

Aseară mă nebuneam cu acest bărbat.

Da, da, armăsarul de pe MTV2.

În vis.

Drept pentru care m-am hotărât în această dimineaţă să renunţ la dieta străvezie, aceea cu ciocolată, cartofi prăjiţi şi arareori o frunză de salată pentru că vocea conştiinţei, botezată Coculeana, mi-a şoptit că un asemenea barbat cere sacrificiu drastic. Aşa că am inventat programul apă la a treia, dacă nu iese nici asta mă declar Lily Allen, înjur o blondă modelingă şi tot subjug acest monument masculin. Programul apă la a treia constă în beutul a trei căni de ceai verde pe zi. Şi vă spun, ca novice în astfel de licori vitalizatoare, parcă prefer sucul de brad-sau-vomă? făcut de cumnată-mea, preacunoscuta Număducecapul.

Suferinţa mea cathartică nu se limitează la datul pe gât al acestei otrăvi, a trebuit şi să-l achiziţionez de la un magazin naturist, crimă şi pedeapsă să intri în Raiul muierilor ăstora-dihonii deghizate în femei blânde care se vopsesc cu henna. Bun, şi-o tanti din faţa mea a cumpărat spirulină şi coada şoarecelui, plămânu' calului, ficatul lui bob dylan de-a cheltuit un milion de lei şi-a plecat aşa, jburând de sănătate. M-am crucit şi-atuncia tanti mi-a zis doamne ajută. Să te ajute, tanti!

Pentru unii e vacanţă

Deci io m-am dus acuma să cumpăr d-ale gurii, amuţind-o astfel pe maica mea, care jeleşte că nu ridic un pai în casă şi că fratele meu, la vârsta mea, apreta şi călca mileuri (dar cu toţii ştim ce a ajuns, bietul). Trebuie să menţionez de asemenea că cea care mi-a dat viaţă e în mari friguri, drept pentru care a dat centrala la 25, astfel că eu eliminam prin pori râuri şi-eram roşie ca fundul unui babuin. Dar tot m-am dus. Şi pe drum, pentru că noi ne-am profilat pe graham şi trebe să parcurgem distanţe de ani lumină, naca ce-am dat ochii cu nişte ştudenţi, de ăştia de te salută cu jumate de gură fiindcă nu eşti de-al lor. Şi eu acuma îmi făceam procese de conştinţă, oare sălbaticii au crezut că m-am înroşit din cauza lor? Ce-i drept, io-s fată de aia care râde pihihi şi mă-nroşesc, dar masculul trebuie să fie numa' neuron şi testosteron să reuşească un asemenea colorit asupra mea, acum nu era cazul. Trecând peste acest gând în fluxul conştiinţei mele, ce caută studenţii acasă şi de ce nu m-a anunţat nimenea? Târziu m-am adus aminte de supărminivacanţa de 1 mai, care nu este la oamenii ca mine, din motive rebreniene, camilpetresciene, călinesciene şi tot neamul lor strămoşesc. În plus, fiindcă sunt studenţi acasă, trebuie să mă spăl pe cap cu sârg şi să port hainele bune. Dar vacanţă plăcută!

Către mine

Dragă lâ pâti muto sau eu,

În calitatea mea de conştiinţă care te iubeşte, îţi recomand să-ţi faci o asigurare de sănatate, în caz că nu o ai deja şi ţie nu-ţi trece măcar prin minte. Ia-ţi măsuri pentr-un sicriu, cel mai scump, că doar nu plăteşti tu, deşi ar putea să te disece post mortem şi să-ţi vândă organele. Îndoapă-te cu nişte calciu, magneziu, pastile de astea de care te fereşti, nici nu ştii cum poţi claca şi mai ales crăpa. Şi nu, nu vom face referire la cazul Ralucăi Stroescu, cel mai bine a zis astăzi domnul Fry.

Ideea e că-ţi merge bine. Bătator la ochi de bine. Altfel cum îţi explici că pentru prima oară ţi-ai auzit telefonul vibrând şi ai răspuns chiar dacă nu cunoşteai numărul (mda, frustrată)? Ai vorbit cu dom' director, adică mă rog, el bâiguia ceva, tu te gândeai dacă te ceartă c-ai chiulit şi căutai o scuză pluzibilă gen atestatul. Bâiga, bâiga, bâiga, bâiga, omul ăsta îţi spune ceva de Bruxelles, de un punctaj, printre primii în liceu, ai paşaport? N-am! Faci la urgenţă. Adică tu, fomistă cum te ştiu, te duci pe 9 mai la Bruxelles, la Palatul Parlamentul European. Aşa-i că răsare acum în tine un puiete de mândrie? Aşa-i, că te cunosc. Numa' să nu iasă salcie, că la prima furtună se duce pe gârlă.

Tranzacţii mobiliere

Nu răspund şi nici nu dau bipuri. Bipurile sunt o inutilitate a vieţii, alături de filosofia lui Wittgenstein, muci, părul de pe picioare şi răgetele profesoarei mele de geografie. Aş împuşca cu mitraliera cuplurile care comunică prin bipuri, care s-au văzut acum cinci minute şi-şi dau bip ca hămesiţii;flămândul 1 se supără dacă flămândul 2 nu dă bip repede înapoi, factor constituent al viitoarei lor despărţiri şi determinant a unor statusuri mucho dolorosas care să mă încânte pe mine.

Nu răspund la apelurile cu număr ascuns. Nu de alta, dar astea sunt nişte obiceiuri bolnăvicioase pe care le întreprindeam în pubertatea mea înflorită, când am aflat numărul celui mai frumos băiat din liceu de la prietenul prietenului ăluilalt şi-l bipuiam zilnic la ore fixe. O dată am uitat să mă trec pe număr ascuns. La un minut după declaraţia mea bipuistică m-a sunat o gagică spurcată la gură şi mi-a interzis să-l mai sun pe făt-frumos. Sechelizată şi frustrată, chiar şi acum traversez strada când îl văd pe băiet.

Spre deosebire de *alţii* care ţin oamenii de vorbă la telefon, pentru că trăiesc de pe urma bonusurilor primite, eu expediez răbde omul, că vorba aia cu cât vorbeşti la telefon, cu atât ai mai puţine de spus în viaţa reală.

Prefer să nu trimit un mesaj decât să-l trimit fără să fie scris corect gramaticaliceşte. Calicii care nu folosesc cratima sunt genul de persoane care nu-şi schimbă şosetele a doua zi dacă li se par curate.

La capitolul artă fotografică şi cinematografică, bobilul meu este un amestec de albume cu băieţi modelingi, ca să fac gelos orice prieten-om. Şi când se termină subiectele de conversaţie cu cocălarimea, videoclipurile cu nepoţii mei care dansează în fundul gol prind bine la public.

Pentru că lumea a început să înţeleagă deprinderile mele celularistice, telefonul nu mai sună. Când îi deschid clăpiţa, se aude un scârţâit de uşă bunicească. I need some new friends, pronto.

Acum, că nu mai ştiu ce să zic despre relaţia mea cu mobilul (ah, e mereu dat pe vibraţii), mă întreb cine îşi pierde timpul citind asemenea inepţii. Zău, promit să scriu un post mai de Duamne-ajută, poate îi redeschid apetitul lui belier (unde te-ai dus, berbece?)

Zoon politikon?

[Nu sunt totalmente convinsă că pot face faţă comunităţii fără să capăt nişte traume pe drum]

Astăzi la biserică eram încolţită în lateral de doi neni împaltonaţi si îndoliaţi şi în faţă de o tanti care, instinctul meu a mirosit, era dispusă să oprească slujba numai să te certe pe tine cu o voce de precupeaţă că tinerii nu mai au pic de bun simţ. Mobilitatea mea se rezuma aşadar la capacitatea de a face o cruce şi de a arunca o privire la tipa aia cu geacă albastră, ce păr drept şi strălucitor! În spatele meu, un al treilea nene, cam tuşea săracu. Eh, a venit iarna, l-o fi prins fără suman, poate are o tanti acasă să-l scutească de durere (aici interpretările sunt libere). Numai că nenea începe să scoată nişte sunete groteşti (a se vedea temperamentul flegmatic), horcăie, strănută şi începe o sesiune de tuse cu efect de foehn pentru biata de mine. Un om cu mai mult simţ practic ar fi căzut în poziţie de rugăciune profundă şi s-ar fi strecurat printre picioarele îndoliaţilor. Un om ca mine însă a şezut statuie, în minte trecându-i imagini precum: microbii lui nenea pătrund prin scalp, părul încărunţeşte, explodează peste tot, înecând vreo doi oameni, se deschide cutia craniană cu un scârţâit de mormânt, de unde ţâşneşte suc de creier cu viermi.
Din fericire, înainte să-mi fi explodat craniul ca o grenadă, s-a produs o mişcare în masă şi m-am putut deplasa într-un loc mai bun (iarăşi o sintagmă deschisă interpretărilor).

Astazi

Am dat iama in universul Emei si i-am mancat toate bomboanele si jeleurile; m-am uns cu cremele pe care i le-am dat de Craciun; am batut un pariu ca nu are curaj sa iasa in oras cu masca de ochi; n-are; am castigat o punga de chipsuri hot salsa; priviti degetele mele, dovada palpabila ca exist si nu sunt un mit;