Parcă

Aşa ciudat mi se pare, într-una din zilele când prestam partea glamouroasă a jobului meu şi căutam pe bâjbâite locul (fac iritaţie la cuvântul locaţie) unde se serba probabil încă o publicaţie inutilă de pus ca tapet pe budele de la ţară aşa cum la zaiţ la bunixa erau broşuri avon, am dat nas în nas cu un tip pe care parcă îl cunoşteam dintotdeauna şi urma să ne întâlnim să-şi cumpere un portofel încăpător atât de încăpător încât să poţi să-ţi bagi picioarele; avea păr blond-şaten şi barbişon roşcat. Nimic mai natural la un bărbat. Şi după numitul eveniment, ca o fripturistă, m-am întors acasă cu o sticlă de vin de culoarea barbişonului lui.

Îs aşa de stoarsă în ultima vreme, pe uşa de la ghenă parcă scrie păstraţi calmul în loc de păstraţi curăţenia. Acum când stau cu capul sprijinit în palmă şi surfez pe bloguri de comunicare de mă ia voma, aş vrea să existe un soi de maşină de tuns iarba care în brazde să dea foc la distanţe şi totul să fie aici, în spatele umărului.