Divorcio, legături de sânge

Când a zis traineriţa că e o mare diferenţă între realitate şi proiecţia noastră despre realitate heihei, cred că mă gândeam la capacitatea cerebrală a neanderthalului, cu 50 de centimetri cubi mai mare decât a homo sapiens! Omul actual are o capacitate cerebrală cu 200 de cm cubi mai mică decât sapiens şi eu fac floricele pe lângă subiect, ca la un concert de jazz cu prea multe nesuferite improvizaţii.

Începem cu ştiri de acum îngălbenite, şi anume c-am bifat în limita posibilităţilor Gaudeamusul, eveniment care la mine în jurnal stă sub titlul Gaudeamus liricus (cândva ştiam să fac acordul latinesc, acum măcar ştiu de dragul cui s-a dus Orfeu până la mă-sa-n praznic deci în infern). Numai po-e-zi-e mi-am cumpărat, mă jur să fac bookfestul numai proză altfel or să mă injure copii mei, aşa cum fac şi eu cu ai mei, domle parcă acum o sută de ani când investeau şi ei bani în cărţi şi nu în termopane exista numai henry james! N-am făcut turn de cărţi ca oompa, dar am luat-o la mine acasă pe doamna simona popescu (dane, nu-mi mai vinde gogoşi) şi pe domnul ivănescu şi pentru că mi-a plăcut la nebunie să-l chinui pe flăcăul de la standul vinea, dar şi pentru că mi se năzări mie aşa, i-am cumpărat pe coman şi pe khasis (poze aici, coman no no căsătorit copil, khasis si si).

Peste noapte am avut palpitaţii îngrozitoare, eu am nevoie de o sfoară narativă în care să mă încurc, ce să fac dacă existenţa mea e la fel de stufoasă ca mesteacănul ăsta golaş de pe Drumul Murgului? Mi-am găsit linişte sufletească abia când am ajuns acasă (în piatra-neamţ pentru nou-veniţi, unde am dealuri înalte ca să mă piş de foarte sus peste oraş, aici l-am citat pe dan sociu în cântece excesive). Nu linişte sufletească, pardon, livrească am vrut să zic, căci m-am calmat cu trei dinţi din faţă a lui marin sorescu luată de la anticariat, o comoară sfântă locul ăla; domle, nu m-am mai amuzat aşa copios de când am văzut afişul cu concertul de crăciun smokies.

Şi aici vroiam să ajung! Că nu mi-am găsit deloc linişte sufletească natală, sunt exact ca pesonajele lui slavici (şi nu numai, dar atât îmi vine în minte) supuse unui hybris, incapabile să se readapteze la matricea ancestrală (simt că voi avea acum mulţi vizitatori de-a doişpea). De la faptul că se înalţă clădiri lungane ameninţătoare pentru ochiul pietrean, special antrenat să se-nvârtă panoramic şi să-şi vadă muntele, până la faptul că taică-miu era mai interesat de bujii decât de sosirea mea, am dus-o numai în suspine şi regrete că am bătut juma de ţară. Pe Număducecapul tot n-o duce capul şi pocnesc slanele pe ea mai că-mi vine să zic că-i o femeie totemică, Viaţădecâine e fericit cu noul lui job o zi dorm şi trei stau degeaba, maica mea are în continuare apucături de Catrina Moromete, Mamut mi-a promis filmografia completă Charles Chaplin şi m-am întors doar cu Modern Times, mi s-au rupt papucii şi am fost nevoită să-mi cumpăr o pereche de femeie trecută. Însă capacul a fost pus de cei doi copii ai lui Viaţădecâine, care în loc să mă întâmpine cu o mătuşă dragă te venerăm tu care ne aduci cărţi şi pixuri în formă de buburuze, m-au primit cu un călduros de ce ai venit? Şi cu Mowgli mă înţelegeam mai bine.

La cina în familie s-a discutat despre ce fel de bărbat s-ar asorta cu mine, s-a luat decizia că trebuie să fie cu cel puţin o palmă mai înalt, eu am dat-o în feminism, scântei între mine şi taică-miu, m-am jurat că nu mă mai duc acasă câte zile oi avea (deci presupun că până la crăciun o să mor), divorcio, diferenţe ireconciliabile. Şi în loc de porc zic s-o tăiem pe Număducecapul.