Gramoşii mă păduchesc de defecte şi eu mă aflu la facultate, speriată de bombe. Păi nu se face aşa ceva nenică de la comunicare mediatică, tu ne pui documentare cu mineriadele şi pe afară colcăie avioanele de 1 decembrie de se zguduie pereţii. Dacă aş fi fost hidratată (dar am uitat să iau apă în dimineaţa asta, cămilă skills turned on) acum m-aş fi făcut de ruşine. În continuare cred că dacă ies din clădire, o să-mi dea cineva cu bâta-n bot, asta ca să vedeţi efectul hipnotizant al mass media. Până diseară voi da cu coasa prin lista de defecte şi le voi alege pe cele mai finuţe, că am observat că oamenii chiar cred lucrurile pe care le spui despre tine.
Bun, timpul din nisiparniţă s-a scurs, să nu ne mai ascundem după ţolul de calităţi.
Oamenii spun despre mine că sunt deranjant de cu bun-simţ. (cred că bleagă a vrut să spună respectivul)
oamenii spun despre mine că sunt o ice queen (probabil pentru că nu spun iubi, supi şi păsărică şi nu mă ţocăi cu fetele decât dacă e ziua lor sau au un rimel mişto)
oamenii spun despre mine că judec oamenii după considerente superficiale. (ex. gradul de deschidere al gurii când xulescu pronunţă cuvântul acuitate, recunosc)
oamenii spun despre mine că sunt snoabă (fără bani, aş adăuga)
eu spun despre mine că sunt o practiciană desăvârşită a ignoranţei.
În rest sunt genială!
Thursday, November 29, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
Aaaaaaa, multumim!:) Avem o imensa satisfactie sa aflam ca pana si oamenii care ni se par misto (sau cel putin interesanti) au unele dintre defectele de care noi nu reusim sa scapam oricat ne-am stradui de tare! :)
ptuina ignoranta se ajunge departe...di da..Lemouton ramane geniala.
mi-am dresat prietenii, clar
Post a Comment