Cum s-a născut zaiţ

Născut de mămic-sa, nu în capul meu, căci the intricacy would overwhelm you. Nici un membru al clanului zaiţ nu are o biografie standard, după cum atestă paginile de jurnal ale lui papa zaiţ, martie-decembrie 1975, semnate sub pseudonimul EGO DOMINE. Nici un membru al clanului zaiţ, nici măcar Ghiolaiu moş sicriu suferind de cimitirită, nu a dat drumul firului vieţii, s-au năclăit cu toţii şi sug din seva ei răşinoasă, aşa că lumânări la morţi ei pun doar pentru Sfântul Cristofor, Sfântul Pantelimon şi uneori, acelaşi papa, cu răutate mefistofelică, aprinde o lumânare să moară toţi comuniştii încă în viaţă.

Zaiţ în exemplarul reuşit s-a născut într-o noapte de sfârşit de ianuarie, mămic-sa Pulheria blestema şi hăituia minune mare, de te-ntrebai de unde atâta musculatură pe rărunchii ei de violonistă. Rezulatatul n-a fost pe măsura aşteptărilor, copilul fiind prea negru şi prea urâcios în comparaţie cu progenitura anterioară, o fătucă pe nume Ghiţă, căreia i s-a spus că a fost adusă de o lebădă. În mod automat, lui Zaiţ i s-a turnat că a fost adus în clonţ de-o cioară, de tremură şi acum ca o vargă la orice fel de croncănit, chiar şi atunci când mâncăm pâine uscată. Papa Zaiţ făcea la vremea aceea afaceri cu tăciune, sentimentul vinovăţiei l-a atins atât de tare încât era să moară de oftică.

Naşterea lui zaiţ a cauzat aşadar o reorientare strategică în familie, tranzacţiile cu tăciune fiind o parte ruşinoasă (desi la vremea aceea predecembristă un climax financiar) ascunsă sub patul matrimonial. Din afacerea cu ştiuleţi singurul lucru productiv care a ieşit a fost inspiraţia pentru povestea poveştilor, jucată la Piatra-Neamţ în club tonique. Faima clanului zaiţ nu s-a restabilit nici până acum, tocmai de aceea îmi folosesc popularitatea blogăristică pentru a o reînvia în măsura posibilităţilor.

Sau poate vreau să te perii zaiţ înainte să te anunţ că ţi-am stricat umbrela, adică a păţit ceva şi întâmplător era la mine în mână, dacă citeşti asta să nu mă suni de la şase la opt că-s în curs.