Wednesday, October 03, 2007

Putcă-l, tataia!* (despre crize financiare. Deja)

Scriu aici colea poate-poate îmi fac curaj s-o sun pe mama să îi aduc la cunoştinţă pervertirea mea la o coate goale şi-o linge blide. Cum să zic, mie îmi place să trec prin stări deplorabile, mi-e frică de prea mult bine şi de inevitabila platitudine care îi urmează. Ori lumea dioache rău de tot şi aşa te trezeşti peste noapte cu vreo buză umflată. Însă starea deplorabilă de acum a fost atinsă într-un timp record, m-a pălit cu o asemenea viteză de s-au zguduit pilonii moralităţii.

Cu cât mă lungesc mai mult, cu atât risc mai mult să comit diverse crime, cum ar fi să mă autoinvit la diverşi prieteni pierduţi pe coclaurii tinereţii şi să umplu fraudulos niscaiva insuficienţe. Cât m-am lungit chiar acum, tocmai am convins-o pe Ema de o datorie inexistentă, biata fată fragilă şi plăpândă, cum se îndreaptă să-şi achite dările. Am rămas fără 80 % din capital. În trei zile mari şi late, deşi jur pe roşu că eu nu-s cumpărător prost cum e Număducecapul (a achiziţionat cinci strecurători, era promoţie). Şi nici n-am intrat în vreun carrefour orbecăind după oferte gen cumpără izmana, primeşti şoseta la juma de preţ. Şi nici în plaţe, darămite în pieţe. Pur şi simplu s-au dus flu-flu, cu regretul sincer că n-am frecventat orele de economie dintr-a 11a. Puteam să strâng la pungă, acum strâng doar cureaua.

Dar să ştiţi că mă simt bine! Târguiesc pentru orice şi-mi dezvolt calităţile de comunicator. Merg pe stradă ţanţoşă şi refuz să fiu atentă la nenii cu salvaţi copiii autişti Dumnezeu să le dea sănătate, sunt studentă deci săracă! Împrumuturi nu fac şi mânânc ca vrăbiile. Sper doar să nu mânânc cu vrăbiile. Cu datoria primită de la Ema mi-am luat Condiţia umană a lui Malraux. M-am târguit mult prea puţin, cartea e prea bună să nu dau banul. Mi-au rămas bani de-o eugenie. Eugenia nu este cea mai ieftină femeie, asta să ştiţi.

Hai vă pup, mă duc să rod o ciungă veche şi să-mi sun maica.
______________________
* putcă-l, tataia!= onomatopee culeasă de zaiţ, ilustrând talentul omului carpato-mioritic de a trece peste dureri trupeşti chiorăitoare

4 comments:

oompa said...

Cat timp nu mananci vrabiile, e inca bine.

nIMBVS said...

Bun venit in lumea reala, draga domnisoara.

LeMouton said...

pana luna viitoare, lumea reala o sa doara la orgoliu. si la stomac.

Bibliotecaru said...

Când nu ai şi rămâi fără bani, se întâmplă un fenomen de restrângere a cheltuielilor.
Când ai şi rămâi fără bani, se întâmplă că faci datorii ca să îţi păstrezi aceiaşi imagine, acelaşi lux.
Dacă ar fi să-l întrebi pe Iisus ce părere are, ţi-ar răspunde cinstit de fiecare dată, "Lasă tot şi urmează-mă!". Omul e prea laş. Nu poate să trăiască fără să se gândească că ar nevoie de bani ca să trăiască şi iar trăieşte şi iar se gândeşte... Dacă pentru o clipă ar închide acest ciclu infernal şi ar visa la libertate... Ascult melodia lui Vank şi îmi aduc aminte că şi mie mi-e dor. Îmi este dor dar eu ştiu numele... l-am şi spus.