Cum s-a născut zaiţ

Născut de mămic-sa, nu în capul meu, căci the intricacy would overwhelm you. Nici un membru al clanului zaiţ nu are o biografie standard, după cum atestă paginile de jurnal ale lui papa zaiţ, martie-decembrie 1975, semnate sub pseudonimul EGO DOMINE. Nici un membru al clanului zaiţ, nici măcar Ghiolaiu moş sicriu suferind de cimitirită, nu a dat drumul firului vieţii, s-au năclăit cu toţii şi sug din seva ei răşinoasă, aşa că lumânări la morţi ei pun doar pentru Sfântul Cristofor, Sfântul Pantelimon şi uneori, acelaşi papa, cu răutate mefistofelică, aprinde o lumânare să moară toţi comuniştii încă în viaţă.

Zaiţ în exemplarul reuşit s-a născut într-o noapte de sfârşit de ianuarie, mămic-sa Pulheria blestema şi hăituia minune mare, de te-ntrebai de unde atâta musculatură pe rărunchii ei de violonistă. Rezulatatul n-a fost pe măsura aşteptărilor, copilul fiind prea negru şi prea urâcios în comparaţie cu progenitura anterioară, o fătucă pe nume Ghiţă, căreia i s-a spus că a fost adusă de o lebădă. În mod automat, lui Zaiţ i s-a turnat că a fost adus în clonţ de-o cioară, de tremură şi acum ca o vargă la orice fel de croncănit, chiar şi atunci când mâncăm pâine uscată. Papa Zaiţ făcea la vremea aceea afaceri cu tăciune, sentimentul vinovăţiei l-a atins atât de tare încât era să moară de oftică.

Naşterea lui zaiţ a cauzat aşadar o reorientare strategică în familie, tranzacţiile cu tăciune fiind o parte ruşinoasă (desi la vremea aceea predecembristă un climax financiar) ascunsă sub patul matrimonial. Din afacerea cu ştiuleţi singurul lucru productiv care a ieşit a fost inspiraţia pentru povestea poveştilor, jucată la Piatra-Neamţ în club tonique. Faima clanului zaiţ nu s-a restabilit nici până acum, tocmai de aceea îmi folosesc popularitatea blogăristică pentru a o reînvia în măsura posibilităţilor.

Sau poate vreau să te perii zaiţ înainte să te anunţ că ţi-am stricat umbrela, adică a păţit ceva şi întâmplător era la mine în mână, dacă citeşti asta să nu mă suni de la şase la opt că-s în curs.

Panaghia!

Fără pic de deferenţă şi delicateţe, zaiţ mi-a lăsat scris pe un post-it pe frigider "Mierlingo, am de mărturisit/Blogul tău e ruginit/Zic să-l dai cu vaselină/Vreau să cânţi la mandolină/Toată ziua dau refresh/Mult gunoi mai ai sub preş".
Cam jenant, zaiţ.

Mutându-mi atenţia spre cititori mai de vază (chinezească), trebuie să vă aduc la cunoştinţă că mă pregătesc fiziceşte şi spiritualiceşte pentru o experienţă transcendentală care-mi solicită timp şi minute de mobil. M-au prins nouăşpe primăveri şi eu nu m-am urcat niciodată pe Ceahlău, aşa că mă gândeam că dacă mâine poimâine crăp şi ajung în raiul comuniştilor, nu o să am ce vorbi cu Sadoveanu. De dragul unei conversaţii fructuoase cu sus-numitul, această excursie este imperioasă.

Sunt trei posibilităţi de a urca pe Ceahlău. Unu, cel mai adesea auzit de pe la prietenii mei beţivani-urci nerăbdător să goleşti tot alcoolul din ghiozdan, ajungi la Dochia, intri în comă, îţi revii după trei zile şi cobori. Doi, auzită pe la intelectuali- urci într-o tăcere funerară, te faci una cu muntele mistic şi te întorci într-o călduroasă primordialitate. Pe a treia nu o ştiu, de aia mă şi duc.

Până se face vremea plecării, căci trebuie să mă purific şi să mă exfoliez, mă pun bine pe lângă madam ema ( corason, eşti soarele meu!) întrucât ea are papuci de urcat pe munte şi eu sunt de părere că dacă vreau să mă cunun cu natura, trebuie să respect vorba something old, something new, something borrowed, something blue.

Şi zaiţ, noi ne vom mai auzi la transhumanţă, când am să-ţi aduc nişte mizel şi-am să zic că ce ştii tu, e greu să fii la înălţime.

Dileme de la miezul nopţii scrise dimineaţa

Azi-noapte zaiţ mânuia de zor astrolabul şi telescopul, deşi ploua tumultuos şi nu era nici un petic de cer senin. Deci am lăsat-o pe Grey să împletească singură şi am întrebat pe zaiţ dacă vede absurditatea acţiunilor sale. Nu mi-a răspuns preţ de vreo zece secunde şi pe mine mă enervează să aştept, aşa că scuteşte-mă bre, cu benoclatul tău! te-au găsit gesturile romantico-savante! După cele zece secunde, zaiţ a pus astrolabul pe pervaz şi mi-a explicat o teorie pe care o coace, şi anume că stelele îşi fac de cap şi dau petreceri rave când cerul este acoperit de nori, adică atunci când noi nu le vedem. Am pocnit de râs şi zaiţ s-a supărat foc, ameninţându-mă că va povesti tuturor episodul cu coculeana, ce-ai crescut.

Nu m-am simţit nici vinovată nici ameninţată, pentru că şi eu am dileme de care zaiţ îşi bate joc cu obrazul gros, parol. De exemplu, ce se face un om care e singur din fire şi câştigă la nu ştiu ce promoţie un weekend de vis în doi? Se duce cu un prieten inventat? Cere contravaloarea în bani? Se poate duce singur? Cu mama?

În mod evident, în acest post mă cam alint.

it's getting cold on this island

Dragă zaiţ, aseară în timp ce te scobeai în oglindă şi te-am întrebat de activităţile mele blogăristice, am înţeles că nu-ţi plac prestările mele listă-codificat-aproape poezie. Ţie-ţi plac observaţiile răutăcioase, acelea la care rânjeşti ca un grinch cu sprâncene încovoiate. Să mă ierţi, zaiţ, nu pot estima cât de repede te pot satisface dat fiind faptul că singurul lucru răutăcios pe care-l deţin e că tu nu ştii cine e Sarkozy şi m-ai întrebat aşa ştrengăreşte "te întrebam să văd dacă ştii tu".

De când am deschis cursul intensiv de portugheză, simt aşa un avânt să plec în Curitiba, din simplul motiv că sunt sigură că se pronunţă Curiciba. N-o fi având Curitiba stil ca în Berlin, dar imaginează-ţi cum ar fi să trimit o carte poştală Bom dia, mae! Sou em Curitiba, a cidade da gente, gosto muito!

Şi în Curitiba aş asculta cu siguranţă asta

Have Visions

Eu şi zaiţ am hotărât că:

-pepenele nu are haz dacă nu este mâncat porceşte, încât să ajungă până la urechi
-umbra nucului este cea mai răcoritoare
-vom face cerere la primar să plantăm nuci
-visul de aseară când toată lumea se recomanda Genţiana intră în top 5 vise ciudate
-fructul pasiunii are un nume prea bun
-fructul pasiunii trebuie rebranduit la adevăratul său nivel de cocoştiuc
-andre gide şi bătut în cap ar fi scris bine
-oamenii pot păcăli frica