the age demanded

Acum trei ani pe vremea asta Cătălin Pârâiaş mi-a dat c-un bulgăre în ceafă, n-am zis nici pâs, un pic mai sus şi-mi spărgea capul, îşi declarase iubirea şi necunoscute sunt tenebrele bărbăteşti. Fireşte că n-am vorbit în viaţa mea cu CP (iniţialele au produs porecla Chior şi Prost), dar dacă o ţineam pe bibliotecară ocupată în fundul sălii după ştiu-eu-ce poet francez, aveam timp să scotocesc în fişe la a 12a B, să văd ce mai citeşte, ce e măc-sa, era în zodia peşti nu eram compatibili. Cătălin Pârâiaş avea un palton gri exact ca al meu doar că în variantă masculină şi factorul compatibilitate vestimentară cântărea mai mult decât factorul compatibilitate zodiacală. Fireşte că n-am vorbit în viaţa mea cu CP.

Aşa, acum c-am notat să nu uit, trebuie să mă mai plâng de faptul că eu n-am bani de Anthony Frost (am zăbovit la tarkovsky's polaroids şi la tot raftul despre filme), în mod oficial până sâmbătă când plec acasă mai am o su de mii în buzunar şi o invidiez enorm pe vânzătoarea aia creaţă, am fost cu ea la olimpiadă şi avea un pulover pe care scria ne vedem joi, mie mi-ar fi plăcut unul pe care să scrie marţi marţi.

Tare-i frumos acasă

A. tuşea aseară ca o barcă cu motor şi eu râdeam printre perne aducându-mi aminte de reclama de la paxeladine. După trei ore de mers cu barca, am început să mă gândesc foarte serios la reclamă.

Pe tren acasă un cuplu a avut bunăvoinţa să mă-ngreţoşeze de public displays of affection. Nu pentru că am avut prim plan de şunci şi chiloţi cu cireşe, ci pentru că în momentul în care dihorul mascul s-a ridicat să se uşureze, dihorul femelă i-a zis psssst! să nu stai mult. Pssst?

Nepotul meu de şase ani m-a sunat să mă-ntrebe ce înseamnă metamorfoză, că văzuse la desene animate. Nu ştiu dacă e dubios faptul că sunt tratată ca un dicţionar ambulant (mai am prin mobil mesaje de la zaiţ buhi ce înseamnă a detracta/a detraca?) sau faptul că desenele animate s-au schimbat considerabil.

Mai am o durere, dar o să scriu separat.

Cred că e ceva de groază

Bun, mi-am propus să mă uit la muuuulte filme să umplu un gol care chiorăie de mult. Dimineaţa mă uit la ce a fost de prin '90 încoace, după-amiaza la vechituri şi las nopţile pentru digerări sănătoase. Chiar m-a coafat programul, cum scriu noaptea frumuşel impresii neşlefuite despre tacones lejanos sau la dolce vita şi ziua următoare o iau de la capăt flămândă. Până azi, când m-am metamorfozat în varză. După un terific şi pitoresc diarios de motocicleta (gael, dacă nu te visez la noapte voi fi foarte nefericită. cu sau fără haine, oricum te am pe dvd) şi după piatra de temelie a new-wave-ului jules et jim (cum am putut să nu-l văd până acum?), a trebuit să deschid cutia diavolului şi să bocesc anime style la cam aşa ceva. Muherea.

Noi suntem adevăraţii bagabonţi

Pe lumea asta nimica-nimica nu este mai amuzant decât lirica adâncă şi răscolitoare a lui puia scris cu igrec, dar eu nu scriu cu igrec că dacă îşi dă google nu vreau să ştie că eu mă ţin de maţe când râd la versurile lui, pentru că are ochi frumoşi şi ar trebui să existe o lege prin care oamenii cu ochi frumoşi să nu fie ofensaţi. În special domnişoarele roşcate cu ochi verzi, care sunt predispuse la ofense amplificate de paranoia şi care îşi croiesc apoi greu drumul în societate. Din acest paragraf veţi reţine doar că m-am făcut roşcată.

De dimineaţă m-am trezit cu gândul că mă comport cu părinţii mei ca un dictator absolut, mai puţin că nu am cultul personalităţii, tabloul ăla kitsch din clasa întâi a fost agăţat la iniţiativa lor. Dictatura mea se manifestă prin impunerea terorii vaaaaai, nu ţi-am pregătit nimic de mâncare! hai fac un borş acru, ce vrei?, prin dări ai bani? câţi să-ţi dau? şi prin supunere nelimitată, gen taica frânt de la muncă îşi stoarce ultima sevă şi se duce să-mi ia un 3 în 1 dacă îl rog. Ar fi cazul să mă simt prost? Ă, nu! Să facem un salt în timp şi să ne aducem aminte cum tata a strigat în tren după mine Miluţa, să fii fată cuminte! tocmai când trecea prin vagon o iubire din liceu. Of, tot drumul am stat cu ţolul în cap şi am citit, măcar am terminat Pivniţele Vaticanului, Gide ăsta e un şiret. Să ne aducem aminte de asemenea cum au sunat rudele rurale interesate de destinul meu academic, şi mama, fiindcă îi ardea cartoful pe aragaz, a răspuns că am intrat la Bucureşti la te-le-co-mu-ni-ca-ţii! Auzi la ea! (ah, nu v-am povestit probabil că mi-s studentă pe la nu ştiu ce comunicare, treburi futile) Şi deci gândul de azi-dimineaţă a fost spulberat.

Mă opresc fiindcă sunt greu de urmărit, adică eu reciteam şi nu înţelegeam, dar nu şterg pentru că asta sunt.

Yet another reason I shouldn't have friends

eu: tu ce faci?
cazimir: racit
eu: deschide o carte, cica trece
cazimir: paaaaaaaa