Saturday, December 20, 2008

despre plecarea lui Sovăr, the lovăr

Vlad Sover este încă un specimen care s-a căutat pe google și tot ce a găsit a fost un clasament al bețivanilor din B52 și un verișor cu șase degete la picioare. Așa că m-am hotărât să îi fac eu un profil, pentru liniștea sufletului lui și potențialul de gagicuțe, care ar trebui să curgă după ce vă atașez și-o poză profi.

Vlad Sover, zis Sovăr, the Lovăr, (cu mențiunea umilă și subiectivă Never Sober) a fost cel mai bun coleg din corporație. De fapt, nu m-a ajutat cu nimic legat de muncă, dar se mai uita uneori lung la mine și mă făcea să cred că sunt faină. Sovăr se îmbrăca in dungi de zebră și de fiecare dată când pleca din birou făcea o reverență și ne spunea doamnelor, domnișoarelor, vă doresc o seară minunată. Și atunci cuibul de porumbițe începea să huruie și să se zbârlească- suntem toate niște domnișoare! Sovăr găsea mereu un subiect de conversație și apoi dacă chiar nu mai găsea nimic și storsese tot tubul de pastă de dinți, ne povestea despre cum în cartea lui de muncă scrie că a fost derector și că muncea 2 ore pe zi. La firma lu sor-sa. Sovăr miroase oamenii cu sentimente puternice dar militează împotriva creioanelor nazale.

Sovăr are teorii de viață, pe care mi le-a spus în momente de mare impas. Teoria bărbaților, a femeilor și a întâlnirilor lor, care ar trebui să fie de cele mai multe ori accidentale. "Milli, ce trebuie tu să înțelegi despre un bărbat atunci când nu te mai sună: azi are o treabă, mîine se joacă pe calculator, a treia zi e ocupat cu prietenii lui și a patra zi își dă seama că n-ar strica să te fută un pic. Te sună, te uiți la ceas și vezi câte zile au trecut, îți iei un ton de supărată, el îți spune ce mai faci, mi-a fost dor de tine, hai pe la mine, tu nu, el insistă, tu spui că n-ai bani, el hai că îți plătesc eu taxiul, tu parcă ai vrea, el spune hai că dormi la mine, tu spui perspicace că de fapt el nu are chef să rămai la el, ok, îți plătesc și taxiul la întoarcere și în final te duci."

Teoria prietenilor superficiali. Că e bine să îi ai, că îți dau bătaie de cap mai puțină.

Teoria mesajelor scurte în raport cu fetele. Dacă ești cu două semeseuri înaintea ei (adică tu i-ai scris două mesaje și ea nu ți-a răspuns), s-ar putea să nu meargă relația.

Mno bun, acum Sovăr a fost promovat și se duce în Polonia, a lăsat un dezechilibru hormonal în departament, niște markere galbene, niște pahare de vodka și nazdrovia tuturor. La despărțire mi-a spus că lui i-e lene să scrie mailuri și nu s-a arătat interesat să citească blogul meu, pe care îl promovez rar pe viu grai. Motiv pentru care i-am făcut un review de parcă e un obiect nereciclabil și îl salut cu jale, sovăr, sovăr, you never call us when you're sober.

10 comments:

Anonymous said...

Oh yeah, baby!

Anonymous said...

Pentru un car de ulcele sparte e de ajuns o maciuca buna. Deci asta e genul vostru de bata.

le petit mouton said...

de ce vorbim la plural?

Anonymous said...

Nu stiu de ce vorbiti la plural, amicii psihologi au identificat si din tendinta asta de a folosi pluralul un indiciu al singuratatii, dar cu mine nu merge, cred ca vrei sa ii deviezi in greseala.

Anonymous said...

ce iti pot spune decat ca am gasit blogul tau prin blogul lui sociu si.. de atunci sunt o mare fana. cand te citesc parca as citi o carte. ai stil, ai sclipire & ironie. you-'re my kind. si asta nu are legatura cu dl sovar, dar la tine se poarta frazele fara o aparenta legatura. dar e una intrinseca. miruna vlada

Anonymous said...

Sarbatori Fericite si La Multi Ani si la si mai multe rinduri inspirate!

le petit mouton said...

@miruna: multumesc frumos, si mie imi place de tine tiparita

Anonymous said...

Si iata ca s-a scris despre Vlad. Si tot ce s-a scris nu e in intregime adevarat... dar e frumos scris.

Nu sunt o fan al blogului tau, nici fana, dar imi place ca ai scris frumos despre Vlad.

Oricum totul e multe prea teoretic intr-un blog.

Anonymous said...

multe = mult

le petit mouton said...

deci tu esti suparat pe bloguri? ca stiu eu un doctor pentru astfel de suparari