Eu vă vreu

În situaţia disperată în care mă găsesc, când nu pot lega un cuvânt de altul dar nu-mi permit totuşi să-mi pierd bruma de cetitori care îmi acordă atenţie flatantă, am gândit eu că frumos m-aş scoate povestind ce am mai citit, căci au existat înaintea mea minţi luminate. Dar după mine doar potopul.

Condiţia umană mi-a uscat ficaţii, încă n-am terminat-o, şi instinctul meu de faimă christică îmi spune că e genul de carte care, după ce ai terminat ultimele pagini întrebându-te ce dracu e Gomindanul, consorţiul, etc (n-am avut timp de gugălit), ţi se înfige adânc, revenind cu frânturi de dialog, scene, sentimente despre curaj, libertate, moarte, absolut, iubire, amor, prietenie. Ei, dar dacă n-am terminat-o, nu mă apuc de dat cu părerea, mai bine vă zic de o povestire recomandată de o tanti delicată ca o cariatidă, căreia îmi tot vine să-i zic salve magistra din motive de costumaţie geometrică.

Autorului îi zice Heinrich Boll cu umlaut, neamţ el este şi a scris multe căci am văzut pe raft la bibliotecă, dar nu ştiu că n-am avut timp de gugălit. Volumul de povestiri se numeşte Destinul unei ceşti fără toartă, şi povestirii împricinate îi zice Colecţia de tăceri a doctorului Murke. Totul este de interpretat pe substrat filosofic, căci acest Murke, care avea mereu o carte în buzunar şi ţigări, trăia nişte timpuri 1984-orwelliste. Tânăr şi ascuţit, Murke lucra la radiodifuziune şi în această particulară ocazie, trebuia să taie de pe bandă cuvântul Dumnezeu şi să-l înlocuiască cu fiinţă superioară pe care o venerăm. Asta de vreo treizeci de ori într-un discurs mediocru despre artă. Pentru o piesă de teatru cu subiect religios, s-a constatat prezenţa unei stânjenitoare tăceri între replici, drept pentru care s-au înlocuit pe bandă cu bucăţile de Dumnezeu. Un minut întreg de tăcere pentru preţioasa colecţie a doctorului Murke.

Am citit povestirea într-o pauză la fântână, m-a prins atât încât nu-mi puteam ridica ochii, ştiam totuşi că se holbează cineva la mine, am sperat să fie vreun făt, când colo un chinez fără şosete. Dezamăgitor.

Am câteva suculenţe de povestit şi despre mine, sunt o dezmăţată, dar vreme este. Că nu plec nicăieri.