La doăjde ani ai voie

Să citeşti poezie.

Abstracţiuni

Îmi e teamă de faza abstracţiunilor,
Când vom pune doar creierul la bătaie,
Dar ce să-nţeleagă el din bătăile inimii-
Pune mâna,
Emite semnale,
Dar numai părul tău lung le poate descifra,
Sînt cu cod, cu coade,
Iar eu mă aflu în perioada părului lung,
Cum ar fi la Picasso perioada albastră.

Într-o astfel de stare ca acuma
Voi primi mesajele tale
Ducă-se trenul, ducă-mă, unde s-o duce,
Căci voi fi mereu pe emisie-recepţie,
Voi scoate doar mâna pe geamul compartimentului,
Şi dezdoind degetele ritmic
Voi lansa acele gînduri de prim ajutor
De care am atîta nevoie
Şi gîndurile tale vor veni la timp
Pentru a-mi face respiraţie artificială.
Ai grijă să le lansezi pe calea ferată
În direcţia inversă, fierul
Fiind el un foarte bun conducător de dragoste
Cînd vrea, se va lăsa convins
De magnetul care face acul busolei
Să se întreacă pe sine.
M-am îndrăgostit de tine până la boală,
Până la cancer,
Bate-n lemn, bate-n coasta asta,
De unde-a ieşit Eva,
Pe vremea cînd era o fâşneaţă
Şi raiul mic de două persoane,
Iar eu doar o coastă cu un viitor luminos
-Nu ca acum-că sunt bolnav.
M-am îndrăgostit de tine până la boală,
Pînă la cancer.
Repet că-mi place ideea,
îmi place să sufăr pentru tine,
Te rog să găseşti leacul cancerului.
Te voi lăsa, bineînţeles, să iei-încasezi-
Premiul Nobel, cu condiţia să fii conştientă că l-ai luat
Pe inima mea, pe spinarea mea.
Şi era normal să ajungi aici,
Pentru că numai dragostea putea descoperi leacul,
Şi numai în modul acesta.

Marin Sorescu

Mâine o să regret acest cizines, dar îmi saltă inima de bucurie numai când mă gândesc că am cumpărat un sorescu şi un maupassant cu 4,5 lei de la anticariat.