Panaghia!

Fără pic de deferenţă şi delicateţe, zaiţ mi-a lăsat scris pe un post-it pe frigider "Mierlingo, am de mărturisit/Blogul tău e ruginit/Zic să-l dai cu vaselină/Vreau să cânţi la mandolină/Toată ziua dau refresh/Mult gunoi mai ai sub preş".
Cam jenant, zaiţ.

Mutându-mi atenţia spre cititori mai de vază (chinezească), trebuie să vă aduc la cunoştinţă că mă pregătesc fiziceşte şi spiritualiceşte pentru o experienţă transcendentală care-mi solicită timp şi minute de mobil. M-au prins nouăşpe primăveri şi eu nu m-am urcat niciodată pe Ceahlău, aşa că mă gândeam că dacă mâine poimâine crăp şi ajung în raiul comuniştilor, nu o să am ce vorbi cu Sadoveanu. De dragul unei conversaţii fructuoase cu sus-numitul, această excursie este imperioasă.

Sunt trei posibilităţi de a urca pe Ceahlău. Unu, cel mai adesea auzit de pe la prietenii mei beţivani-urci nerăbdător să goleşti tot alcoolul din ghiozdan, ajungi la Dochia, intri în comă, îţi revii după trei zile şi cobori. Doi, auzită pe la intelectuali- urci într-o tăcere funerară, te faci una cu muntele mistic şi te întorci într-o călduroasă primordialitate. Pe a treia nu o ştiu, de aia mă şi duc.

Până se face vremea plecării, căci trebuie să mă purific şi să mă exfoliez, mă pun bine pe lângă madam ema ( corason, eşti soarele meu!) întrucât ea are papuci de urcat pe munte şi eu sunt de părere că dacă vreau să mă cunun cu natura, trebuie să respect vorba something old, something new, something borrowed, something blue.

Şi zaiţ, noi ne vom mai auzi la transhumanţă, când am să-ţi aduc nişte mizel şi-am să zic că ce ştii tu, e greu să fii la înălţime.