În rândul tocilarilor aş fi cam mediocră

Vi se întâmplă vreodată să nu vă bucuraţi de-o bucurie? Să salte lumea-n jur şi să vă zgâlţâie oau, bravo şi voi să vă gândiţi la ce aveţi în frigider? Să credeţi că aveţi ceva pe umeri, dar la final să nu fie nici o uşurare? Mie mi se întâmplă cam des, mai ales partea cu ce o fi în frigider.

Să lasăm meditaţiile metafizice lui Descartes şi să ne concentrăm asupra egzamenului de bacaloriat, pe care, nu ştiu din ce motive, dacă ar fi om, mi l-aş imagina ca Felix Grandet, cu picioare butucănoase şi respiraţie grea. Cocoana de m-a pregătit la franceză îmi dicta că l'examen du baccalauréat s'appelait autrefois l'examen de la maturite (cu accent pe ultimul e, mai ţipa şi-mi dădea cu pixu-n cap, dar astea sunt detalii :))). Ş-atunci mă pun pe benoclatul în oglinda mea cea nouă şi-mi caut vreo cută adâncă de maturitate, o privire mai înţeleaptă şi nu văd decât un om prost. Serios, m-am prostit şi ţin şi frână!(drepturi de autor, ştiu, zaiţ!) Dar fireşte, crizele mele masochiste nu sunt nimănui de folos, deci să trecem la vorbe.

Boris Tomaşevski
Oralul. Din punctul meu de vedere, probele de oral mergeau pe principiul intri bou şi ieşi erou. Fiindcă ultimul prost lua în alţi ani 9 şi cârdul lua 10. Eh, anul ăsta tind să cred că un zece a fost bine-meritat, precum şi cinciul sau şasele, nu a fost îndeajuns să te îmbraci la costum şi să ştii să citeşti, comisiile au fost luminate, au deosebit viclenia de emoţii etc. La română mi-a căzut drăgălaşul de conflict dintr-un roman obiectiv şi Boris Tomaşevski, Hegel şi Manolescu nici nu m-au lăsat să ajung la temă (pihihi, acum mă dau deşteaptă şi mă şi contrazic) şi la franceză sur l'importance d'apprendre plusieurs langues. C'est tres important, parol!

Ai putea fi învăţătoarea copiilor mei
Scrisul. Mie mi-a plăcut subiectul la română, aruncaţi cu roşii stricate că nu mă nimeriţi. Se putea face o paralelă foarte faină cu atitudinea de răspăr faţă de dumnezeire a lui Arghezi, se putea merge pe "eu cred că veşnicia s-a născut la sat" sau pe puterea de sugestie a cuvântului voiculescian. Geografia n-a fost nici un balaur, cu tot cu industria noastră sublimă iar la engleză, ca să observaţi complexitatea bilingvistului, nici un coleg nu a ştiut să facă un wordbuilding de la contend şi răspunsul era contended. Am dat filosofie în loc de sport, de teamă că nu-s îndeajuns de sexi şi am scăpat mai ieftin, if you know what i mean. De-a lungul zilelor de examen observ totuşi o evoluţie, în sensul că: în ziua 1 am rămas scârbită de colegul cu mobilul în şosetă, în ziua 2 n-am vrut să pasez o ciornă unei tipe de la pedagogic, gândindu-mă că hoţomanca ar putea fi învăţătoarea copiilor mei (ciorna a ajuns totuşi la ea, copiii mei o să înveţe acasă), în ziua trei am început să mai ajut pe unu-altu, iar în ziua a patra eram dispusă să ajut pe oricine dar nimeni nu avea nevoie.

Am luat o notă frumoasă, cel puţin aşa a zis taica, părerea mea se regăseşte în titlu. Dacă îmi pare rău că s-a terminat e pentru că de-acuma mă freacă maica cu hai, învaţă să fii gospodină. Mă voi reapuca de citit. Ba chiar am să ma uit şi la Kill Bill. Şi nu voi mai scrie (multe) posturi emo. Oare ce e în frigider?