Wednesday, April 04, 2007

Me gusta tus pijamas

Când trebuie să dau jos pielea de fetiţă masculinizată şi să-mi bag corniţele în pernă, nu mai întâmpin nici o problemă vestimentară, răsuflu uşurată şi dă-i cu somn. Dar cu această olimpiadă, devoratoare de energii şi veaţă, m-a izbit că o să mă vadă o întreagă Românie cu un tricou parşiv şi moştenirea fraternă a pantalonilor scurţi. Deci exclus. Deci purcedem în călătorie pentru pijamale. Ş-apoi eu credeam că de unde-ţi cumperi chilotul şi şoseta, găseşti şi pijamaua, numai că eu n-am găsit decât taman sexines, deci exclus. Aşa că am pornit agale spre marele complexe comerciale, eu nu ştiam că există chicioşenie şi în industria pijamalelor. Da' naca este, şi încă cum, zgârâiată mi-i retina de pisicuţe cu inimioare cu sclipici, măgăruşi fosforescenţi, onduleuri şi buzunărele satinate. Ochiu' şi-a revenit la întrezărirea unor pijamale cu Bart Simpson dar iar mi s-a dat în căpăţână de o viperă-vânzătoare "Astea-s pentru bărbaţi". Deci eu cred că am stofă de bărbat, dar am nişte lucruri ataşate care-mi demonstrează că nu. Eh, şi-am continuat pelerinajul printre perversiuni şi veşminte icsicsel, cine a zis că pijamalele trebuie să fie largi, să vie la mine la urecheat! Şi în final mi-am luat o dubioşenie piersicuţă, mama zice că arăt ca un trandafiraş, eu refuz să mă văd în oglindă, dacă nu m-or plăcea compatrioţii de cameră, atâta rău. Şi-aşa în primele seri toată lumea nu mai poate de emoţii, si în următoarele de beutură.

3 comments:

Anonymous said...

i hear ya girl... din toti anii in care am fost la olimpiada judeteana (aka anul trecut si anul asta) se pare ca olimpiada nationala de stiinte socio-umane ma va primi cu bratele deschise in sfantul an Terminal.Asa ca am de ales intre o bijuterie pufoasa pe care sta scris cu roz "barbie" sau good old bunny p.j's. Suna a sinucidere sociala, doar poate unul dintre candidatii de la sociologie will save the day.

le petit mouton said...

Mult succes la olimpiada! Eu votez pentru iepurasul batran, fireste, doar sunt animale sociabile!

vio said...

ah, aia cu bart era misto, orcum ar fi fost!:D
aici e boala nationala ca pe tot ce e purtabil, inclusiv sosete genti pijamale chiloti sutiene si camasi de noapte sa apara scubi du. care incet incet incepe sa ma exaspereze:)

dar deci bafta si sporuri maxime ca bine le mai ziceti!