Saturday, March 03, 2007

Tranzacţii mobiliere

Nu răspund şi nici nu dau bipuri. Bipurile sunt o inutilitate a vieţii, alături de filosofia lui Wittgenstein, muci, părul de pe picioare şi răgetele profesoarei mele de geografie. Aş împuşca cu mitraliera cuplurile care comunică prin bipuri, care s-au văzut acum cinci minute şi-şi dau bip ca hămesiţii;flămândul 1 se supără dacă flămândul 2 nu dă bip repede înapoi, factor constituent al viitoarei lor despărţiri şi determinant a unor statusuri mucho dolorosas care să mă încânte pe mine.

Nu răspund la apelurile cu număr ascuns. Nu de alta, dar astea sunt nişte obiceiuri bolnăvicioase pe care le întreprindeam în pubertatea mea înflorită, când am aflat numărul celui mai frumos băiat din liceu de la prietenul prietenului ăluilalt şi-l bipuiam zilnic la ore fixe. O dată am uitat să mă trec pe număr ascuns. La un minut după declaraţia mea bipuistică m-a sunat o gagică spurcată la gură şi mi-a interzis să-l mai sun pe făt-frumos. Sechelizată şi frustrată, chiar şi acum traversez strada când îl văd pe băiet.

Spre deosebire de *alţii* care ţin oamenii de vorbă la telefon, pentru că trăiesc de pe urma bonusurilor primite, eu expediez răbde omul, că vorba aia cu cât vorbeşti la telefon, cu atât ai mai puţine de spus în viaţa reală.

Prefer să nu trimit un mesaj decât să-l trimit fără să fie scris corect gramaticaliceşte. Calicii care nu folosesc cratima sunt genul de persoane care nu-şi schimbă şosetele a doua zi dacă li se par curate.

La capitolul artă fotografică şi cinematografică, bobilul meu este un amestec de albume cu băieţi modelingi, ca să fac gelos orice prieten-om. Şi când se termină subiectele de conversaţie cu cocălarimea, videoclipurile cu nepoţii mei care dansează în fundul gol prind bine la public.

Pentru că lumea a început să înţeleagă deprinderile mele celularistice, telefonul nu mai sună. Când îi deschid clăpiţa, se aude un scârţâit de uşă bunicească. I need some new friends, pronto.

Acum, că nu mai ştiu ce să zic despre relaţia mea cu mobilul (ah, e mereu dat pe vibraţii), mă întreb cine îşi pierde timpul citind asemenea inepţii. Zău, promit să scriu un post mai de Duamne-ajută, poate îi redeschid apetitul lui belier (unde te-ai dus, berbece?)

6 comments:

LeMouton said...

[L-am primit. Mi s-a parut prea pentru mine ca sa-l public, imi place sa pastrez unele lucruri asa, ca fiind numai ale mele]

Comment peux-tu deviner la couleur de mes folies? Comment peux-tu differencier la mienne de celle des autres? Qui t'a dit de mes cachettes?(pas le blog, c'est sur, il seulement bavarde)

dan sociu said...

nu e. filozofia lui wittgenstein, vreau sa zic. e cel mai util instrument intelectual din secolul xx

LeMouton said...

oare chiar sa fie? profesoara mea a facut-o sa sune plicticoasa si fara sens. Daca ma razgandesc vreodata, am sa anunt :)

MoniK said...

draga mea nepuata, te rog sa nu scrii ineptii, daca le consideri ashea, gandeste-te ca ma costa durere de coloana sa shad pe scaun sa citesc:) pana acum nu fu cazul, dar daca te apuca??

LeMouton said...

LPM ii raspune lui Brokeback Mountain, al carui mesaj a fost cenzurat conform unei dorinte mutuale. Trag nadejde ca blogul meu nu este emo, daca ma iau la misto, e pentru ca asa fac tot timpul si de cele mai multe ori e mai bine sa ma iau de mine decat de altii(sunt as la jignire). Da, sunt o complexata, dar nu ma ajuta indemnurile psihologice si n-am de gand sa citesc carti gen "5 pasi de bebelus pentru o viata mai frumoasa si un barbat devreme acasa". Daca am pierdut un cititor, regret nespus, dar n-am sa ma tai cu lama.

PS1. LGB era mult mai amuzant si nu ma tragea de urechi. Daca i-ai cumparat sufletul, te rog sa i-l dai inapoi.Il iubim tare pe LGB.

Muntele Sfarma-Creier said...

Petit Moutoooon, j'avais besoin d'argent pour m'acheter les bonbons roses au chocolat blanc que j'aime ruminer entre les repas. J'ai rencontre ce type qui s'est presente comme "Brokebrain Mountain" et j'ai fait la sottise de lui vendre mon ame en pensant la pouvoir recuperer apres lui avoir paye ma dette. Mais non, ce n'est plus possible, il m'a pris en otage et demande des compensations pour que je reste en vie virtuelle. Il me tire les oreilles et dit tout le temps : "plus d'entrees BEMO dans le blog du petit mouton, ou le belier va en payer". Je ne sais pas ce que c'est "BEMO", mais apparemment ca pourrait etre "black emo" raccourci. Au secooooours .... bzzzt .... conexiune intrerupta.

========================

P.S. 1 : Sincer, Petit Mouton, complexele tale sint neintemeiate, iar expunerea lor pe blog e penibila. Suzi si Vio se iau la misto pe blogurile lor si insemnarile respective sint placute de citit, insa tu te iei la suturi. Daca tot nu-ti plac flegmele de pe strada inceteaza sa te scuipi singura. La ultimele insemnari te tai cu lama virtuala mai tot timpul si o sa-ti pierzi toti cititorii daca vei continua cu asa ceva. Poti sa faci misto de ceilalti, dar lasa-te pe tine in pace sau fa-o la modul mai delicat si mai umoristic. Ce naiba, gindeste-te si la monitoarele cititorilor, chiar vrei sa le patezi cu cerneala neagra care tisneste in suvoaie din blogul tau ca dintr-o caracatita speriata? Dar in definitiv e blogul tau, faci ce vrei cu el, o sa-ti dai seama singura dupa evolutia numarului de vizitatori si comentatori cit de apreciat e. Poti sa faci chiar un sondaj ca sa vezi de ce iti viziteaza lumea blogul.

P.S. 2 : De-acuma stii procedura cu cenzurarea mesajelor. Dar stii si faza cu ea ? => "Ce-nzuri ma ?"

P.S. 3 : Nu se asteapta nimeni de la tine ca acum cind ai de dat bacalaureatul si intrarea la facultate sa publici insemnari extraordinare pe blog. Dar nici nu-l imbraca in piele neagra, ca o sa atragi ciudatii de toate genurile.