Friday, February 02, 2007

Învăţături

De prea multă vreme ajungeţi pe blogul meu căutând "statusuri amuzante", ceea ce mă determină să cred c-au intrat zilele umoristice în sac. Dar nu-i nimic, I come to the rescue şi dacă nu o să râdeţi, vă blestem să găsiţi un fir de păr în plăcinta/covrigul/cornul pe care îl veţi cumpăra. Pentru acest post m-am documentat ca un adevărat jurnalist din trei surse, am făcut tipologii de messengerişti, am studiat piaţa şi mi-am pus şosetele portocalii care-mi aduc inspiraţiune.

Pentru sezonul primăvară-vară 2007, firma Dă-i cu status, coţohârlo vă propune Contraste.

  • eşti un urban veritabil? intri pe messenger pentru a face schimb de titluri de albume noi şi filme premiate la festivaluri obscure? trimiţi linkuri de saituri underground? ai poze la avatar cu tine acoperit de o mână, un cot, un papuc Osiris? îţi pui la status jocuri de cuvinte, versuri deştepte, ne dai peste cap cu un "mahal kita tai" sau cu o vorbă latinească? Totuşi nu eşti amuzant şi ai apelat la firma noastră. Avem în stoc: eşti de belea, fetiţo! Dragoste înşelătoare, m-ai lovit unde mă doare/Şi mă doare inima, numai din cauza ta. Doamne cât ţi-aş multumi/Dacă ai face numai zi/Si să nu mai fie noapte/Că mor de singurătate. Dacă o arzi în engleză, vei prelua din înţelepciunea hiltoniană I can make it nice and naughty/Be the devil and angel too/Got a heart and soul and body/Let's see what this love can do.
  • eşti un mare filosof? te dezgustă lumea dar intri pe messenger pentru a te autotortura? ai la avatar poze cu Amorphis? eşti uşor neonazist? Pentru tine avem la superofertă: sunt un pisi nebunatic; îmi fac băiţă, cine mă însoţeşte? luygy si annnabella13, daţi-mi un buzz când intraţi!
  • noul trend este să aveţi statusul albastru, pentru că e cul şi dionisiac. Dacă nu aveţi bloguri pe care să le promovaţi, nu renunţaţi la ideea de albastru. Puteţi induce publicul în oroare cu linkuri în funcţia de starea voastră de spirit www.foamea.ro, www.ruptindoispe.ro, www.miesomnik.nani.ro, www.suntlaobila.go.ro
  • şi pentru voi, toţi cei cu id-uri gen 4ver4u, dulcybabyhot, la cât mai multe statusuri gen: Zum ewigen Frieden, dubito ergo cogito, multa paucis. Eu cel puţin voi râde.

Acest articol este deocamdata un ciot. Şi nici nu e aşa amuzant. Nu prea îmi mai place ce scriu. Numai bine!

2 comments:

Anonymous said...

Micutule, incearca sa largesti tarcul subiectelor de atacat. Uite, scrie despre urbea natala, este imposibil sa nu gasesti chestii de criticat in orasul condus de primarul "Lovitura de pedeapsa". Pune si niste poze cu obiectivele culturale importante (supermagazinul, stadionul, etc.) ca sa ne facem o impresie despre pasunea unde isi face veacul fauna locala. Faulkner zicea : "Am descoperit ca micul meu tinut natal, de marimea unui timbru postal, merita sa fie explorat prin scris si ca nu-mi va ajunge toata viata sa-i dau de capat...". Hai ca nu-i chiar asa de greu sa creezi un Yoknapatawpha autohton.

Monica said...

schimba culoarea sosetelor, atunci!