Eu nu port mărimea 4

Gramoşii mă păduchesc de defecte şi eu mă aflu la facultate, speriată de bombe. Păi nu se face aşa ceva nenică de la comunicare mediatică, tu ne pui documentare cu mineriadele şi pe afară colcăie avioanele de 1 decembrie de se zguduie pereţii. Dacă aş fi fost hidratată (dar am uitat să iau apă în dimineaţa asta, cămilă skills turned on) acum m-aş fi făcut de ruşine. În continuare cred că dacă ies din clădire, o să-mi dea cineva cu bâta-n bot, asta ca să vedeţi efectul hipnotizant al mass media. Până diseară voi da cu coasa prin lista de defecte şi le voi alege pe cele mai finuţe, că am observat că oamenii chiar cred lucrurile pe care le spui despre tine.

Bun, timpul din nisiparniţă s-a scurs, să nu ne mai ascundem după ţolul de calităţi.
Oamenii spun despre mine că sunt deranjant de cu bun-simţ. (cred că bleagă a vrut să spună respectivul)
oamenii spun despre mine că sunt o ice queen (probabil pentru că nu spun iubi, supi şi păsărică şi nu mă ţocăi cu fetele decât dacă e ziua lor sau au un rimel mişto)
oamenii spun despre mine că judec oamenii după considerente superficiale. (ex. gradul de deschidere al gurii când xulescu pronunţă cuvântul acuitate, recunosc)
oamenii spun despre mine că sunt snoabă (fără bani, aş adăuga)
eu spun despre mine că sunt o practiciană desăvârşită a ignoranţei.

În rest sunt genială!

She did not suffer from her geographic isolation

Azi noapte am visat c-a murit Andreea Marin. La modul cel mai serios, a fost unul dintre cele mai triste vise, intră in top imediat după frate-miu bucşit de copitele unui cal în timp ce se ducea să bată covoarele (respectând orarul de la bătător 15-17). De ce a trebuit s-o visez cu o seară înainte de marea mea nouă viaţă, nu ştiu, dar cred că o lume fără Andreea Marin ar fi tristă şi flămândă. Sau mai tristă şi mai flămândă.

De câteva zile bune mi-s în noua mea casă, încep să prind drag de camil ressu, dar mai ales de colţul meu, unde am încropit o noptieră turn din cărţi, dospită cu dileme vechi şi diverse măruntaie (ficaţi, plămâni, glande). Pe dumnezeu nu l-am prins de picior, mai degrabă de-un deget de la picior, rece şi jilav, dar când vorbim de divinitate nu mai avem pretenţii (uhm, totuşi, dacă se poate, doamne, fă să nu se mai uite dascălul ăla la mine ca la sulemenica, să-mi priască şi mie in rarele noastre întâlniri). Papucii din vitrina x au dispărut aşa că am făcut un compromis şi-am cumpărat nişte vulpaşini cum o să aibă probabil un procentaj de 85 la sută din populaţia unduietoare de şolduri (gay men included). Crâşma pe care o aveam eu în gând să-mi fie frumoasă şi călduroasă era Festival 39, dar de, aglomeraţie mare mon şer şi nu am acceptat şederea la nefumători întrucât numai cât am aruncat o privire şi am stricat preludiul unor tineri cu apucături sănătoase (chiar limonadă, fiilor?)

Acum de-ar fi să analizăm şi a treia dorinţă, băieţi deştepţi la facultate, trebuie să o luăm cu începutul acestei minunate zile de întâi octombrie. Am luat înţeleapta decizie de a merge pe jos din unirii până la universitate, eu n-am stare să aştept metroul, plus că tresare în mine nebănuita speranţă că o să apară un motociclist pe-un hurley şi-o să-mi zică hop in, missy. Bun. Şi-am mers îndeajuns încât să-mi stric bruma de păr pieptănat, am ajuns la universitate, figuri cunoscute nema, eu n-am dat examen, am intrat cu diplomă de olimpic. Sap eu sap până dau de stele-n groapă şi zăresc un domn consătean, moment în care mă fac roşie ca roşia. Cum să vă zic, acest nou coleg m-a zărit într-o ipostază deşucheată la plajă şi numai cât se uita la mine să-mi zică o vorbă îmi schimbam coloritul. Din fericire, nu e-n grupa mea.

În rest, fetiţe cu fundiţe, balerini şi skinny, de începea rochiţa mea neagră de la outwear să pălească. Profesorii mi s-au părut aerisiţi şi tineri. Aştept să mă înscriu la BCU.

Nu mai sunt bilete la Bonobo la Cărtureşti.

Dacă mă zăriţi pe stradă şi vi se pare că sunt eu, vă rog să mă scoateţi la o cafea.

Mulţumesc Yoli, ai pescuit blogul de la înec, după ce-am văzut că e catalogat "teen".

Sorry, I can't

Lista de lectură e făcută în crochiu.
Am ţinut seama de liste antice, de ce mai zice hiacinta pe bookblog, de ce mai răspundeti voi prin lepşe. Un singur lucru nu pot să fac: să încep cu ceva non-european. Dumnezeu mi-e martor că am încercat, dar Murakami (mi-a căzut în mână) is not my cup of tea. Nu-mi place, nu-l suport, nu-i dau nici o şansă, mă doare undeva de pădurea lui şi de oaia lui. Texte trase de păr, mi-e imposibil să-mi imaginez cadrele, replicile se vor grele. Păi e normal, când la fiecare pagină citită mă întrebam is my time really worth it? Am început cu stângul, voi presupune că n-am început, ceea ce e la fel de trist.