carne de vită

Convieţuirea este grea.

La fel de grea precum prepararea vitei, pe care o faci de dragul prietenului tău, care crede că a mânca pui este o conspiraţie morbidă la nivel global. În timp ce mestecăm de 100 de ori vita, că altfel nu poate fi înghiţită, eu mă gândesc cu groază cum ar fi fost să mănânc aşa, de una singură. Aş fi fost mai slabă, dar şi kislota (cum îmi spune o colegă din Republica Moldova - pesemne că înseamnă ca sarea de lamâie).

Cât eu îmi plâng de milă la gândul singurătăţii, Băiat, de-o empatie cât bobul de mac, povesteşte despre cum viaţa modernă este fundamentată pe combustibili fosili ieftini şi inegalitate socială. Bucata de carne alunecă greoi pe gât şi ard focul conversaţiei cu inegalitatea socială, că despre combustibili fosili nu ştiu nimic.

Când vita ajunge bol alimentar mă tem că discuţia noastră e un examen pentru mine, el profesorul, eu nevinovata neştiutoare, ceea ce e kinky într-un fel, dar şi frustrant pentru puţinii neuroni pe care îi deţin. Scot asul din mânecă şi spun "duci tu gunoiul?". Băiat oftează, eu mă-ncrunt, convieţuirea este grea.