Milli face şi desface

din povestirile despre copilăria mea aseptică, ai mei m-au înfăţişat întotdeauna ca pe-un copil perfect. Dacă vorbele de duh ale lui frate-miu (a căzut un şulubel ca un purcel, de exemplu, care nici nu-i aşa amuzantă) încă fac înconjurul meselor de paşti-crăciun-sfânta-salată-boeuf printre poşirca de vin pe care taică-miu ne-o bagă pe gât şi pârjoluţele maică-mii, despre mine se vorbeşte de parcă participanţii de la masă s-ar transforma în fete de pension. Milli a vorbit întotdeauna corect. Milli, la vârsta de un an, a făcut primii ei paşi şi de atunci n-a mai vrut în braţe. Milli ştia pe de rost nu doar toate poeziile din manual, dar şi proza. Milli a luat întotdeauna locul I (asta nu-i adevărată, dar legenda s-a împământenit). Milli are o caligrafie excepţională. Milli are greutatea şi înălţimea potrivite. Milli face şi desface.

Ca rezultat (previzibil, de altfel), în căpşorul ăsta perfect al meu, orice greşeală este o catastrofă. Am plâns Lacul Amara în weekend când nu mi-a ieşit o prăjitură cu brânză. Am sughiţat tot cartierul Titan fiindcă am scris ceva greşit într-un e-mail. Şi-am mai spart, pe alocuri, farfurii şi telefoane (este foarte relaxant şi în acelaşi timp ţi se oferă ocazia să evoluezi cu gadgeturile). Acum, că mi-am făcut acest autoconsult psihologic, mă duc să cheltui cei 60 de lei pe care i-aş fi dat aiurea unui psiholog.