în fiecare zi mă rog ca tata să nu poarte sandale la vară

salutări de pe culmile înalte ale boredomului şi de pe nasul sexy a lui Dave Gahan.

M-a revoltat profund Mircea Mihăieş în Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen pentru că foloseşte apelative iritante precum bard şi menestrel. De fiecare dată când mi se izbesc ochii de asemenea uscăciuni, îmi vine să rup pagina respectivă şi să o mestec, ca apoi să o scuip.

Eram într-o zi cu zaiţ în gară, la poalele boredomului. Subit, mi-am adus aminte de Henrik Ibsen. Zic bă zaiţ, cum se chema piesa cea mai faimoasă a lui Ibsen? Zaiţ zice că Nora. Eu îi zic bă, parcă nu-mi sună, parca era Casa de păpuşi. Sună şi tu pe cineva deştept şi întreabă. Persoana deşteaptă a lui zaiţ nu ştia, a zis că dă google. I-am zis că să închidă, consumăm impulsuri. Încet-încet, a început o competiţie de genul cine are cunoştinţe mai cunoscătoare. Telefoanele curgeau continuu. Am sunat foşti iubiţi, colegi cărora în liceu le-am făcut zilele amare, cea-mai-deşteaptă-fată-din-facultate etc, în total 15 de telefoane de fiecare. În afară de două răspunsuri care nu ne-au coafat, adică Peer Gynt şi ceva cu păpuşi, toţi s-au oferit să gugălească. Aşa că am urcat mai departe pe muntele boredomului.

La capitolul fantezii erotice (ca să mulţumesc toţi cititorii), tot visez în fiecare seară că mă dezbrac şi apar în cameră băieţii de la Depeche Mode şi îmi cântă din noul album. Când ajung la proximităţile pielii, Davie (pentru că am ajuns atît de intimi încât pot să îi zic aşa) vine fix la urechea mea şi îmi şopteşte Come Back. Mi-e foarte teamă de comportamentul meu la concert.

Mai am foarte puţin şi ating culoarea perfectă a şuvelor.<-------------