Saturday, October 11, 2008

despre întâlnirea cu dresoarea de câini

Dresoarea de câini este de fapt proprietara cocioabei unde locuiesc și astăzi am aflat că scuipă și flăcări, pentru că un skill nu vine niciodată singur. Dresoarea de câini, ea însăși dresată la circul Tristor București, m-a făcut să reconsider gruparea sociologică pe care am atribuit-o bucureștenilor. Dacă până acum ei se împărțeau în deștepții frigizi și cocalarii, astăzi am descoperit și grupul tăietorilor de lemne și în carne vie (să mă iertați dacă vă jignesc, sunt sigură că sunteți excepția care întărește regula).

Pe scurt, dresoarea, la care n-am putut fi atentă mai mult de 10 minute pentru că avea niște țâțoance imense și nu purta sutien și mai avea și ditaimai brățara de aur și efectiv mă jena vizual, s-a apucat să țipe și să pârjolească apartamentul pe motivul ei ascuns că n-am plătit chiria cât a fost euro 4 lei. În situația plictisitoare a cursului valutar 3.76, cucoana a invocat:
vin bărbați la voi
dar voi ștergeți praful, mă fetelor mă?
dați-mi o cheie de rezervă acum
vreți să mă faceți, știu eu!

Moment în care eu mi-am adus aminte de numărul ăla din Omagiu care dădea abțibilduri cu ass holes și aș fi vrut să i le lipesc fix pe deranjul meu vizual.

Așadar, din decembrie sunt aproximativ pe drumuri, probabil că o să mă mut în Militari și o să se împiedice copiii de fustele mele și zaiț o să îmi pună arsenic în cafea, pentru că ce spun eu e lege. Dar sunt lucruri mai triste în viață - reclama la Danone cu 50 de bani, McCain, foca violatoare de pinguini.

10 comments:

Anonymous said...

Peste tot e la fel.

Sky Turtle said...

Asta cu vin baietii la voi e clasica. Iti sai seama? Baieti? O a u.

Eu locuiesc acum cu doi baieti. Sa vezi ochisori la inchiriere. Si cum, locuiti toti trei: O?

Si baietii sunt oameni, nu-i asa?

le petit mouton said...

raspunsul meu este, fara suparare, nu

Anonymous said...

Va scriu in numele unui grup de admiratori - bucureshteni, pentru a va semnala urmatoarele:
- unii suntem atat cocalari cat si destepti-frigizi; unii simultan, altii alternativ;
- unii nu ne consideram cocalari, banuim ca am putea fi frigizi dar in mod sigur nu suntem destepti;
Speram sa re-reconsiderati gruparea noastra sociologica si din aceasta perspectiva.

In vederea unei mai bune relationari a gruparii noastre sociologice cu lumea inconjuratoare, va rugam sa ne lamuriti: foca violatoare de pinguini e pe bune, e metafora, e trimitere cu conotatii culturale? si daca e, la ce e?

Cu (nedureros de) sincera simpatie, bucuresteni(i).

aa.. si evident nu ne simtim jigniti, din contra incantati, de fapt chiar inviorati, ca unii avand insomnii, dimineata trecem printr-o faza antipatic-somnoros-confuza, dar imediat ce ne redefinim identitatea si constientizam apartenenta la gruparea sociologica, altfel vedem viata si cu alt elan plecam la dush; cu reafirmata simpatie.

le petit mouton said...

Stimata doamna Elena,

nu pot spune decat ca da, http://www.cotidianul.ro/o_foca_a_violat_un_pinguin-45708.html si nu, nu voi lua in considerare o regrupare, cel putin nu pe acest criteriu. dar as avea o grupare pentru cei din agentii, pe criteriul stupefiante.

pupsi!

Anonymous said...

Foarte bine scris!
Un mic "moment". Pe cand o schita sau o nuvela? As savura cu placere :)
Good luck

le petit mouton said...

esti draguta foc si promit o scriitura in ziua cand vor da fructele in parg

Anonymous said...

ai putea sa stai cu mine

le petit mouton said...

chiar mi-as dori

Anonymous said...

buna ( am vrut sa incep asa pentru ca ne cunoastem de ceva timp acum ). in continuare am incercat sa nascocesc ceva nemaipomenit dar sincer n-am reusit ( fara sa-mi explic in vreun fel ). asa ca te intreb daca vrei sa ne cataram pe vreo cladire, sa ascultam screamin' jay hawkins si sa discutam chestiuni ( eventual sa facem glume pe seama oamenilor care trec pe sub noi )