Despre cum mă plimb cu bicicleta (pentru că oricum în rest nu se întâmplă nimic)

Dar înainte de toate să stabilim câteva lucruri:
1. de ce intraţi în continuare pe blog, dacă eu vă servesc numai cu bălării? nu mă motivaţi deloc să scriu frumos şi să stau dreaptă
2. dacă ajunge la voi leapşa cu îmi place/nu-mi place, să mi-o daţi şi mie, vreau să mă descarc pe cineva într-un mod subtil
3. recunosc, recunosc, au trecut vreo trei ani şi mie încă îmi place melodia asta patetică şi o ascult la maxim când sunt singură şi tot aşa

Vă mulţumim pentru atenţie, acum textul.

Dânsa, Foncha - bicicleta - este, la coborârea din casă, ca un iubit de ăla pe care-l iubeşti tu aşa, dar te dezgustă că a băut prea mult, a vomitat şi tu trebuie să-l duci acasă. Aşa o car eu în spinare de la etajul trei cu buzele strânse de ciudă, pentru că-mi murdăreşte pantalonii şi mă răneşte-n coapsă. (prea multe detalii fizice) Ne împăcăm abia pe la cimitir, când am dat deja drumul la mp3 player (mulţumesc celor care au votat pentru iriver clix, bună sculă) şi cântă o doamnă tânără şi demult răposată pe numele său de scenă Nina Simone. Agale pe Drumul Murgului, inspir miros înecăcios de fum, care mă duce cu gândul acasă, la noi acolo la munte se dă des foc la frunze prin cimitir. Mă jenez de aceste amintiri olfactive şi pedalez cu nesaţ (observaţi lipsa de veridicitate a frazei?), mă opresc la staţia de autobuz Stejar de pe Baba Novac şi mă-ntreb dacă s-o iau înspre Muncii ori înspre Titan.

De cele mai multe ori o aleg pe a doua, pentru că mai dau de Francisc, un fost coleg de liceu, fumăm o ţigară şi pe tăcute ni se pare că-n liceu eram mişto mişto, acum totul e de căcat vezi, Milli, punk-ul spune asta de 30 de ani eu aprob da da şi mă sui iară pe bicicletă şi cartierul Titan mi se pare cel mai frumos cartier din Bucureşti, mai ales dacă nu ar fi populat. Mă întorc acasă pe străduţe mici, de multe ori hăituită de câini dar hehei, cu muzica în căşti nu mi-e frică.

Şi mă rog, apoi o iau la vale pe Drumul Murgului, îmi imaginez (de fiecare dată, fix în acelaşi loc) cum mor izbită de o maşină, trec de curbă, râd că iarăşi am fentat moartea şi ne suim în lift, intime şi cu poveşti de spus şi aici la sfârşit m-am cam plictisit să scriu căci mi se părea oricum inutil şi na poftim.