Orice lucru, repetat pentru o bună bucată de vreme, devine plictisitor.
Oamenii se plictisesc repede, vor mereu ceva nou.
În schimb, într-o aparentă contradicţie, oamenii scriu constant pe bloguri. Când, din motive obiective, n-o pot face, intră în panică. Ce se întâmplă cu bloguşorul meu? Cum rămâne el aşa părăsit, bietul, ţucu-l-aş să-l ţuc?
D-apoi tocmai în aceste cazuri vin eu, Power Rangers to the rescue, să-i dau două palme, jap! jap!, şi să-l revigorez niţel.
Dar să mă întorc la ideea cu care pornisem, mai s-o scap printre degete.
Când am pornit eu, acum ceva ani, în explorarea nisipurilor mişcătoare numite bombastic "blogosferă", locuitorii acestora îmi păreau la fel de exotici precum boşimanii, despre care nici acum nu ştiu exact cu ce se ocupă, dar sună foarte interesant.
Fiecare era cocoţat pe câte un soclu, după posibilităţi şi după dispoziţia mea, care mai de piatră, care mai de marmură şlefuită, care mai impunător, care mai pirpiriu. Oricum, erau cu toţii la un nivel la care accesul era cu desăvârşire interzis. Un fel de castă, mai pe şleau.
Mă minunam de câte-o însemnare scrisă cu zvâc, mai-mai să-i dau print şi să mi-o prind în piuneze deasupra patului, ca să nu stau niciodată departe de sursa de înţelepciune şi plăcere intelectuală. Râdeam în hohote la vreo povestioară, mă emoţionam la câte-un vers, ce mai, oamenii ăia erau sigur nişte zei pogorâţi printre muritori, la care eram recunoscătoare că am acces măcar aşa, în formă intermediată.
Şi-apoi au trecut lunile (şi anii ca nori lungi pe şesuri), iar eu am citit mereu aceleaşi şi-aceleaşi bloguri.
Deja pot spune cine ce a scris fără să mai verific numele autorilor. Dacă s-ar lua o urnă în care s-ar amesteca 20 de însemnări şi-apoi s-ar extrage, ca bilele de la 6/49, una câte una, cred c-aş câştiga potul cel mare.
Oamenii au un stil propriu, ceea ce-i bine.
Oamenii scriu despre aceleaşi lucruri în cam aceleaşi feluri, ceea ce-i rău.
Tot ce era nemaivăzut şi nemaiîntâlnit la început a devenit acum doar "ah, încă una din aia, scroll scroll până jos, mda, bine, click stânga pe x".
Timpul nu poate fi manevrat înainte şi, mai ales, înapoi.
Concluzia lipseşte.
oompa
2 comments:
ete pretentz. nu-i chiar literatura.
Ce pretentz, bre? V-a impuiat mutona capul ca pentru ea nu exista decat blogurile care emana literatura? Ca noi nu impartasim chiar asa, orice opinie si orice gand.
Sa nu ne luam prea in serios.
Post a Comment