Unul dintre lucrurile esenţiale care lipseşte platformei blogger este un detector al jălniciei depresive. Adică în momentul în care prestezi ceva fără noimă, pe care numai tu îl înţelegi oricum şi care nu încălzeşte cu nimic cititorul of, amărâtul, aşteaptă o fărâmă de ceva şi el, blogger să zică "ţvai, ne exprimăm sincere regrete, dar postul dumneavoastră suferă de sindromul nefehaşhaş-cât-de-sylvia-plath-din-partea-dumneavoastră şi nu va fi publicat în vecii vecilor amin". Fireşte, cel care prestează s-ar putea revolta, ce boala am scris şi cu diacritice, e blogul meu şi mă descarc cum vreau, dar luaţi sfatul unui mic chiabur, depresia trece jălnicia rămâne. Voi exemplifica spre iluminarea dumneavoastră cu un caz real, rupt din first life, c-aşa-i frumos cum ar zice imnul meu de blogger. Într-o tinereţe când nu exista catalogarea emo şi când cocălarii nu purtau tenişi converse, eu mă perindam prin liceu cu-o ţanţoşenie incredibil de suferindă. Şi totuşi mi se părea că nu-mi exprim durerea îndeajuns de graţios, aşa că mi-am înscris pe tenişi versurile din street spirit, cât de original, ecvestru, sublim, funerar, în clasa mea oricum numai doi cât mai auziseră de radiohead, ceilalţi fiind probabil cauza suferinţei mele. În orice caz, privind în urmă, mi se pare că m-am ales cu una pereche de tenişi stricaţi şi una ştampilă de copil ciudăţel teribilist. Dacă nu mă înţelegeţi, sunteţi cam înceţi la cerebel. Aşa că la cât mai multe postări frumoase!
Totuşi, eu vroiam să vă anunţ că mi-am găsit melodia interioară, metodă recomandată de psiholoaga lui Ally Mcbeal, mă unge la inimă şi vreau să împărtăşesc.
iubire, cipsuri, ideal.
11 comments:
să fiu sigură că dorm la noapte, studentă unde? :)
daca pui problema asa, trebuie sa spun! la litere :)
ah bun, am dormit neîntoarsă :). keep up the good work, am să mai trec pe la tine.
la ce litere? chirilice?
la litere stacojii, sa-nvat sa comunic si sa relationez cu publicul :-?
E adevărat că scrieți cu diacritice, deci eu care sînt promotorul folosirii lor în blogosferă nu am ce să vă reproșez din acest punct de vedere. Însă la fel de adevărat e că scrieți fără critice, cel puțin în ultima vreme. Adică vă rezumați critica la propria persoană pe care ați reușit cu succes s-o desființați în mod public. Din relatările dv. reiese că sînteți o persoană foarte mică de statură, foarte grasă (sau foarte slabă, aici nu e prea clar), cu părul roșu ciufulit, care vă distrugeți cu bună știință aparatele de ascultat muzică pentru că sînteți foarte rea și pe deasupra n-aveți nici ureche muzicală. Aceste lucruri s-au înțeles, nu mai e nevoie să le repetați încontinuu scriindu-le cu diacritice (pentru care vă felicit dealtfel). Dar unde sînt criticele, adică accentele critice la ce se petrece în jurul dv.? Toată lumea e desăvîrșită, peisajul e încîntător, evenimentele sînt ideale ?
Stimate Roby (asist oare la reinvierea belierismului motivant?),
Subsemnata se gaseste intr-o usoara criza de identitate blogoreica, considerand ca nu-i mai sade cu maimutareli si improscari de venin, atata timp cat nu are argumente solide. Repetabilitatea subiectelor pe care mi le aleg nu este o mandrie, recunosc, ai nitica rabdare sa schimb peisajul. Totusi, nu am mai facut atac la propria persoana de multa vreme, parul e o ciufa si asta-i purul adevar, considera-l un reper de identificare.
Roby de la: Robespierre? Robert Nozick? Robert Frost? Roberto Benigni?
Aveți dreptate, am intrat pe blogul dv. fără să mă prezint, așa cum ar fi fost normal. Mă numesc Robinșon Crușoe și sînt de profesie explorator virtual, ocupat cu investigarea acestei insule unde am naufragiat și căreia i-am zis Glogosferă, locuită de o faună compusă din exemplare în măsură egală plictisitoare și interesante, enervante și amuzante, inteligente și beligerente (aici la final am adus-o un pic din tastatură, pentru rimă). Deci ipoteza cum că numele meu ar veni de la unul din dansatorii celebri pomeniți de dv. este greșită, fie și pentru că Roberților li se zice prescurtat Bob, iar în română acest apelativ se potrivește doar dacă ești deodorant sau fasole.
Cît despre belierismul motivant nu pot spune decît că vă înșelați din nou. Din cercetările mele reiese că acesta era un curent socio-artistic care încerca să impună folosirea unei palete largi de culori în operele de artă și în existență în general, împotrivindu-se mutonismului deprimant, un curent prezent în anumite țarcuri care promova folosirea majoritară a culorii negre și a dispoziției existențiale de aceeași nuanță cromatică. Însă belierismul a pierdut partida în momentul în care un film mutonistic de un negru absolut și de un sunet sfîșietor (la propriu) a luat marele premiu la TVG, lucru care a semnalizat începutul promovării întunericului în cultura de mase (după aceea s-a născut sloganul celebru de care probabil vă amintiți : "Cu televizorul ați beznit poporul"). Nu se mai știe nimic de promotorul belierismului, unii zic că n-a putut suporta înfrîngerea și a încercat să părăsească insula pe o hidrobicicletă cu remorcă, alții din contră susțin că este încă pe insulă, dar este ținut ostatic de un individ fără scrupule, cu nume de munte, dar cu apucături de faleză.
În rest apreciem dorința dv. de a mai schimba conținutul blogului, pe care rămîne s-o și vedem pusă în practică. Ați început un proces de naturizare (adică de descoperire a adevăratei dv. naturi) și de aceea e normal să aveți o criză de identitate, la care eu vă recomand ca tratament o briză de maturitate.
Stimate domn Roby, era frumos sa va fi sustras numele de sub inspiratia lui Robin Gluga, acest erou in izmene lua de unde era prea mult si dadea unde era putin. Dar fericiti cei saraci cu duhul, si ma intreb asa, in situatia dumneavoastra de Robinson, daca nu va simtiti claustrat si alienat pe insula gogosferica. Hm, un fel de Lost virtual.
O buna prietena cu nume de iaurt m-a rugat sa va intreb, intrucat avem cunostinte comune, daca mai stiti ce s-a mai ajuns de sortitul ei Bibire. Dansa s-a inchis intr-o manastire de la plecarea lui si tese, toarce, miauna, in credinta ei oarba ca mohamed va veni la munte.
Cat despre maturitate si alte mancaruri de peste, subsemnata nu poate scrie decat cum este si cum ii vine, iata bucuria de a scrie sub pseudonim. Dar primeste sfaturi (mai mult sau mai putin cenzurabile) de la mintosi sau muntosi.
Voiam să mai postez un comentariu aici dar tocmai am văzut însemnarea "Nu crezi" și îți comunic faptul că nu postez comentarii pe blogurile fumătorilor.
Pacat.
Post a Comment