mereu m-am întrebat cum e să ai o zi liberă în timpul săptămânii

Ieri am constatat că a fost o zi când nu a trebuit să pun la cale planuri malefice ca să mă îmbolnăvesc şi să stau acasă degeaba - în gimnaziu mai mâncam ţurţuri de gheaţă ca să răcesc şi să mă scutesc. Ieri s-a stat acasă cu binecuvântarea patronului. La început, am intrat în panică, ce dracu se face dimineaţa când n-ai nimic de făcut? Răspunsul firesc e că stai pe facebook la despăduchit prieteni cu care nu te-ai văzut în viaţa ta. Să scrollezi în google reader până te doare degetul. Să te smulgi cu penseta şi cu fiecare fir de păr să smulgi şi ceva antipatii profunde faţă de viaţă&co.

Am căutat apoi un supermotiv să mă autoinvit la cineva acasă şi mi-am adus aminte că pompa de la bicicletă era la o prietenă. Aici colea, la Piaţa Sălăjan. În semn de răzbunare pe lume, am rămas în pijamalele slinoase, mi-am vârât picioarele în cizmele de ploaie şi m-am acoperit într-un palton. Două mari greşeli. 1. Fiindcă mi-am rupt gâtul în cizmele pizdii mă-sii pe gheaţă. 2. Pentru că la prietena mea mai erau oameni în casă şi nu a dat tocmai bine pijamaua cu şoricei. Oricum, eram departe de a atinge pragul personal al ridicolului.

După vreo trei cafele (simplă, de orz şi cu aromă de vanilie) m-am încumetat să mă duc acasă, să trag alte haine pe mine şi să mă duc unde mă duce alunecuşul gheţii. De fapt, am plecat cu un plan bine pus la punct. 1. Să ascult toată muzica asta nouă ca apoi să zic Pffff, dar îi ştiu pe ăştia de mult timp. Şi nici nu-s aşa faini. (aşa fac culărenii, credeţi-mă pe cuvânt fiindcă am o lucrare de licenţă pe asta). 2. Să termin de citit o carte pentru care în lumea culărenilor se aplică acelaşi principiu ca la punctul 1.

M-am plimbat cu metroul până am citit trei capitole şi am ascultat două noi albume şi mi-au ameţit maţele de atâta metrou şi atunci am fost într-un restaurant să testez dacă îşi mai păstrează cele trei panseluţe din topul personal la categoria cea mai bună supă de ceapă. Fiindcă eram oricum leşinată de foame, i-am mai acordat restaurantului o panseluţă - pentru constanţa de a face cea mai bună supă de ceapă. Restaurantul se numeşte Phillippe unde tot ce e bun e supa de ceapă.

După supă, m-am întâlnit prin oraş cu aceeaşi prietenă de dimineaţă, ne gândeam ce fain ar fi fost dacă rămâneam în pijamale şi deveneam exhibiţionistele de pe Magheru - să se mai schimbe feţele de ceară ale bucureştenilor, mereu surprinşi că e frig în decembrie. Nu-i nimic, e o idee pentru data viitoare. Pe drum am numărat 3 babe care au căzut pe gheaţă, 7 fete fraiere care nu aveau pantofii potriviţi, 2 magazine în care am fi intrat dacă ar fi fost zi de salariu. Aş mai continua cu povestirile, dar sunt nevoită să mă opresc ex abrupto, intru într-un update. Nu aş vrea să plec fără să ştiţi că am uitat să iau pompa de la bicicletă şi că probabil o să uit mereu câte ceva la cineva ca să am motive să mă autoinvit.