există un timp care vine tiptil pâş-pâş, îl văd cu coada ochiului şi ştiu că nu pot să scap, când trebuie să mă dezbrac de puloverul mare şi călduros al depresiei şi-atunci mă bag în cadă. Dau drumul la o melodie pe care doar eu cred că o ascult în lumea asta şi mă scufund. Cu o mănuşă ţepoasă jupoi un strat de celule fricoase de pe mine. Părţile nasoale şi răpănoase, ca mi-e teamă că nu fac ceea ce trebuie să fac sau dacă ce cred acum se va dovedi o prostie mâine?, le frec cu piatra ponce până se fac fulgi de nucă de cocos. Apoi mă sui pe-un umăr al căzii, scot capacul şi mă uit satisfăcută cum se scurge apa în vâltori.
ah, şi melodia, ca să nu mai cred că doar eu pe lumea asta o ascult:
Sunday, February 07, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
http://download326.mediafire.com/gnijn5jizlsg/5z0zkfiit4j/Elysian+Fields+-+%282009%29+The+Afterlife.rar
uuu, danke!
o picatura de dezinterie existentiala post-postmoderna...tamponeaza depresia si-o recunoaste ca dialectica...http://www.youtube.com/watch?v=Ue53IjTg6es
Şi eu credeam că singura care ascultă Elysian Fields este o prietenă a mea. Dar nu e.
dhuamniiii... ce mergeee melodia asta in masina. se potriveste si cu peisajul actual. Nice EF - arty asa, darky.
si... do share (more often). sharing IS (so) l0v3ing :)
Post a Comment