Wednesday, October 14, 2009

bătrâneţe cu ţâţe până-n brâu

tot timpul am fost o tipă precoce, dar asta nu m-a ajutat cu nimic. Ca să vă faceţi o idee, când copiii de la şcoală citeau Buratino şi dezvoltau încet o ură pentru Marcela Peneş, deci pentru sfântul sistem de învăţământ, eu mă visam Grigore Băjenaru. La ce folos, că am uitat tot. M-am pupat prima oară la 13 ani, prima din blocul C4, la ce folos, că nu mai ştiu cum arăta băiatul.

Naca acum, pentru prima oară, m-a luat durerea de şale. Şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc sfânta ştiinţă a medicinei. De două zile merg gârbovită, Băiatul mă întoarce noaptea de pe o parte pe alta de parcă aş fi un bălegar şi el o lopată (tot timpul am fost o tipă cu exprimări plastice), fac unghi de 70 de grade cu pâmântul, şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc sfânta ştiinţă a medicinei.

Nu fac diferenţa între unguente şi pentru mine nu există pe lume decât nurofen, e panaceu. Azi mi-a dat o colegă o cutie de pastile şi-am înghiţit vreo patru, făr' să dau un google. Şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc Sfânta Ştiinţă a Medicinei. Vă scriu cu stomacul găurit şi mintea găunoasă, îmbracaţi-vă bine şi puneţi căciulă pe urechi!

--------------------------
* nimănui nu-i place să audă pe cineva plângându-se de boli, de aceea există literatura&blogurile

6 comments:

oompa said...

Aşa-i că ai pus "ţâţe" în titlu doar ca să atragi vizite porno?
Îmi place imaginea cu balega, dar de ce ar fi nevoie să fie întoarsă? Se usucă la soare şi se face chirpici? Eşti în plin proces de metamorfoză?
Cât despre unguente, am eu o cutiuţă din aia roşie, mică şi chinezească, n-am ştiut niciodată la ce se foloseşte, dar ţi-o ofer în caz de nevoie, dacă nu îndreaptă şalele, poate desfundă nasul.

andr33a said...

de unde stii tu ca ai fost prima in bloc? :)) :p

Liji said...

O frecţie cu ben-gay la şale (adorabil cuvant) şi eşti ca nouă. E important oricum că ai o lopată care te iubeşte. Machu-Pichu!

gigix said...

"o lopata care te iubeste" :))

lurvv_vruu said...

baiatul-lopata :)
nu stiu ce e cu dvs. da' pareti asa usor "prajita". tot raul spre bine.

garga said...

ah draga mea, cat te inteleg...numa ca pe mine tre sa ma si hraneasca. nu de alta da altfel nu ma dau jos din pat :)