Le petit mouton

am un muşuroi de furnici în casă

2012-01-17T22:18:00.002+02:00

apar te miri de unde. se urcă pe lingura cu care amestec ceaiul. mă însoţesc în cadă când frec cu lufa toate prostiile din mintea mea. mă gâdilă pe vârful degetelor în timp ce mă uit la un film. uneori mă întreb, în toată naivitatea mea, dacă nu cumva o fi vreo vrajă, vreun rest de la un descântec. aşa s-ar explica de ce am început anul acesta mult mai rău ca tot 2011. alteori mă întreb dacă nu cumva vreun dumnezeu şi-a dat seama că-s tot mai mioapă şi insensibilă, şi vrea să mă facă să înţeleg, metaforic, că dau proporţii prea mari unor lucruri mărunte ca mine. alteori mă gândesc că pur şi simplu ar trebui să fac curăţenie. sunt în căutarea muşuroiului.

ce am înţeles din 2011

2012-01-01T18:33:00.003+02:00

mai nimic. a fost un an greu şi mi-a lăsat capul zdrenţe (poza irelevantă).

nevertheless, ca să ţinem la hedonism -

ce lucru bun am făcut pentru mine: m-am dus la un curs de scriere creativă şi am înţeles că încă mai pot să scriu
ce muzică mi-a plăcut: Norzeatic şi Khidja de la noi, Ghostpoet de la alţii
ce concert mi-a plăcut: Portishead la Exit, bineînţeles
ce film mi-a plăcut: poetry
ce carte mi-a plăcut: the story of art (m-a ajutat să intru la master)
unde am mâncat cel mai bine: ferma de scoici, Dalboka
unde mi-a plăcut să fiu: pe un zid din Belgrad, cu iubitul meu, într-o furtună de fulgere
ce plăceri nevinovate am avut: Pan Am, Downton Abbey, caramelele Korovka

Să avem un an decent şi limpede.

2011-11-21T23:19:00.001+02:00

de la tata moştenesc tot ce-i mai rău

2011-11-14T21:48:00.002+02:00

sprâncenele groase, o gură cât o şură, dracii, eliberarea dracilor în cele mai proaste momente, oftatul adânc, veşnica nemulţumire.

Chelnerului Vlad de la terasa La Copac

2011-09-13T23:24:00.002+03:00

Dragă Vlad de la terasa La Copac,

Astăzi e a jdemia oara când vin la copac şi pentru prima dată, nu te găsesc. Mai că eram să îi dau cu berea în cap colegului tău care ne-a servit, doar că l-am iertat pentru prezenţa inoportună, fiindcă avea prinsă de tricou o panglică neagră de doliu.

Unde eşti, Vlad de la terasa La Copac? Oare eşti internaut? Dă-mi un semn să te caut în altă parte, fiindcă salata Agnes n-are vlagă fără tine. Nu ştiu ce făceai tu la bucătărie, dar ştiai exact câte roşii şi câtă brânză voiam. Ba chiar aş putea să jur că în seara aia, când m-am îmbătat de la a treia bere, mi-ai pus ulei de susan în salată şi gustul a fost dumnezeiesc.

Unde eşti, Vlad de la terasa La Copac? Tu erai Central Perk-ul meu. Ce frumos aduceai berea fără să îţi zicem un cuvânt: rece, nefiltatrată, fără pahar. Mă uitam la tine şi ştiam că ai putea să zici o mie de glume (50% reuşite), doar că nu reuşeai, fiindcă mesele erau mereu ocupate de pseudointelectuali care mai cereau un pişcot, o măslină.

S-a terminat cu La Copac, unde să te caut, Vlad?

ceva nemaiîntâlnit

2011-09-06T21:05:00.003+03:00

Astăzi e meci. Ştiu că voi ştiaţi asta, dar eu abia am aflat, când am coborât la staţia Muncii, fiindcă metroul se golise şi credeam că am ajuns la capăt de linie. În schimb, hoarde de bărbaţi în tricouri galbene se îndreptau către stadionul naţional. Şoferul metroului a transmis prin difuzor Hai România. Masele mă emoţionează un pic. N-am văzut niciodată oameni bucuroşi că poartă tricolorul. Taţii purtau copii pe umeri, mame cărau bere a la americana, cine sunt aceste specii şi de ce ies la suprafaţă atât de rar?

Cu două zile înainte de salariu

2011-08-02T20:55:00.003+03:00

Cu două zile înainte de salariu, sărăcia vine peste mine cu mațe ghiorlăind. Cardul mi-arată 5 lei amărâți pe care oricum nu pot să-i scot din bancomat și simt că și paznicul băncii mă compătimește când plec cu buzunarul gol. Caut prin cutiuța cu medicamente tichete de masă uitate cândva și scotocesc prin zecile de genți firimituri, pixuri, gume de mestecat.

Cu două zile înainte de salariu, regret excesele din perioada mea de belșug. Ce sens mai au acum toate ieșirile prin restaurante chinezești, ungurești, nepământești? De ce-oi mai fi pus o comandă pe Asos, nu-i plin deja dulapul de rufăraie? De ce beau bere Paulaner şi-mi trebuie musai în casă parmezan? Oricum toate s-au dus pe canalizare şi-n frigider cântă pare-mi-se un greiere. Ah, tentaţia să îmi sun un prieten - în cazul ăsta mama- e mare.

Stau pe reţelele de socializare pe invisible. Merg de la birou acasă şi de acasă la birou. Mi-e teamă că o să fiu invitată în oraş şi o să fiu nevoită să refuz. Hai măi, doar o bere! Dar eu ştiu că o bere nu e doar o bere, e şi un desert, poate şi o a doua bere, e o poveste luuuungă care mă obligă să iau un taxi şi taximestristul o să fie drăguţ şi o să mă simt obligată să las bacşiş.

Aşa că stau pitită cu maţele încâlcite, să mai treacă o zi, să mai treacă o zi.

când ne-am întors din Serbia

2011-08-01T09:51:00.002+03:00

ne-am propus să vedem România cu alţi ochi. Prea lingeam străzile prin Belgrad, când noi ne-am fi aşteptat să fie sinistru de comunist. Prea ne-au plăcut sârbii, chit că sunt şi ei ca noi, cocălari, ţigani. Prea ne-a plăcut să vedem Belgradul capitalist de pe malul râului Sava, cocoţaţi pe zidurile fortăreţei. Prea s-a simţit maşina bine pe autostrăzile lor. Prea n-am mai văzut&auzit&simţit un festival ca Exit. Şi niciodată n-am cântat şi transpirat mai mult ca la Portishead.

Ei, întoarce-te în România şi încearcă să vezi frumosul cu ochii deja clătiţi. Ne-am străduit sincer şi ne-a ieşit pe alocuri, însă toate s-au oprit la Bucureşti. Ce se întâmplă cu acest oraş de este atât de detestabil? Cum reuşeşte să fie atât de prăfuit, împuţit, slinos? De ce e atât de cald? De ce nu are plămâni? De ce se repară o scară rulantă de trei săptămâni? De ce sunt bănci din jumătate în jumătate de metru în parcuri? De ce încă se mai aruncă gunoaiele pe jos? Jur că dacă o să mă văd cu vreun ONG-ist care salvează Bucureştiul, o să îi trag una peste ceafă.

The magic button — Make Everything OK

2011-07-06T12:41:00.000+03:00

The magic button — Make Everything OK

n-aş vrea să treacă şi iulie fără nicio însemnare

2011-07-03T16:31:00.002+03:00

aşa că o să vă spun câte emoţii am c-o să-i văd pe Portishead. În Serbia, pe 10 iulie. În general nu sunt un fan al nimănui, nu-s constantă în micile obsesii, de-mi zăpăcesc prietenii când trebuie să îmi cumpere cadouri (oare îi mai plac bijuteriile cu păsări? să-i mai iau moleskine? prostii de astea). Şi totuşi ascult formaţia asta obsesiv de printr-a unşpea, când mă întindeam pe covor şi îmi imaginam că sunt în Roseland, New York City, fără să ştiu exact ce ar trebui să fie acest Roseland NYC.

Într-o vreme spuneam că Beth Gibbons e maică-mea adevărată, dar acum că m-am mai maturizat, susţin că e o soră mai mare şi neînţeleasă. Cred că dacă ar vorbi româneşte, nici ea n-ar nega legăturile noastre de sânge. Într-o vreme aş fi vrut să îmi botez copilul Bristol, în semn de mulţumire pentru tot ce a putut să dea bun oraşul ăla.

Încep să am emoţii şi vizavi de ce-o să se întâmple după concert - adică eu la ce o să mai visez? Am avut trei mari dorinţe arzătoare: Portishead, Radiohead şi Boards of Canada. Dacă prima se îndeplineşte, asta înseamnă că tot ce am învăţat eu - adică dorinţele arzătoare trebuie puse de-aşa natură încât să nu se îndeplinească - pică. Ne-auzim cu poze şi noi teorii după 10 iulie.

Portishead-Glory Times by Let'Share

29 mai, o zi perfectă să o descopăr pe fran lebowitz

2011-05-29T17:54:00.002+03:00

2011-05-25T07:37:00.000+03:00

astăzi am împlinit 23 de ani

2011-05-24T21:48:00.002+03:00

dar m-aţi prins într-un moment în care n-am dispoziţia pentru cioace şi glumiţe. M-am chinuit să găsesc 23 de lucruri de care să mă bucur astăzi. M-am blocat la 10. Aş putea să vă spun în schimb şi-n rime, cu talentul lui deliric 1, tot ce e rău. Mi-am pierdut vocabularul şi îl tot caut prin cărţi şi pe site-uri. De negăsit. Îmi pierd timpul într-o corporaţie. De nerecuperat. Pierd zilnic pumni de păr. Nu-i bun de vânzare. Mi-am pierdut optimismul, nu-l mai caut nicăieri.

Crowley!

2011-05-16T12:57:00.001+03:00

Ce mult ţi-a luat să mă găseşti!

(scuze cititorilor veterani, am un flirt nevinovat)

carne de vită

2011-05-08T17:50:00.004+03:00

Convieţuirea este grea.

La fel de grea precum prepararea vitei, pe care o faci de dragul prietenului tău, care crede că a mânca pui este o conspiraţie morbidă la nivel global. În timp ce mestecăm de 100 de ori vita, că altfel nu poate fi înghiţită, eu mă gândesc cu groază cum ar fi fost să mănânc aşa, de una singură. Aş fi fost mai slabă, dar şi kislota (cum îmi spune o colegă din Republica Moldova - pesemne că înseamnă ca sarea de lamâie).

Cât eu îmi plâng de milă la gândul singurătăţii, Băiat, de-o empatie cât bobul de mac, povesteşte despre cum viaţa modernă este fundamentată pe combustibili fosili ieftini şi inegalitate socială. Bucata de carne alunecă greoi pe gât şi ard focul conversaţiei cu inegalitatea socială, că despre combustibili fosili nu ştiu nimic.

Când vita ajunge bol alimentar mă tem că discuţia noastră e un examen pentru mine, el profesorul, eu nevinovata neştiutoare, ceea ce e kinky într-un fel, dar şi frustrant pentru puţinii neuroni pe care îi deţin. Scot asul din mânecă şi spun "duci tu gunoiul?". Băiat oftează, eu mă-ncrunt, convieţuirea este grea.

brăţară de aur

2011-04-26T17:46:00.001+03:00

The Hourglass from Ikepod on Vimeo.

viaţa e prea scurtă să nu foloseşti diacritice

2011-04-20T23:59:00.003+03:00

ă î â ţ ş

privind însă problema din alte perspective, lucrurile nu mai sunt aşa de simple. viaţa e prea scurtă să te uiţi la travel&living, şi totuşi cum să ratezi plăcerea masochistă de a vedea nişte mirese isterice care sparg mii de dolari pe o rochie şi un mire mocofan. viaţa e prea scurtă să nu spui te iubesc, dar ce bitter-lemon-picant e să nu spui. viaţa e prea scurtă să te îmbraci urât, dar la naiba, cui dracu îi pasă de modă? prea scurtă să fii depresiv, dar ce bine e să zaci şi să zici că e sfârşitul lumii. prea scurtă să nu ţii minte întâmplările din copilărie, dar cum altfel să faci loc celor noi. prea scurtă să fii superficial, dar ce fain îi să scrii citate-versuri-videoclipuri pe care doar tu le înţelegi pe facebook şi să aştepţi reacţii. lista o continuaţi voi cât eu îmi dau licenţa în viaţă.

aşa-mi place de fata asta

2011-03-29T17:33:00.000+03:00

Milli face şi desface

2011-03-28T12:21:00.003+03:00

din povestirile despre copilăria mea aseptică, ai mei m-au înfăţişat întotdeauna ca pe-un copil perfect. Dacă vorbele de duh ale lui frate-miu (a căzut un şulubel ca un purcel, de exemplu, care nici nu-i aşa amuzantă) încă fac înconjurul meselor de paşti-crăciun-sfânta-salată-boeuf printre poşirca de vin pe care taică-miu ne-o bagă pe gât şi pârjoluţele maică-mii, despre mine se vorbeşte de parcă participanţii de la masă s-ar transforma în fete de pension. Milli a vorbit întotdeauna corect. Milli, la vârsta de un an, a făcut primii ei paşi şi de atunci n-a mai vrut în braţe. Milli ştia pe de rost nu doar toate poeziile din manual, dar şi proza. Milli a luat întotdeauna locul I (asta nu-i adevărată, dar legenda s-a împământenit). Milli are o caligrafie excepţională. Milli are greutatea şi înălţimea potrivite. Milli face şi desface.

Ca rezultat (previzibil, de altfel), în căpşorul ăsta perfect al meu, orice greşeală este o catastrofă. Am plâns Lacul Amara în weekend când nu mi-a ieşit o prăjitură cu brânză. Am sughiţat tot cartierul Titan fiindcă am scris ceva greşit într-un e-mail. Şi-am mai spart, pe alocuri, farfurii şi telefoane (este foarte relaxant şi în acelaşi timp ţi se oferă ocazia să evoluezi cu gadgeturile). Acum, că mi-am făcut acest autoconsult psihologic, mă duc să cheltui cei 60 de lei pe care i-aş fi dat aiurea unui psiholog.

În plin post, Cosmina Păsărin nu se mai dă în bărci şi eu caut o ghicitoare

2011-03-10T11:17:00.002+02:00

Vorbesc serios, chiar caut o ghicitoare. Să mă duc la ea să-mi dea în bobi, să mă taie sub limbă şi să citească în sângele scuipat, să sacrifice o cămilă şi să intrepreteze în intestine şi să îmi spună şi mie ce meserie mi se potriveşte. Să se uite baba în ochii mei şi să-mi spună "maică, tu de profesie eşti pompier". Şi să plec de la babă luminată să sting focurile cu braţele vânjoase.

Îmi pun toată nădejdea că cititorii mei (ăia doi, da-s buni şi ăia) cunosc vreo ghicitoare şi astfel mă vor scuti de povara de a mă trezi zilnic oftând până în groapa marianelor şi înapoi, întrebându-mă eu ce fac cu mine şi pentru cine şi pentru ce şi toate întrebările care în engleză încep cu w.

Rog seriozitate.

nu ştiu cum sună la voi

2011-03-09T10:18:00.002+02:00

la mine la serviciu, trebuie din când în când să monitorizez trendurile, ca să fim trendy. Nu e ceva rău, stai şi beleşti ochii pe internet şi vezi cum unii oameni aruncă banii de parcă ar fi nişte simple hârtii de şters mucii. Ce bine ar fi dacă ar fi aşa. Dar in fine, acum sunt în stare de şoc să văd că "gesturile de bunătate" sunt un trend. Că o să scoţi bani dacă îţi arăţi "the human touch". Deja parcă văd brand managerii cu ochii sticlind şi dinţii însângeraţi, aşteptând să vină bunătatea, să vină profitul.

hai, hai, spune-mi mimi şi strică-mi ziua

2011-03-04T13:35:00.002+02:00

mai am puţin şi o să mă încadrez perfect în definiţia femeii isterice.
aş vrea să îi căsăpesc pe toţi care mă apelează "frate". Eu am un singur frate şi acela bun de căsăpit, dar, prin bunăvoinţa Auricăi, legăturile de sânge ne îndreptăţesc să ne numim frate şi soro.

aş mai vrea să le perforez urechea cu un creion mecanic rotring 0,5 celor (de fapt e o singură persoană) care spun că au avut un "trip", varianta politically correct pentru "am gândit şi eu o dată"

apropo de political corectness, ce naiba înseamnă produse eco-bio-shit dacă la ingredientele de pe spatele produsului scrie numai despre eteruri, alcooluri, sodiu şi xanthan? Oricum, companiilor producătoare de cosmetice eco-bio-shit, felicitări că v-aţi găsit proştii!

vai de mineo, o să mor

autointerviu cât mă pieptăn în oglindă

2011-02-02T17:14:00.005+02:00

simţ enorm şi văz monstruos,
numai că în ultima vreme port ochelari de soare.
în mintea mea stau la copt nişte texte de identitate sub denumirea americănească ce n-o să pot fi niciodată. capitolul 1: piaristă. capitolul 2: limbistă. capitolul 3: ong-istă. mai sunt multe capitole de scris şi focul e dat la maxim. e risc de arsuri de gradul 2.
seara când nu pot să adorm mă gândesc la ce e fericirea şi adorm instantaneu.
când nu vreau să dorm mă gândesc cum să cer o mărire de salariu astfel încât să pot toată vara să merg după mama Bet h, concert după concert.

în care sunt dezamăgită de lume şi neîncrezătoare în zilele ce vin (chiar şi în acelea marcate cu cruce roşie)

2011-01-31T12:07:00.002+02:00

Grace Jones "Corporate Cannibal" from Jordy on Vimeo.

în mintea mea sunt plină de păcate şi alte sentimente frumoase

2011-01-16T19:13:00.004+02:00

Uneori în viaţă fac nişte lucruri superficiale, de dragul echilibrului. De, nu pot să o ţin într-una cu frugalismul, ownerlessness-ul, collaborative consumption-ul şi alţi termeni pentru care o să vă fie lene să daţi google (de aia i-am şi scris). Revin la chestiile superficiale - cum ar fi noua obsesie pentru un serial britanic de toată jena: How not to live your life. Fiindcă tot caut noi modele, l-am găsit pe acest personaj Don să mă refugiez în el. Don ăsta are momente când îşi imaginează ce ar trebui să le facă oamenilor de atâta drag sau nedrag (vezi iutubul de mai jos). Mimetism nu alta, dar asta am început să fac şi eu. Am fost de curând la o aniversare şi poc în faţa mea un corporatist vizavi de care mi-am imaginat, pe măsură ce insista câtă putere îţi dă banul:
1. cum îi vărs berea în cap şi îi strig Să mă piş pe cămaşa ta slim fit
2. cum mă piş efectiv pe cămaşa lui slim fit
3. cum îl dau cap în cap cu chelneriţa, că şi aia mă enerva
4. cum îi muşc capul şi din el iese confetti

Aniversarea a fost pe cinste.

God knows I've tried

2011-01-07T21:19:00.002+02:00

An după an, la sfârşit de listă de rezoluţii, scriu înghesuit şi-mi promit cu un sughiţ să nu mai fiu aşa de rea. Şi reuşesc atââât de perspicace să încalc această promisiune din ziua doi. Am o incredibilă satisfacţie când, ca să mă răzbun pe Băiat, mă uit înaintea lui la ultimul episod din The Big Bang Theory. Râd ca un drac în sinea mea când o corectez pe colega mea, care are decât un creier şi ăla scârţâie ca ghetele sub zăpadă. Ah, şi ce triumf când râcâi scaunele de pardoseală, de dragul vecinei mele psihopate, care adesea cheamă poliţia pe motiv că dăm drumul prea tare la apă. Îi mulţumesc Oompei care îmi calmează conştiinţa.

ce am înţeles din 2010

2011-01-01T17:11:00.003+02:00

că esenţele tari stau în sticluţe mici. în cazul ilustrat, în păhărele-inel. în celelalte cazuri, că oi fi având eu un metru şaizeci şi 22 de ani, dar chiar am o bucăţică de creier să mă descurc graţios în viaţă.

şi ce ai mai făcut azi? păi nimic...şi ce mai zici? mne, mai nimic. cum ar fi totuşi să îţi dau un şut până într-un kibbutz?

2010-12-13T18:40:00.006+02:00

sunt sigură că de-a lungul celor 550 de însemnări de pe acest blog, unele capodopere web 2.0, altele căcaturi de şters la fund, v-am spus cât de mult mă enervează oamenii lipsiţi de iniţiativă. Simt nevoia să repet, pentru că repetiţia futer studiorum est. Mă enervează oameni care se plâng că e nasol şi rasol la job, dar nici măcar nu se obosesc să caute altceva. Oameni care nu dau o dată un telefon şi apoi, când te întâlnesc pe stradă, sunt supăraţi că nu ai mai dat niciun semn de viaţă. Oamenii care te cheamă la ei acasă şi în minutul 5 după un rezumat al vieţii, îşi pun laptopul pe braţe şi clocesc pe fotoliu. Oamenii care, ieşiţi în oraş, nu au niciun subiect de conversaţie şi se uită la tine cu ochii mari, sigur o să scoţi vreo perlă. Uite, eu uneori îmi însuşesc şi poveştile prietenilor mei sau întâmplări din filme şi cărţi ca să am ce vorbi. Uneori uit că nu mi s-au întâmplat şi mă minunez ce tărie de caracter am. Ca ziua aia în care eram convinsă că am fost în Suedia şi mi s-a înnegrit gulerul după atâta uitat după bărbaţi. Dar asta e super bine, fiindcă cred că-s tare şi nu-i nimic pe lumea asta ca încrederea în sine.

cum se roagă musulmanii spre Mecca

2010-12-07T19:24:00.003+02:00

există trei tipuri de supărări. Prima, bolşaia, cangrenoasă, tot îndepărtezi putregaiul şi speri să mai salvezi ceva, trece timpul şi iar apare cangrena. În fine, de fapt v-am explicat cam plastic dispariţia zemosului personaj zaiţ de pe blog. Alte supărări sunt medii şi împrumută comportamentul vulcanului de tip strombolian, cu erupții de lave fluide și explozii ritmice de gaze. Adică te superi şi na, la un moment neprecizat în timp, trece. Alte supărări sunt mici şi trec cu o glumă porno.

Supărarea mea faţă de sfânta instituţie de învăţământ Universitatea Bucureşti a fost din a doua categorie. M-am supărat pe sistem de nici nu m-am dus după diploma de licenţă. Acum, după şase luni de despărţire de dinozauri şi o şcoală alternativă la activ, mi-e dor de şcoală. Rău de tot. Nu pot să concep să n-am legitimaţie de BCU. Planul meu de autodidactă s-a risipit într-un google reader inundat cu porcărioare obsesive de la adsoftheworld la thisrecording.com. Mi-e dor să îmi notez cuvinte pe care nu le înţeleg de la profesori şi să le caut apoi pe dexonline. Mi-e dor să mă minunez de cât de proşti sunt unii oameni şi să mă-nverzesc de invidie faţă de ăi mai deştepţi ca mine. Aşa că la anul mă duc la master. M-aş duce la CESI sau la Literatură comparată. (dacă aveţi habar de ele, aruncaţi cu comentarii).

mereu m-am întrebat cum e să ai o zi liberă în timpul săptămânii

2010-12-02T12:00:00.003+02:00

Ieri am constatat că a fost o zi când nu a trebuit să pun la cale planuri malefice ca să mă îmbolnăvesc şi să stau acasă degeaba - în gimnaziu mai mâncam ţurţuri de gheaţă ca să răcesc şi să mă scutesc. Ieri s-a stat acasă cu binecuvântarea patronului. La început, am intrat în panică, ce dracu se face dimineaţa când n-ai nimic de făcut? Răspunsul firesc e că stai pe facebook la despăduchit prieteni cu care nu te-ai văzut în viaţa ta. Să scrollezi în google reader până te doare degetul. Să te smulgi cu penseta şi cu fiecare fir de păr să smulgi şi ceva antipatii profunde faţă de viaţă&co.

Am căutat apoi un supermotiv să mă autoinvit la cineva acasă şi mi-am adus aminte că pompa de la bicicletă era la o prietenă. Aici colea, la Piaţa Sălăjan. În semn de răzbunare pe lume, am rămas în pijamalele slinoase, mi-am vârât picioarele în cizmele de ploaie şi m-am acoperit într-un palton. Două mari greşeli. 1. Fiindcă mi-am rupt gâtul în cizmele pizdii mă-sii pe gheaţă. 2. Pentru că la prietena mea mai erau oameni în casă şi nu a dat tocmai bine pijamaua cu şoricei. Oricum, eram departe de a atinge pragul personal al ridicolului.

După vreo trei cafele (simplă, de orz şi cu aromă de vanilie) m-am încumetat să mă duc acasă, să trag alte haine pe mine şi să mă duc unde mă duce alunecuşul gheţii. De fapt, am plecat cu un plan bine pus la punct. 1. Să ascult toată muzica asta nouă ca apoi să zic Pffff, dar îi ştiu pe ăştia de mult timp. Şi nici nu-s aşa faini. (aşa fac culărenii, credeţi-mă pe cuvânt fiindcă am o lucrare de licenţă pe asta). 2. Să termin de citit o carte pentru care în lumea culărenilor se aplică acelaşi principiu ca la punctul 1.

M-am plimbat cu metroul până am citit trei capitole şi am ascultat două noi albume şi mi-au ameţit maţele de atâta metrou şi atunci am fost într-un restaurant să testez dacă îşi mai păstrează cele trei panseluţe din topul personal la categoria cea mai bună supă de ceapă. Fiindcă eram oricum leşinată de foame, i-am mai acordat restaurantului o panseluţă - pentru constanţa de a face cea mai bună supă de ceapă. Restaurantul se numeşte Phillippe unde tot ce e bun e supa de ceapă.

După supă, m-am întâlnit prin oraş cu aceeaşi prietenă de dimineaţă, ne gândeam ce fain ar fi fost dacă rămâneam în pijamale şi deveneam exhibiţionistele de pe Magheru - să se mai schimbe feţele de ceară ale bucureştenilor, mereu surprinşi că e frig în decembrie. Nu-i nimic, e o idee pentru data viitoare. Pe drum am numărat 3 babe care au căzut pe gheaţă, 7 fete fraiere care nu aveau pantofii potriviţi, 2 magazine în care am fi intrat dacă ar fi fost zi de salariu. Aş mai continua cu povestirile, dar sunt nevoită să mă opresc ex abrupto, intru într-un update. Nu aş vrea să plec fără să ştiţi că am uitat să iau pompa de la bicicletă şi că probabil o să uit mereu câte ceva la cineva ca să am motive să mă autoinvit.

lac clopoţel

2010-11-24T23:42:00.002+02:00

mi-a fost semnalată - într-un mail cu puncte de suspensie- asemănarea izbitoare cu o ilustră necunoscută actriţă lake bell.
curiozităţile mele sunt:
- de cînd se uită prietenii mei la filme atât de proaste
- cum aş putea şi eu să mă pozez cu collin farrell
- unde găsesc şi eu o tenie să o înghit să scap de 4 kile
- de ce nu reuşesc să mai găsesc o carte pe măsura umbrei vântului care să mă scoată din ţâţâni anul acesta

îmi pare rău că n-am făcut FSPUB

2010-11-21T19:26:00.002+02:00

The Romanians emerged from a world of horror, some of it of their own making. They fear themselves perhaps more than they fear others. For them, becoming European is both a form of therapy and something that will restrain the demons within and without. When you live with bad memories, you live with the shadows of reality. For the Romanians, illusory solutions to haunting memories make a great deal of sense.

Read more: Geopolitical Journey, Part 3: Romania | STRATFOR

(mi-a plăcut aşa mult articolul ăsta că l-am răspândit peste tot)

la chambre de valerie

2010-11-19T20:24:00.002+02:00

la chambre de valerie este desprinsă dintr-un roman cu prea multe pasaje descriptive. din cutiile ei mozaicate ies balauri franţuzeşti, sub pat stă un Bachus rubicond, plapuma te-nghite într-un basm sârbesc. mă gândesc obsesiv de câteva zile la ea, mi-a intrat pe sub unghii, când am scăpat o linguriţă de zahăr pe jos. la chambre de valerie mă face să vreau să plec de-a lungul şi de-a latul, să iubesc scurt dar sigur, să umblu cheaună după concerte radiohead şi cocorosie şi cel mai important, să nu mai fiu o mică vedetă, educată-cochetă.

2 ani de Băiat

2010-11-04T11:27:00.004+02:00

Acum doi ani eram mai mulţi colegi la mnac la expoziţia lui tolici, Băiat îmi tot explica ceva de fizică cuantică, mie îmi plăcea de vlad sovăr, ne-am dus într-un bar, stăteam fix între sovăr şi Băiat/ sovăr s-a îmbătat/ eu am plecat cu Băiat/ rime împerecheate de la Pipirig în acelaşi taxi, la radio cânta I fell in love with you watching Casablanca şi tot penajul de păun era penibil, numai că între timp nu mai e. Tot între timp am mai aflat că nu-i suficient să iubeşti pe cineva ca totul să meargă bine, dar nu-i nimic fiindcă avem umor şi nu dramatizăm. Am mai aflat că fără erős pista nimic nu-i bun şi că dacă vrei să sari în mare de pe dig, trebuie să ai pe cineva ca Băiat să te prindă.

Doi dintre bărbaţii mei preferaţi

2010-10-26T22:14:00.000+03:00

Toamna (compunere)

2010-10-23T09:58:00.005+03:00

Era o zi frumoasă de toamnă. Frunze ruginii se aşterneau ca un covor peste pământul rece şi umed. Deodată, eu m-am împuşcat. Mama citeşte acum această replică şi îmi dă un telefon îngrijorată. Îşi reaminteşte de perioada când ieşeam cu un băiat şi ascultam muzică industrială şi tare ciudăţică mai eram. Oftez şi înghit telefonul. Din mine va ieşi în curând floarea-soarelui.

Uneori prietenele sunt disponibile doar la menstre. Marchez în calendar datele să ştiu când trebuie să cumpăr prăjiturica casei. Un researcher notează acum în caieţel aceasta informaţie valoroasă pentru clientul lui. Reciclez ambalaje, de fiecare dată cu inima stafidită, fiindcă ştiu că noaptea camionul înghite şi hârtie şi plastic şi sticlă la un loc. Din aceste materiale un artist va face o compoziţie de artă contemporană - de care 99 la sută din români îi va durea în coccis. Restul de 1 la sută va bea şampanie şi un pişcot şi se va preface că suntem pe drumul cel bun. Spre Pufeşti.

Ce zi frumoasă de toamnă!

"dulceaţă"

2010-10-22T12:35:00.003+03:00

Mi-a plăcut mult Morgen. L-am văzut la MŢR, singurul loc în care mă mai duc în ultima vreme. Yalçin Yilmaz seamănă exact-aproape cu domnul care ne livrează mâncarea la serviciu. Azi când a băgat capul lui rotofei în biroul nostru strigând Masa! îmi venea să merg să-l strâng în braţe de drag şi de foame.

dau doi sfanţi pe curentul vintage-cool-o-doamne!

2010-10-18T17:06:00.004+03:00

chiar mă pregăteam să scriu un articol pe linia portretul lui Milli la maturitate.
numai că m-a evervat pe facebook ceva aşa de tare încât eram convinsă că o să scriu un articol intitulat mă piş pe el de vintage!. Apoi mi-am adus aminte că nişte oameni care îmi dau salariul sau care mă privesc ca pe viitorul comunicării în România văd treaba asta şi m-am limitat la titlul dau doi sfanţi pe curentul vintage-cool-o-doamne!.

Ridicaţi şi voi o mână daca vi se pare că târgurile astea de fiţe de căcat sunt o labă tristă. Îmi vine să dau cu laba ursului în ele. Cum stau fetele alea şi scormonesc prin magazine second hand şi apoi mai că ar fi dispuse să îţi spună că boarfa a aparţinut unei dive futute de Mateiu Caragiale. Cumpără boarfa cu 100 de lei şi poate o să te faci şi tu o divă! Futută de un advertaizăr, că scriitori nu mai sunt!

Şi ce e aşa eco mă rog la un târg vintage? Că nu a făcut un dar de bine o babă răposată să ia în mormânt cu ea creaţiile coco canal şi gata cu consumerismul, reciclăm, nu se mai fac vânzări la zara şi la bershka? Bine că se fac vânzări la nişte rupturi de haine vândute la suprapreţ. Cumpărate de la o duduie cu buze roşii ţuguiate. Dar ea nu e piţipoancă, fiindcă e vintage şi vintage e cool.

Hai că m-aţi supărat.

aş vrea ca dinozaurii facultăţii mele, care nu mi-au dat 10 la licenţă

2010-10-07T20:04:00.003+03:00

să vadă asta. Sau altele mii.

INFLUENCERS TRAILER from R+I creative on Vimeo.

via headz

Mi-am făcut lucrarea de licenţă pe cool hunting. A fost o greşeală să sper că voi clinti solzii dinozaurilor. Cum a fost o greşeală că n-am fost deşteaptă ca 80 la sută din colegii mei, care bine merci şi-au făcut lucrările pe antropologie (sărutul la maimuţe, fenomenul emo în comunitatea rromă, scărpinatul la subraţ în cultura peşterilor). Mă revolt fiindcă în ultima vreme îmi sar mai mult ca niciodată în ochi materiale despre industria cool-ului însă dinozaurii se cufundă mai adânc în bibliotecă şi nu scot capul pe geam.

problema cu frica de singurătate

2010-09-20T21:41:00.002+03:00

problema cu frica de singurătate e că eşti dispus să te pierzi pe tine însuţi. ca pe-o zdeanţă pe faianţă. deschizi gura şi nu-s vorbele tale, te uiţi în oglindă şi nu mai eşti tu. fiindcă ţi-e frică de singurătate, nu mai râzi decât la genul lui/ei de glume şi pentru ca noaptea să ai la pieptul cui te cuibări, renunţi chiar şi la micile păcate nevinovate- să te uiţi pe hallmark, să-ţi mănînci negrul de sub unghii, să te doară în cur de ce e cool et caetera et caetera et caetera

fetele etno-botanice

2010-09-19T16:11:00.002+03:00

fetele etno-botanice se îmbracă toată vara în in şi îşi prind flori în păr. Nu sunt supărăcioase, nu poartă pică nimănui şi au o predilecţie către consumul de alimente bio, deşi ar vrea să rezolve şi această problemă cu consumul nemaiconsumând. Până rezolvă problema asta, fetele etno-botanice zâmbesc tălâmb cu dinţişorii spălaţi cu paradontax şi încurajează febril, pe internet sau pe hârtie reciclată - creativitatea locală, în speţă târgurile de handmade de unde îşi iau cerceluşi de lut în formă de pepene roşu. Evident, o capitalistă ce sunt, mă enervează fetele etno-botanice. Aş vrea să le muşc de braţe.

nu mă dezic de la a avea un blog de gagicuţă

2010-09-12T09:08:00.000+03:00

cred că dios mio vrea să îmi spună ceva clar şi fraieră să fiu să nu îl ascult

2010-08-31T10:34:00.002+03:00

cred că am călcat într-o balegă. Sau m-a găinăţat o pasăre in vârful capului. Cert e că de la o vreme, alături de mine se află colaboratorul şi prietenul meu imaginar, Optimismul, un individ cu tendinţe sinucigaşe dar recunoscute calităţi creştineşti. Sunt zile în care plec la opt seara de la serviciu şi cred că o să-mi dau duhul şi atunci la metrou un băiat învaţă o fată să danseze tango şi zâmbesc tembeliceşte. Sunt zile în care vreau, nu vreau, am de-a face cu oameni care plâng şi stau cu frica în sân să nu moară şi care glumesc apoi şi le strălucesc ochii de viaţă. Şi zile în care îmi vine să urlu am doar 22 de ani şi mai spre seară, în magazinul Unirea, căutând cizme rocăreşti, apare un domn cu o mare pană la pălărie, cum numai tata ar purta şi mă bucur. Sunt zile în care fentez scârboşenia cotidiană când Băiat îmi cumpără tarte cu fructe de la cofetăria Paradis şi mă plimbă cu maşina prin oraş, ascultând radio Muzical. Fără egal.

în nopţile de-o insomnie cruntă

2010-08-11T23:55:00.002+03:00

în nopţile de-o insomnie cruntă mă desprind ca o bandă de epilat cu ceară de pe corp şi fug ca o dezmăţată pe plaja din Tel Aviv să mănânc un hot dog cu cebolla. În locul meu pe partea stângă a patului se bagă, rece şi bondoacă - Aurica. Mama.

Şi-n corpul meu Aurica se zvârcoleşte cu oftaturi lungi, sperând să trezească bărbatul de lângă ea. Dar fiindcă bărbatul rămâne cu curul în sus, fără să schiţeze vreun gest că-i pasă, Aurica trece prin toate problemele lumii. Ea se gândeşte la Enkidu şi la sărăcia din România, la faptul că n-a mai găsit Cif la Carrefour sau un leac băbesc împotriva depresiei. Aurica îşi aduce aminte de-un fragment dintr-o carte:
- De fapt, dumneata pretinzi dreptul de a fi nefericit, îi spuse Mustafa Mond.
- Mă rog, fie şi aşa! îi răspunse Sălbaticul. Cer dreptul la nefericire.

Aurica oftează adânc.

uneori e nevoie să îţi spargi un dinte ca să îţi dai seama că eşti un sclav corporatist

2010-08-05T22:44:00.002+03:00

uneori e nevoie să te calce zeci de oameni pe ştaif ca să îţi dai seama că oraşul ăsta e un vacarm dar o, cât mai e până la concediu

uneori e nevoie să vezi un jeg de om ca să îţi pui problema dacă nu cumva şi tu eşti un jeg de om

şi alte învăţături după o leffe

steagul lăptos

2010-08-01T15:42:00.002+03:00

am fost recent la un training şi ca la orice training stupid, ţi se pun întrebări stupide în cadrul unor joculeţe şi mai stupide. Numai bine că de data asta, trebuia să povestim un moment în care noi am fost fericiţi. Să mă fi dus la baie, m-aş fi dus, dar venisem de 5 minute, când am vrut să scap de joculeţul "încrederii în sine". Bag adânc mâna în traistă şi ce scot - momentul în care, preţ de 5 minute, la mare, nu mi-am putut lua ochii de la un steag de mătase fluturat parcă în slow motion de un vânt cald şi lăptos. Nu m-au înţeles şi am să ştiu, de azi înainte, să mă limitez să povestesc ziua când am găsit 10 lei într-un sacou mai vechi şi-am cumpărat două amandine.

dormi liniştit minus 7 ore

2010-07-11T16:55:00.002+03:00

dragă iubit, de când ai plecat la muncă peste ocean nu îmi mai este frică de fluturii de noapte; aseară cu mâinile mele m-am luptat cu unul fioros, avea solzi şi la fiecare bătaie de aripi, apărea câte un steve buscemi pe canapea; până să alung dihania s-au adunat 7 stivi, cu care am mâncat de dimineaţă omletă şi speculoos. apoi le-am arătat domnilor drumul spre gară.
tu dormi liniştit minus 7 ore

un job de sâmbătă şi duminică

2010-07-06T21:27:00.003+03:00

imediat după ce mi-am dat licenţa, am hotărât să mă fac taximetristă. fiindcă are tristă la sfârşit şi eu eram oareşicum tristă atunci. normal că mi-a trecut. apoi am scormonit mai bine, cum scormoneşti cu lingura într-un ou fiert când ţi-e foame, şi mi-am dat seama că dintotdeauna mi-am dorit să fiu sandvişăriţă la gregory's în gara de nord. îmi place foarte mult locul acela în dimineţile de vară. am fost recent şi-am întrebat dacă au un loc vacant pentru sandvişăriţă sâmbăta şi duminica. n-aveau. nu mai vreau să muncesc toată ziua cu capul. aş vrea cu ochii să mă uit cât e ziua de lungă la oameni. nu mai vreau să-mi ţin toate membrele legate de calculator. aş vrea cu mâinile să ating pentru o secundă marginea degetului mic al tuturor străinilor de la gregory's.

exerciţiu

2010-07-03T09:38:00.002+03:00

dacă mă pun de-a curmezişul patului şi-nchid ochiul stâng, văd numai cerul albastru şi pescăruşii de deasupra cartierului. dacă deschid geamul, gest oricum necesar, îmi pare că trecerea maşinilor sunt valurile mării. şi cum n-a mai schimbat nimeni (Băiat) apa de la peşti, miroase exact ca la mare şi atunci casc tare şi mă-ndoi ca o vargă - ce bine, nu mai trebuie să merg la mare, economicoasă mică!

să vedem acum dacă pot suplini cu mintea mea hrănită vegetal munţii!

am 22 de ani, un job nou, pe 16 îmi dau licenţa, roşcatul s-a mai stins, stau seara pe terasă la debufet şi sunt bine de la particular la general

2010-05-24T20:45:00.003+03:00

Vanishing Point from Bonsajo on Vimeo.

nicio aniversare fără internet

eu eram brenda şi frate-miu brandon

2010-05-15T12:26:00.003+03:00

m-am molipsit cumva, prin trecerile în fugă prin birturi, de neseriozitatea beţivanilor care promit că e ultima oară când mai pun gura pe alcool şi pe care îi vezi apoi sugând cu sete din ultima poşircă posibilă. nesimţirea mea e cu nescrisul licenţei. îmi iau zile de concediu şi citesc porcărioare, proze scurte şi frizate. mai deschid mailul de serviciu, sigur e ceva de făcut urgent. comentez cu dexteritate pe facebook, sunt mândră de mine că am umor. ultima năzbâtie e că m-am dus acasă la Piatra, aşa cum se duce o fată debilă la băi, în speranţa că o să mă apuc de scris, fiindcă aici nu-i nimic de făcut. dar aş! am găsit în uscătorie vechea bicicletă Pegas a lui frate-miu, o frumoasă iepişoară galbenă cu abţibilduri beverly hills 90210 pe ea. eu eram brenda şi frate-miu brandon. şi am pornit cu bicicleta prin oraş. în spate, şaua are prins un buzunar de piele neagră în care se ţineau sculele. acum se ţin acolo banii de îngheţată.

bad timing

2010-04-26T18:28:00.002+03:00

în ultimul semestru de facultate, cea mai mare provocare nu e ceaslovul-bibliografie de examen şi nici cele şaptezeci şi cinci de pagini de cercetare şi frecuş academic musai TNR 12, ci tentaţia de a sta toată ziua cu burta la soare citind şi noaptea de a hoinări barurile cu mânecile suflecate

nici cele şase grade ale separării nu m-au apropiat mai mult

2010-04-15T19:53:00.002+03:00

de Rhetta Marx, care îmi dă leapşa să zic ce muzică se va asculta la înmormântarea mea, subiect la care oricum mă gândeam des dar mai ales când îmi curge sânge din degete după ce îmi mănânc pieliţele.

Am gândit targetat.
pentru ăia cu administrarea (decid deja să fie Andreea, că e account şi împacă şi pe ăl viu şi pe ăl mort): Unkle - Burn my shadow away

pentru ăia care nu pot să plângă dar trebuie s-o facă de dragul pomenii: Radiohead - Exit music (Thom va cânta chiar deasupra colivei)

pentru toată munca pe care o voi fi depus în viaţa mea: Paraziţii - valoarea unei vieţi

pentru toţi ceilalţi, ceva ce-mi place şi musai băutură

Asculta mai multe audio Muzica

dar vă asigur că e bună viaţa ca sosul pesto şi dragostea şi când ninge cu petale de flori

Cherry Blossoms

2010-04-14T23:09:00.001+03:00

pentru cine n-a mai plâns

mai obosit decât ţesutul adipos al bucureşteanului de 350 de kilograme

2010-04-06T21:52:00.004+03:00

cu cât citeşti mai multe cărţi de specialitate, cu atât ţi-e mai redus vocabularul. Aşa că n-aş putea să vă explic, în my-soya-sauce-like stil clasic, noua mea teorie cum că la metrou există mici aspiratoare care sug energia trecătorilor-prin-pasaje. Eu sunt o veterană în ale mersului prin pasaje (este unul dintre singurele lucruri cu care mă pot lăuda, am 21 de ani, for fuck's sake), dar abia lumina pascală mi-a deschis calea şi am născut teoria. Nu-mi explic altfel cum e posibil să te trezeşti de dimineaţă după 8 ore de somn pasional, să bei toate teinele şi cafeinele, să porneşti cu aceeaşi tâmpenie pe faţă de parcă ieri n-a fost tot la fel de trist, să scotoceşti în geantă după abonament, să îţi înfigi căştile în mod corect în urechi (L pe stânga, R pe dreapta), să dai play la orbecăieli şi apoi, când ieşi la suprafaţă din nou, să fii mai obosit decât ţesutul adipos al bucureşteanului de 350 de kilograme. Teoria e că ar exista mici aspiratoare în pasaje care absorb energie din oameni neprihaniţi şi nu numai, energia colectată se duce apoi în magazinele de plante şi accesorii etnobotanice şi se fabrică praful Magic. Nu am dovezi. Dar stau mărturie miile de teorii care s-au adeverit în timp, cum ar fi: oamenii din AIESEC nu sunt oameni, nimic nu e mai bun decât mâncarea libaneză, cu un peşte nu se umple un acvariu şi câte şi mai câte teorii astăzi disponibile în antologia You can still do a lot with a small brain.

P.S. pe parcursul acestui text am scris două-trei chestii în engleză (cu cât citeşti mai multe cărţi de specialitate, cu atât ţi-e mai redus vocabularul, spune poetul), mai am puţin şi scriu în stilul blogurilor culinare româneşti, daţi-mi un şut şi-o palmă pe ceafă dacă ajung acolo.

a apărut noul album bonobo

2010-04-06T21:44:00.001+03:00

cât ne mai ferim, cât ne mai lungim

acum că s-a terminat ultimul plic de ceai

2010-03-25T09:30:00.002+02:00

acum că s-a terminat ultimul plic de ceai verde, acum că mi-am dezroşit toate adresele de mail şi mi-am citit 15% din reader, acum că am terminat Fraţii Karamazov şi singura carte care concurează la grosime e un Macmillan, poate că e timpul să mă apuc de scris licenţa. Aşa am zis şi ieri, numai că ieri am mai găsit în sertar un plic de ceai chinezesc. Tot ieri am descoperit în Piaţa 1 Mai un supermarket care vinde taboule si falafel. Prin urmare azi nu mai ies din casă şi-nvârt un ness. Şi mă apuc de licenţă. Măcar o pagină.

Mă apuc, mai stai un pic, numai să nu mai bată clopotele ca pe Boulevard de l' Empereur şi eu să zbor cu gândul acolo şi să nu mă mai întorc.

A Citizen of the World, Yitzhak Laor

2010-03-21T19:46:00.002+02:00

We didn't grow up where our fathers grew.
They didn't grow up where
their fathers grew. We learned not to
feel nostalgic (we can feel nostalgic
for any tombstone
decided upon) we don't belong
anywhere (we shall belong with ease
to anything
when demanded) we move across
countries, we sleeep in fancy
hotels, we sleep in cold
barns, we love only to be
loved, we rape only
to be remembered, we enjoy
only to register ownership, destroying
mainly villages, declaring ownership
then leaving, hating peasants, mainly
peasants (if necessary, we'll also
cultivate
the land)

[mi-am adus aminte de poezia asta cand mă uitam aseară la euronews, e dintr-un articol pe care l-am citit într-o zi în cadă, cea mai intelectuală jumătate de oră petrecută în baie de ceva timp]

momentul când te întâlneşti cu cel care era cel mai bun prieten

2010-03-09T22:31:00.003+02:00

se dă play la muzică-nainte

ştii momentul acela când te întâlneşti cu cel care era odată cel mai bun prieten şi pentru o clipă uiţi că sunt orgolii si lene şi crezi că totul e la fel ca la început
uiţi că sunt ani de când n-aţi mai mâncat covrigi cu cafea pe strada Poştei din Piatra-Neamţ
de când nu v-aţi mai dat ghionturi pe sub masă când tata povesteşte pentru a mia oară despre călătoria din Siria
de toamna lui 2005 când aţi descoperit împreună Kings of Convenience şi practic eraţi cele mai tari tipe din liceu
uiţi de toate şi ţi-e dragă clipa aceea

şi apoi zâmbeşti frumos, ridici din umeri, ai vrea să-i spui prieten drag dar un nod se leagă pe trahee şi vorbeşti despre vreme, serviciu, călătorii, faci planuri pentru o următoare întâlnire care nu se mai întâmplă decât tot mai rar, din orgoliu sau din lene sau din ceva care mi-e străin.

Asculta mai multe audio Blog

sunt oameni care n-au observat că-i primăvară, chit că e plin de cristale-mărţişoare

2010-02-23T20:50:00.003+02:00

Salutare, les coucous au fond des bois! Voi, ăi doi, da!

Vă scriu să vă ameninţ că dacă vi se năzare să o daţi acum în astenia de primăvară, după ce vi s-au lungit maţele de tristeţea iernii, vă dedic un dans macabru. Vă dezabonez din reader (sper că te simţi, coucou numero 1)! M-am plictisit să vă văd cum băgaţi mâna adânc în traista depresiei şi dacă vă rămân firimituri sub unghii, cum le mâncaţi cu poftă. Îmi dau seama, căcatul metaforic din jur e mai abundent decât căcatul fizic din tot cartierul Primăverii, dar zău, e timpul să depăşim momentul am ceva dar nu ştiu ce am n-am chef m-am săturat. Hai să mai râdem niţel. Să nu ne mai luăm aşa în serios.

Sper că v-aţi imaginat în acest răstimp cum stau eu la un pupitru cu mâna dreaptă ridicată, ghidând turmele.

viaţa cu un control freak

2010-02-12T09:19:00.006+02:00

Voi ştiţi, sunt o dezmăţată. Mănânc porceşte. Fur chestii. Dorm îmbrăcată. Uit să mă pieptăn. Toate fac parte din demersul natural al vieţii.

Toate până în ziua în care am dat de Băiat. Acest om se numeşte Ordine-und-Disziplin. Îi zic: Băiat, mă gândeam să redecorăm casa şi să desenăm un copac mare, un fel de pomul cunoaşterii binelui şi răului, aşa pe tot peretele din hol, fix lângă tabloul cu Franz Kafka. El zice dă-mi o invitaţie în google calendar, ne întâlnim cu o foaie şi un creion în mână şi discutăm.

Dar mai mult! Avem un google doc structurat astfel:

Ce propune Milli> Ce părere are Băiat > Ne mai iubim după asta?

Dar asta nu e tot! Să mă pună păcatul să arunc un ambalaj la gunoi şi să nu-l pun la punga de reciclare a plasticului! Atunci îmi asum nişte riscuri imense. Dacă apar în casă cu o nouă cremă de mâini, Băiatul bombăne printre dinţi ai căzut în patima consumerismului, uite cât plastic consumi! Oftează şi e mâhnit şi demersul natural al vieţii nu mai e la fel.

îmi pare rău, planetă, dar o baie în cadă

2010-02-07T21:11:00.003+02:00

există un timp care vine tiptil pâş-pâş, îl văd cu coada ochiului şi ştiu că nu pot să scap, când trebuie să mă dezbrac de puloverul mare şi călduros al depresiei şi-atunci mă bag în cadă. Dau drumul la o melodie pe care doar eu cred că o ascult în lumea asta şi mă scufund. Cu o mănuşă ţepoasă jupoi un strat de celule fricoase de pe mine. Părţile nasoale şi răpănoase, ca mi-e teamă că nu fac ceea ce trebuie să fac sau dacă ce cred acum se va dovedi o prostie mâine?, le frec cu piatra ponce până se fac fulgi de nucă de cocos. Apoi mă sui pe-un umăr al căzii, scot capacul şi mă uit satisfăcută cum se scurge apa în vâltori.

ah, şi melodia, ca să nu mai cred că doar eu pe lumea asta o ascult:

Heaven can wait

2010-01-31T20:16:00.000+02:00

sau cum s-ar spune, sunt în sesiune

pentru acurateţea relatării

2010-01-19T10:51:00.003+02:00

Ticul verbal care s-a prins ca un scai de mine în ultima vreme (de un an, pentru acurateţea relatării) este hai să fim oneşti. Într-o lume pe care o ţes eu în intervalul de timp dintre punerea cărţii pe noptieră şi sfântul somn, oamenii mei sunt oneşti. Aceşti oameni se duc la piesa de teatru Toţi fiii mei de la TNB şi spun: hai să fim oneşti! mai bine mă uit la un copil cum joacă supermario. Aceşti oameni se duc la operă şi când văd că lipseşte orchestra în favoarea unui empetrei de fundal şi când văd că balerinii mai au puţin şi dau cap în cap, spun: hai să fim oneşti, mai bine mă duc la centrul naţional al dansului, unde artiştii scot conuri de brad din chiloţi.

apoi adorm, după cum vă spuneam.

azi vă dau o amandină

2010-01-14T12:38:00.002+02:00

M.A. - vă dau o amandină
Asculta mai multe audio Muzica

Massive Attack, feat Horace Andy - Splitting the atom

există speranţă, dragă Takotsubo

2010-01-11T20:01:00.002+02:00

A broken heart is known as Takotsubo cardiomyopathy and it can be cured.

În altă ordine de idei, am primit o dubioasă carte-listă numită 14,000 things to be happy about şi-am investigat-o cu sprânceana ridicată de ce mi-ai lua un bestseller? dar vai, cât e de frumoasă şi cât de bine-mi face, ca un calmant de spate (deşi cel mai bine e să te duci la doctor).

the unbearable lightness of transpiraţie-n palme

2010-01-04T19:28:00.004+02:00

Salutări ălora doi cititori.

Cum mergeam azi pe stradă, mimând oboseala unei zile istovitoare la strungul corporaţiei, dar de fapt ascunzând un triumfător rânjet că muncesc spiţele creierului mens sana in corpore sanatoriu, am observat că bulevardul Camil Ressu e acoperit de gheaţă.

Oamenii au două reacţii faţă de gheaţă. Fie patinează cu o graţie nemaiîntâlnită nici măcar de Irina Slutskaia, fie se tem că îşi sparg capul şi atunci se strâmbă şi fac riduri între sprâncene sperând să le crească crampoane din papuci. Eu mă aflu în cea de-a doua categorie. Şi tare bine mai e! Mi-am dat seama că ador să fiu sperioasă şi prăpăstioasă, atunci simt că-s în viaţă!

Când deschid capacul de la acvariul peştilor mă aştept să îi găsesc pe toţi morţi şi cu x în loc de ochi. Dacă n-ar fi îndeajuns, fiindcă n-am învăţat zoologie, mi-e teamă când sparg un ou de ţară să nu iasă vreun făt-pui. Şi tare bine mai e cu senzaţia pe şira spinării!

Când sunt pe stradă şi văd pompierii, sigur am lăsat aragazul aprins şi a bubuit tot blocul! Când o aud pe o colegă zicând "am decât un pix", îmi imaginez că îi crăp capul şi că mă ia poliţia şi adio viaţă!

Adio, prieteni!

ce am înţeles din 2009

2010-01-01T21:09:00.003+02:00

poză de la Revelion 2009-2010 în arca lui noe

în 2010 jur pe umărul plin de vânătăi al Băiatului că nu mă mai duc la fierar să îmi ascut dinţii ori limba

în 2010 n-o să mă cred prea bună pentru jobul sau facultatea mea

în 2010 o să scriu frumos, nu mă mai alint

în 2010 I'll be an open source

în 2010 I'll be brave and save the day

Jose Gonzalez- Save your day
Asculta mai multe audio Muzica

I don't care

2009-12-30T22:04:00.001+02:00

un articol pe care l-am iubit până-n colţul gurii de la ureche

2009-12-21T10:17:00.001+02:00

Just because anyone with half a brain celebrates Christmas, no one should ever use the holiday to make non-Christians feel uncomfortable. Here are some tips to help the sensitive Christian make everyone, no matter what they’re wearing on their head, feel at ease and have a Happy Interfaith Holiday Season!

1. When non-Christians are present, don’t call Jesus “Our Saviour,” “Our Lord,” or “Mister Perfect.” Refer to him more casually, as “the Son of God, or maybe not,” “the Jew that got away,” or “the bachelor.” When chatting with Jews, try to avoid the subject of the death of Jesus. If a Jew asks, “So how did Jesus die?,” simply reply, “Natural causes.”

2. Don’t refer to Christmas as a day to celebrate the birth of Jesus. Instead, try calling it “the world’s day off ” or “a big party for almost everyone.” Instead of saying “Merry Christmas!,” try calling out, “The plain wrapping paper is right over there in the corner!”

3. If you’re visiting a mixed couple during the holidays, here are a couple of gift suggestions: for the Christian wife, a bayberry-scented candle or a fresh evergreen wreath; for the Jewish husband, a lovely framed portrait of his parents, rending their clothes and sobbing.

4. Try to take a delighted interest in the Jewish holidays by asking questions like “Do you ever create a tiny Victorian village under your menorah?,” “Does your family sing ‘Silent Night’ in Hebrew?,” and “When you were little, did you ever wonder if Santa hated you?”

5. When you’re walking down the street with a Jewish friend and you pass a sidewalk Santa, say something comforting, like “Jesus barely knew him,” or “I bet you liked sitting on the big rabbi’s lap.” You might even introduce Santa to your friend by saying, “Santa, this is Richard Weiner. And it really doesn’t matter if he’s been bad or good.”

6. On Christmas Eve, why not remind Jewish children to leave out milk and cookies for Mayor Bloomberg?

7. For a jolly holiday film festival, invite your Jewish neighbors over and screen “White Christmas,” “Miracle on 34th Street,” and “Munich.”

8. When a Jewish friend compliments your Christmas tree, modestly reply, “Oh, but it’s not as nice as your couch.”

9. Change the words to popular Christmas songs, as in “Frosty the Orthodox Rebbe,” “Deck the Halls with Photos of Your Many Beautiful Grandchildren,” and “I Saw Mommy Kissing Our Accountant.”

10. Never refer to Hanukkah as “their Christmas,” “Merry Wannabe,” or “the Goldberg variation.”

11. For real holiday enchantment, tell your kids the story of “Yussel, the Reindeer Who Spent the Whole Night Studying.”

12. If your town wants to put up a life-size crèche on public property, suggest that there should also be, right beside the Nativity scene, mannequins representing a Jewish family, sitting outside the manger and reading the Sunday Times.

din The New Yorker, of course

quick honest facts

2009-12-15T20:28:00.006+02:00

unii oameni îşi fac cont pe facebook fiindcă vor să joace farmville. Şi-o fac la serviciu din greu. Dar îţi spun că nu te pot ajuta cu un căcat de BT, fiindcă au treabă.

Filip Florian e plictisitor. Rău de tot.

Întâlnirile twitteriştilor sunt un păr la ceas. Mare de tot. N-am fost la niciuna, dar tot îmi permit să emit opinii. Dacă nu ştiţi ce înseamnă păr la ceas înlocuiţi cu căcat.

Blogurile de gagici în care autoarele sunt feminine şi delicate şi caută mult prea vizibil sinonime deştepte în DEX mă scot din sărite.

Oamenii vor tot timpul să demonstreze ceva. Că sunt deştepţi, că sunt bătuţi de soartă, că merită să dea din coate, că sunt frumoşi. Zău dacă mă prind de ce.

Şi una bună: Oompa face cele mai frumoase cadouri, a se vedea mai jos.

în fiecare duminică dimineaţă în parc

2009-12-13T13:47:00.005+02:00

duminică dimineaţă, pietrele crapă, gospodinele sparg ouă în ulei încins, popa miruieşte. pentru regenerarea creierului şi alte lucruri de folosinţă unui corp sănătos într-o minte sănătoasă, mă plimb prin parc. de departe, după costumaţie, îţi poţi da seama că sunt genul copywriterului ratat, un papagal studiat nepăsător. mă uit cum bătrânii îşi plimbă pechinezii , cum paznicul a îngheţat cu ochii fixaţi pe pescăruşi, trece Oreste cu potaia lui, deja îmi târâi ghetele îngheţate, să intre vitaminele în mine şi apoi se-ntâmplă. trec prin faţa terenului de fotbal şi în cele 30 de secunde de la un capăt la celălalt, răsar incredibil de repede snopi de pule. mă opresc la mijloc, că de. cu flegmă, cu să moară mama, cu e fault, bă, boule, răsar snopi de pule în mijlocul terenului de fotbal. Agricultorii de pule - de rasă pură. ca o babă duhnind a propria pudoare, fac stânga-mprejur.

Mă întorc acasă la Fifi Lapin.

cu barbă, cu coaie şi tot pachetul

2009-12-06T20:34:00.005+02:00

"Milli, eşti o cheie desăvârşită, numai că încerci să descui uşa nepotrivită", mi-am spus privindu-mă în oglindă. Atunci mi-am dorit să am ten de bărbat şi să arunc cu apă de colonie pe pielea proaspăt rasă şi să usture ca toţi dracii. Aş vrea, cadou pentru însemnarea numărul 500 de astăzi, să simt ca un bărbat.

[sau să nu fie geoană pppppnupotsăzic]

exista o vreme când citeam poezie, încercuiam cuvintele-balsam şi le treceam cu creionul într-un caiet, ca pe-o avere

2009-12-03T18:06:00.003+02:00

cred că acest blog ar trebui să devină tumblr

uneori mi se pare că Sylvia c'est moi

2009-11-29T11:42:00.004+02:00

[...] din locul unde stau eu, îmi zic că lumea e condusă de un lucru, de un singur lucru anume. Panica, fie ea cu chip de câine, cu chip de drac, cu chip de cotoroanţă, cu chip de târfă, panica cu majuscule, complet lipsită de chip - e acelaşi Johnny Panic, fie că e treaz, fie că-i adormit.

Sylvia Plath - Johnny Panic şi Biblia Viselor

În timp ce mănânc o felie de pate vegetal, observ cu atenţie că singurul lucru plăcut pe ziua de azi este acest e-mail de la tine, scris corect

2009-11-25T16:02:00.002+02:00

aţi trecut şi voi prin momentul ăsta?

2009-11-17T21:53:00.005+02:00

şi mie îmi place feminismul! şi mie îmi place guerilla marketing! şi mie îmi place amnesty international! şi mie îmi place mişcarea anti-corporatistă! şi mie îmi place cum comunică brandurile în social media! şi mie îmi place PR-ul cultural! şi pe mine mă intrigă imperiul Google! şi eu vreau să ştiu cum gândeşte consumatorul după comunism! dar şi din postmodernism am multă zeamă...

aşa că pe ce doamne-iartă îmi dau licenţa?!

recomandare muzicală

2009-11-17T08:43:00.003+02:00

click to enlarge

salut două saituri incredibile!

2009-11-13T16:46:00.004+02:00

coliva.ro

make me happy, nici eu nu-l puteam face mai bine

muy bien, chamacos!

tuturor expaţilor care vin la noi în ţară, se prind de noi ca scaiul, au mâinile calde şi apoi pleacă, muie!

2009-11-12T15:31:00.004+02:00

mai întâi a fost Sover, care acum şi-a luat motocicletă, cântă într-un cor polonez şi bea zubrowka cu d-alde Edâta, Malgorzata, Agata, Agnieşka.

acum il s'agit de Huseyin, turc sosit în ţară după obiceiul strămoşilor lui, să ne cucerească femeile şi să plece.

Hus a fost Jean Paul Sartre în Militari. Şi după două pahare de rakî, a fost Charles Bukowski. Hus ne vorbea despre libertatea minţii, s-a suit într-un autocar Ortadogu şi s-a dus după visul lui.

Nici trei chintale de aur turcesc nu ni l-ar putea înlocui. Nici blugi. Nici Tarkan. Nici baclavale. Nici şaorme.

Şâcâdâm.

Şimdi Hüseyin, Türk atalarının ülkede onun alışkanlığı sonra geldi s'agit, bize kadınlar fethetmek ve bırakalım.

Hus Jean Paul Sartre askeri vardı. Rakı iki bardak, sonra Charles Bukowski oldu. Hus aklımızda özgürlüğü hakkında bir çalıştırıcı Ortadoğu uygun konuştum ve hayali peşinden gitti.

Biz yerini verebilir altın Ne Türkiye üç quintals. No jeans. No Tarkan. No baclavale. No şaorme. Sürekli.

în timp ce mă alătur torentului de oameni care merg grăbiţi spre serviciu cu cizmele curate, aş vrea să îmbrac costumul de autist şi să fie cald

2009-11-11T14:02:00.005+02:00

un an de Băiat

2009-11-01T16:52:00.001+02:00

adevărul e că nu ştiu ce vreau de la viaţă

2009-10-30T17:08:00.003+02:00

dar ştiu sigur ce nu vreau.

nu vreau să fiu ca tanti aia de aseară din avion care n-a vrut să închidă laptopul fiindcă nu terminase un raport.

nu vreau să vorbesc despre job folosind pronumele la persoana I plural

nu vreau să răspund la telefonul de serviciu noaptea în timp ce îl aud pentru prima oară pe copilul meu spunând dubiduba

ruperea vine din interior, ca şi coşurile

mă simt de parcă mi-ar fi murit toţi peştii din acvariu

2009-10-26T20:27:00.010+02:00

dă fan part iz...chiar asta mi s-a întâmplat

bătrâneţe cu ţâţe până-n brâu

2009-10-14T21:00:00.005+03:00

tot timpul am fost o tipă precoce, dar asta nu m-a ajutat cu nimic. Ca să vă faceţi o idee, când copiii de la şcoală citeau Buratino şi dezvoltau încet o ură pentru Marcela Peneş, deci pentru sfântul sistem de învăţământ, eu mă visam Grigore Băjenaru. La ce folos, că am uitat tot. M-am pupat prima oară la 13 ani, prima din blocul C4, la ce folos, că nu mai ştiu cum arăta băiatul.

Naca acum, pentru prima oară, m-a luat durerea de şale. Şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc sfânta ştiinţă a medicinei. De două zile merg gârbovită, Băiatul mă întoarce noaptea de pe o parte pe alta de parcă aş fi un bălegar şi el o lopată (tot timpul am fost o tipă cu exprimări plastice), fac unghi de 70 de grade cu pâmântul, şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc sfânta ştiinţă a medicinei.

Nu fac diferenţa între unguente şi pentru mine nu există pe lume decât nurofen, e panaceu. Azi mi-a dat o colegă o cutie de pastile şi-am înghiţit vreo patru, făr' să dau un google. Şi-am regretat, în bătaia sângeroasă a viforniţei de-afară, că nu cinstesc Sfânta Ştiinţă a Medicinei. Vă scriu cu stomacul găurit şi mintea găunoasă, îmbracaţi-vă bine şi puneţi căciulă pe urechi!

--------------------------
* nimănui nu-i place să audă pe cineva plângându-se de boli, de aceea există literatura&blogurile

to avoid being stupid, I must be Soviet

2009-10-09T23:13:00.001+03:00

despre Balta Albă ca un sectant

2009-10-06T19:25:00.004+03:00

Ştiţi blogurile alea în care autorul vorbeşte despre el la persoana a IIIa şi îţi spune cum a găsit un nasture pe jos care s-a îndrăgostit de nasturele roşu de la vesta lui şi ce frumoasă e viaţă şi tu ai vrea să îi zici hai sictir, că nu te mai citesc? O astfel de însemnare aş vrea să scriu şi eu astăzi! Şi să zic ceva de genul ăsta:

Milli s-a mutat la Băiat, într-un loc frumos!

Când iese afară să recicleze, Milli vede parcul Titan!

Dacă vrea şi de obicei vrea, pentru că n-are frică, Milli îşi dă jos papucii şi şosetele şi-şi bagă picioarele în lac şi peştii şi broaştele ţestoase aruncate din apartamente îi fac reflexoterapie!

Milli, într-o zi, o să îi spună lui Gruia de la metropotam să treacă prin parcul Titan înainte să alcătuiască topul parcurilor din Bucureşti.

Milli, dacă vrea, mănâncă în fiecare duminică în parcul din faţa blocului sendvişuri cu boabe de muştar, în timp ce se uită amuzată cum evangheliştii cântă Evanghelia e prietena mea!

Dar noroc că nu scriu aşa ceva.

În direct, ştiri

2009-10-01T18:01:00.003+03:00

Pentru că mă hotărâsem într-o zi să iau la serviciu mitraliera pe care am primit-o de la o vânătoare de mistreţi, m-am dus în concediu de urgenţă la Piatra-Neamţ, un fel de sanatoriu pentru mintea mea adânc crestată. Trebuie să înţelegeţi că văd Piatra-Neamţul cu ochii unui hăndrălău îndrăgostit: până să ajung la întâlnire, mi-l imaginez verde şi aerisit, cu piele moale şi albă si voce cristalină. Apoi beau un păhărel, deschid bine ochii şi-l văd bubos, purulent şi trist ca un mileu. Dar destulă geografie.

Episod în casă:

Eu către mama şi tata: Băi, am o veste proastă!
Mă uit la mama. Figura ei spune "eşti însărcinată!" Mă uit la tata. Figura lui spune "eşti alcoolică!" Mă uit iar la mama. Figura ei spune "te-ai lăsat de facultate!" Mă uit iar la tata. Figura lui spune "ai pierdut casa la poker!"
Eu le spun: Am uitat să aduc sacoşa aia.
Ei mă îmbrăţişează şi fac din mine un sandviş de metrou.

Episod afară:

La Teatrul Tineretului (de care sunt profund ataşată) se joacă Herr Paul în regia lui Radu Afrim. Scenografia este absolut incredibilă (cred că am visat trei zile la rând capodopera taxidermică - capul de căprioară cu corp de gâscă). Numai pentru atîta lucru m-am reîndrăgostit, ca un hăndrălău, de Piatra-Neamţ.

acest bărbat a schimbat semnificaţia multor lucruri în viaţă

2009-09-23T18:42:00.001+03:00

via

mouton walk

2009-09-21T17:12:00.002+03:00

Păr desprins. Pardesiu/sacou descheiat. Mers deşănţat. Umerii în spate, nasul pe sus. Paşi relativ mari, impresia că ne deplasăm cu un scop nobil şi urgent. Căşti în urechi, volumul la maxim, ritmul sună aşa:

Maica-mea&her band
Asculta mai multe audio Blog

Şi-apoi calci într-un căcat, la propriu sau la figurat (rimă voită).

anul acesta nu va fi la fel

2009-09-10T13:54:00.004+03:00

dacă nu îl voi întâlni pe textierul de la Zoom TV, televiziunea digitală de la metrou, din hypermarketuri etc. Oare e fericit de munca lui? Când dă enter la un text de genul căldură mare monşer, e mândru? E un om cu poezie în el? Oare ştie să facă un nod marinăresc? dar ce citeşte? Are cont pe twitter? Pariu că-i genul care nu se spală pe cap decât o dată pe săptămână? Oare înainte scria necrologuri? Completează în autobuz integrama Aşilor? Oare e fericit?

dacă nici asta nu e o veste bună

2009-09-07T10:44:00.004+03:00

Zbârnâi ca un macac pe-un pod din India care a primit ceva de mâncare - a venit toamna, copii. Când plouă, miroase a Piatra-Neamţ în Bucureşti. Nasul afară, acum e vremea de dormit pe balcon, cu oleandrul la cap şi ficusul la picioare. Pâc, pâc, auzi cum plouă, e vremea de găsit nume pentru viitoare uragane americane: Ramona, Guadalupe, Tulipa. Reviste de pe piaţă, gata cu curvăraia, îmbrăcaţi fetele. Strânge-ţi picioarele, despletită Vamă Veche! Aprindeţi ţigările, copii, go down, Moses!

Din episoadele următoare:

Milli nu mai stă în Millitari, Milli stă în Balta Albă

Defectele Băiatului sau we went with these bodies as far as we could

dragoste moarte acasă

2009-08-27T12:49:00.002+03:00

L-am iubit pe Dăscălescu de la distanţă când traversa lungul coridor al liceului, probabil chiulea. La ora 3, când mă întorceam acasă, o lăsa pe prietena lui în faţa blocului şi o pupa frumos. Mă rog, nimic relevant. Doar că aseară la MŢR l-am iubit din nou. C-un ochi am plâns şi cu unul am râs. Mergeţi de-i vedeţi filmul documentar.

ce bine ce bine c-am răcit

2009-08-23T09:54:00.003+03:00

când toată gaşca a plecat la mare. Şi ei mă sună şi îmi spun Millllliiiii azi plecăm în Vamă să ne luăm gudbai pentru un an nu nu ajungem la Balcic că nu avem bani ne lipseşti hai pup. Şi eu nu mă supăr nu, stau cu bronşita în mine am un motoraş când respir şi scot flăcări la care Băiatul frige bezele. Dar ce bine, ce bine c-am răcit, când delirez mi se pare că lumea din jurul meu vorbeşte în maghiară engleză franceză si eu zic hâââââi, înţeleg în sfârşit maghiară! Noaptea visez filme întregi cu crime şi ruşi şi corzi de vioară şi zic eu sunt următorul Michael Haneke! Băiatul s-a cam plictisit să aibă grijă de mine, citeşte de o oră povestea unui român care ceva cu motocicletă, iar între timp eu am ridicat stindardul gay la noi în balcon.

în timp ce ne uitam la nevăzuţii meteoriţi

2009-08-13T07:51:00.003+03:00

Personajul Zaiț a depus la Curtea de Apel Militari 118 a adunătură de idei (a se observa că nu dețin limbajul corespunzător) și vrea să le implementăm, dar nu la nivelul acestui apartament, ci la nivel mondial. Prima idee este să nu mai facem patul niciodată, pentru că oricum te culci în fiecare seară înapoi. A doua e să nu ne mai îmbracăm niciodată în altceva decât în pijamale, ca deducție logică a primei idei. Aici keș a protestat, dorindu-și ca toți oamenii să meargă în toată splendoarea nudului pe stradă (și eu i-am adus aminte cum s-a strâmbat când a văzut în Big Fish fundul gol al lui DeVito). Ultima idee şi cea mai plauzibilă - când avem un concediu eşuat, statul să ne ofere încă 3 săptămâni de concediu plătit. Şi dacă statul refuză, atunci întreprinderea!

Doamne, ajută!

post-Barcelona

2009-08-10T21:22:00.005+03:00

Nu mi-a plăcut. Cam din a doua zi mi-am dorit să merg acasă, am scrijelit liniuţe pe pereţii unui apartament slinos de pe Carrer de Salva. De multe ori am zis că Woody Allen e un idiot. Şi mulţi alţii. Vina a fost a mea, în mare parte, cine m-a pus să mă duc fix în sezonul în care englezii îşi târşâie flip-flopşii prin străinătate de parcă ar purta zale şi franţuzoaicele îşi scot colţii de fildeş într-un H&M pentru o bucăţică de elastan!? Ah, să nu mai zic de italieni. Dar cel mai mult m-au impresionat indienii. O, indienii şi carmangeriile lor medievale. Guapa, guapa, hablas punjabi?

Barcelona e un oraş atât de turistic încât ajungi la aeroport în două ore, deşi în mod normal ţi-ar lua o oră. Pentru că toată lumea încearcă într-o engleză-spaniolo-catalană-franceză să te ghideze. Vânzătorii de vată de zahăr nu ştiu că biserica de pe muntele Tibidado se numeşte Sagrada Corazon, dar te invită să îţi zgâlţâi maţele în parcul de distracţii de la 5 metri distanţă. La faimoasa Fontana Magica noi am sperat să auzim un Ceaikovski, dar am prins Rihana şi toţi prietenii din gaşca lor. Pe plaja Mediteranei, din 5 în 5 minute te freca o thailandeză cu Hola! Masaje? 5 euro back, 10 euro total. Am plâns şi aş mai plânge.

Fiindcă am locuit într-un cartier gen Cidade de Deus, n-am putut închide noaptea un ochi. Cu ochii întredeschişi, am vizitat muzeele (MACBA- adică MNAC al nostru- mi-a creat o plăcută stare de angoasă şi spaţiul alb şi larg e cel puţin îngrijorător) şi am adulmecat arhitectura, incontestabil frumoasă. Ne-am întors sleite, mâhnite.

Haide să tomar un chupito să uităm cu toţii.

Vă ataşez o poză conform şablonului.

vă scriu să vă anunţ că mai întârzii

2009-07-29T13:10:00.002+03:00

plec în concediu. acum mi se pare atât de banal că plec în Barcelona, că mi-aş schimba biletul până-n Cuernavaca.

să nu vă supăraţi că tot vă păsuiesc şi nu mai scriu chestiuni zemoase, dar nu se întâmplă nimic. a, am primit un premiu la serviciu şi mi-au dat şi-un iPod, pe lângă remuneraţie. Pe mine mă supără brandurile monopolizante cum e Apple, asta am înţeles din căscat ochii şi din cărţile de branding citite (2). Cât despre munca de la serviciu, încă sunt surprinsă că primesc un salariu pentru că updatez, printre altele, facebook-ul companiei.

Băiatul şi-a schimbat serviciul. În sfârşit, face ceva ce le pot explica şi părinţilor mei. La jobul anterior urma să plece în Nueva York şi am plâns şi i-am zis nu plecaaaaaaaaaaa şi el n-a mai plecat şi mi-a părut un pic rău, pentru că cine avea să îmi aducă discuri cu Sylvia Plath recitându-şi poeziile? În fine, ca să interacţionez cu voi, vă las posibilitatea de a hotărî dacă preferaţi să mă ştiţi o gagică frustrată veşnic fără iubit sau o gagică frustrată cu iubit:

Acum citesc A Confederacy of Dunces, dar mă tulbură olfactiv şi simt toate bolile lui Ignatius şi-ale lui Miss Trixie, deşi nu empatizez deloc. Nu aş vrea ca aceasta să fie lectura mea în Barcelona, aşa că orice recomandare este binevenită.

Popocatépetl tuturor!

julio, mi amor

2009-07-23T13:05:00.008+03:00

După

ce am visat toată noaptea că scot iepuraşi pufoşi pe gât, că dorm pe covor, că-mi chiţcăie dulapul

(asta când am citit povestea lui Cortazar în Dilemateca),

orbecăi de fericire că mi-am cumpărat cărţulia asta şi că mă însoţeşte la metrou.

Bine, la fericirea mea contribuie faptul că o colegă mi-a adus din Polonia farduri Inglot, dar astea sunt alte bucătării.

să porţi în pântece un aşa copil

2009-07-20T19:17:00.003+03:00

menţionez că părinţii lui erau amândoi bruneţi

2 mai

2009-07-09T16:30:00.003+03:00

de trei zile încoace trăiesc cu impresia că mi-am înfipt bărbia în malul mării şi valuri cu pietre, scoici, peşti morţi, alge mă lovesc în pleoape.

Aşa de obosită sunt. Tata spunea: cele mai frumoase femei au gropiţă-n bărbie, dar tu ai moştenit-o pe maică-ta.

În fine, noi am trăit fericiţi visul capitalist de la 2 mai, în casa Tudoran (lipoveni de-ai noştri) s-a gătit la butelie, patronul de la Dinamo ne-a întins pe toţi în mujdei şi ne-a înghiţit, la mine chiar s-a lins pe degete, dar ce-i drept în ziua aia eram sărată.

Băiatule, hai înapoi la mare, nu vezi că Bucureştiul ăsta puchinos nu ne vrea? Atunci băiatul a băgat-o într-a 4a (tehnica a duce cu zăhărelul) şi radioul s-a mutat de la sine de pe Radio Guerilla pe Trinitas. Ca nişte viermi în cireşe, mă tot pătrund gânduri să plec.

sa fie baiatul personaj de blog?
	da
	nu

pollcode.com free polls