M-am săturat de blogul ăsta de gagică

Ăsta e un print cum l-aş fi făcut eu.


Eram pe punctul de a-mi cumpăra cartea asta, să văd dacă e despre mine, da' noroc că m-am întâlnit cu Sociu prin Cărtureşti şi a zis că mi-o dă dânsul. Cu Sociu ai mereu ce să vorbeşti, păcat că prea multă lume ştie asta.

Astăzi am văzut cel mai frumos tată tip newyorkez la Noi, pentru o secundă mi-am dorit să fi fost eu mama copilului lui. Apoi m-am calmat. Acasă la Umpa se mănâncă ridichi cu sare şi dulceaţă de trandafiri. Un lucru tot mi-a adus blogul ăsta.

Oh, the Ridiculous Things

O poveste în stilul prostia omenească, scrisă de dragul Umpei, care a râs spontan, ceea ce e un mare succes pentru mine, eu am o teoria empirică de zice că oamenii râd de dragul oamenilor, şi nu de facto.

Într-o după-amiază de miercuri, plecată de la serviciu, adică de unde mă plătesc chiar dacă ascult toată ziua last fm şi citesc saituri culturale, că la bloguri şi la pornografii îs cenzurată, şi dusă la facultăţuri, unde nu mă plătesc şi unde nu au mai dat bursele alea de secole, dacă nu le dau, măcar să cumpere nişte domestos pentru bude, rămase în stadiul în care sunt de pe vremea turcilor. Aoleu, m-am pierdut în logoree.

de la capăt. Într-o după-amiază de miercuri, tocmai când redundanţa domnului profesor mă atingea la nervul cel sensibil, m-am suit pe geamul toaletei de la ultimul etaj al facultăţii, e un loc underground şi înălţător în acelaşi timp, mi-am aprins o ţigară şi-am rămas astfel într-o reverie soră cu prezentatoarea aia Urania. Mă trezesc când trage cineva apa aoleu, aici scrie clar că fumatul e interzis, aşa că dintr-o spaimă în genul am 16 ani şi fumez în spatele blocului, azvârl ţigara cât colo. Din baie iese o tipă spălăcită, îmi zâmbeşte sec, îmi salută şuvele roşcate (cu siguranţă, dar mai ales cu invidie!) şi se tot duce.

Mă întorc în lumea mea, hop ţigara nestinsă ardea mocnit lângă nişte hârtii vechi. În mintea mea deja se conturau titlurile Universitatea în flăcări, Tânără speranţă dă foc Universităţii, Până unde va ajunge nesimţirea fumătorilor (în momentul propriu-zis aveam titluri mai bune, vă jur). Ce să fac? Dau să mă sui pe acoperiş, tabla se juca şi se fâţâia de m-au trecut toate sudorile. Un nou titlu îmi trece prin minte Tânără speranţă se sinucide din motive necunoscute. Mă întorc. Mă uit în stânga, în dreapta. Chiuveta, domnule! Iau câte un căuş de apă, arunc cu boltă, ţigara nu se stingea de nici o culoare. Să mă fi văzut cineva, intram în pământ. Gândul ăsta a fost foarte rapid, să nu credeţi că am meditat prea mult la ridiculitatea mea. Mă uit în jur, găsesc un mop, binecuvântată fie femeia de serviciu, îl bag în chiuvetă, mă sui pe geam şi de! ca orice student care ţine la curăţenia acoperişului.

Mă întorc la curs, nu pierdusem nimic, spaţiile sunt percepute în funcţie de specificul istoric, geografic şi cultural, hai zău că nu ştiam! Mă întorc la gândurile mele, îmi dau seama de cât de jenantă am fost şi prin urmare iau decizia s-o las mai moale, eventual să mă las de fumuri. Până astăzi mi-a ieşit figura, degetele îmi cam tremură, cred că asta se numeşte sevraj.

Third

Noul album Portishead este absolut minunat. Divin. Luaţi o mostră de la noi, nu staţi ca la urs.

Nimic pe lumea asta ca laptele de soia

Continuaţi versul de mai sus şi dacă place urechii veţi avea şansa să câştigaţi un espresso cu lapte de soia în compania celei care vi se adresează, asta în cazul în care nu aţi reuşit să îi frecaţi burta budică la roblogfest. Bine că mi-am amintit, doresc cu această ocazie să formulez sincere scuze faţă de De ce şi de Asia, cărora le-am atacat zona personală (nu intimă, tu-i proxemica mă-sii) în mod dubios, sub influenţă bahică fiind.

Ştiţi ceva? Nu e nimic mai frumos în îngrămădirea asta de suflete, maşini şi ciment decât o plimbare bâjbâită la orele dimineţii prin zona Grădina Icoanei, tocmai când soarele plesneşte ca un balon umflat prea tare şi când te poţi plimba pe mijlocul străzii, acolo e mai cald, şi să faci echilibristică pe bordurile fine de pe Arthur Verona. Şi-apoi să te tratezi cu o cafea cu lapte de soia (testat, deci nu dau premii în necunoştinţă de cauză) şi să adulmeci mirosul de ochiuri arse pe margini de pe strada Covaci şi-apoi să intri în Festival 39 pretinzând că vrei să faci o rezervare, doar de dragul gâdilării timpanului. Deci nu ştiaţi.

aşa vă zic, pe-o voce calmă

Două lucruri m-au enervat astăzi
1. oamenii cretini care râd fiindcă îşi amintesc cum au râs cu altă ocazie
2. minţile astea novice şi creative din relaţii publice, care deschid dex-ul la cuvintele care încep cu PR şi dă-i neneacă cu limbă de lemn: PReviziune, PRimează, PRogres, v-aţi PRins? :/

ba nu, de fapt m-a enervat şi că
nenorocita aia de cămaşă-n dungi mă face grasă
zaiţ pune presiunea să mă mut în locaşul său
la un proiect oamenii nu au fost de acord să facem un festival al budelor
există oameni cu statusuri care zic take care of your youth
părinţii mei cred că au găsit Sfântul Graal în laptele de capră
n-am apucat să văd cu umpa filmul cu pippi
nu ştiu câte sinapse mi-au mai rămas funcţionale

vineri e roblogfest? eu am votat doar chestionabil şi irene, altceva nici nu cunoşteam nu voiam etcetera m-am băbit blogăristic vorbind
şi acum muzică, pentru a mai marca un frumos concert în viaţă


şi tori o cântă drăgălaş

Administraţi-vă blogurile

Am avut un mic inventar, dar vă mulţumim de îngrijorare.

În urma inventarului, am concluzionat încă o dată că mâna de bărbat este de aur. Deci să se ofere cineva, vorbind de chestii tehnice.

Până astăzi am avut o frumoasă depresie care n-are treabă cu primăvara, chiar nu cred că există astenia de primăvară, dar mi-am revenit fiindcă mâine iau iarăşi salariul. Tot mâine îmi voi cumpăra patru mari bilete: unul la Quantic Soul Orchestra, unul la Amon, unul la Lenny futeş Kravitz şi unul spre Piatra-Neamţ. Mă duc acuma acasă ca să-i împac că eu de Paşti mă duc la concert, Doamne sper să nu-mi stea oăle în gât!

Oompa tocmai ce-mi dă de veste că s-a downloadat filmul cu Pippi! Sunt aşa de fericită, încât aş putea să arunc banii de salariu pe ghenă (sau în Gheena), asta dacă nu aş şti ce foame aş mai îndura. Cu sărutările de rigoare,