Noi unitati de masura

Pe cai capitaliste ma gasesc, tanjind cu dor si patima dupa vazduhurile mele crestate de munti, de rosu, de vant. Pe caile capitaliste, zilele se masoara in cantitatea de jeg adunata pe discheta demachianta, in zvacnirile picioarelor dupa urcatul si coboratul scarilor, in litrii de apa cumparati (azi a fost totusi o zi superba!), in numarul de oameni frumosi pe care-i intalnesti si pe care nu-i cunosti, in numarul de tigari fumate pentru a omori timpul, pentru ca tu faci timpul si nu viceversa.


ps1. a omora sau a omori? e o mare dilema...
ps2. nu ma aflu la calculatorul meu, daca suspinati dupa diacritice

Nourishing

it's getting cold on this island

Dragă zaiţ, aseară în timp ce te scobeai în oglindă şi te-am întrebat de activităţile mele blogăristice, am înţeles că nu-ţi plac prestările mele listă-codificat-aproape poezie. Ţie-ţi plac observaţiile răutăcioase, acelea la care rânjeşti ca un grinch cu sprâncene încovoiate. Să mă ierţi, zaiţ, nu pot estima cât de repede te pot satisface dat fiind faptul că singurul lucru răutăcios pe care-l deţin e că tu nu ştii cine e Sarkozy şi m-ai întrebat aşa ştrengăreşte "te întrebam să văd dacă ştii tu".

De când am deschis cursul intensiv de portugheză, simt aşa un avânt să plec în Curitiba, din simplul motiv că sunt sigură că se pronunţă Curiciba. N-o fi având Curitiba stil ca în Berlin, dar imaginează-ţi cum ar fi să trimit o carte poştală Bom dia, mae! Sou em Curitiba, a cidade da gente, gosto muito!

Şi în Curitiba aş asculta cu siguranţă asta

O piatră-n buzunar (1)

Dacă-ţi lipeşti urechea de uşa casei mele, pereţii sună a gymnopediile lui satie.
Dacă-ţi lipeşti nasul de uşa casei mele, clanţa miroase a om, a mentă, a suc de roşii.

Eu nu m-am mai lipit de mult de uşa casei mele şi-atunci nu-i de mirare că ieri i-am spus casei mele noi acasă. Noua mea casă are chei pătrate şi mă zgârâie în coastă. Noua mea casă miroase a lemn, noua mea casă sună a frigider.

Dacă Piatra-Neamţ ar încăpea în buzunarul de la sarafan în fărâme,
i-aş lua cu mine pe Georges Perec şi pe Jack Nicholson, cu care m-am întâlnit ieri la coadă la poştă
aş îndesa strada ştefan cel mare şi casa iuliei hălăucescu
castanii de pe republicii
mirosul de ochiuri de duminică dimineaţa la blocurile vechi
sclipocirile bistriţei care cine ştie câte cadavre mai ascunde
gorgoazele din spatele blocului bă, nu mânca sunt pline de venin
cântecul copilăriei hoţule, noi suntem copii
bătutul mingii sub ameninţarea lui moş chirilă
salcia de la liceu
telefonul când sună
şi pe popa Chiţimuş Piatra-Neamţ e un oraş creştin

Have Visions

Eu şi zaiţ am hotărât că:

-pepenele nu are haz dacă nu este mâncat porceşte, încât să ajungă până la urechi
-umbra nucului este cea mai răcoritoare
-vom face cerere la primar să plantăm nuci
-visul de aseară când toată lumea se recomanda Genţiana intră în top 5 vise ciudate
-fructul pasiunii are un nume prea bun
-fructul pasiunii trebuie rebranduit la adevăratul său nivel de cocoştiuc
-andre gide şi bătut în cap ar fi scris bine
-oamenii pot păcăli frica

Când glumiţele nu-şi merită diminutivul

Se întâmplă într-o seară să ieşim cu un buchet de franţuzoi, fercheşi jâmanfişişişti uşor asimilaţi de cuva românească, ei studiind chimia anorganică la noi în ţară (?!). Bonsoir, bonsoir, comment ça va, mais parlez vous francais, ah, seulement un peu, o privire de ce frumoase sunt româncele, o privire de uite ce harrypotteri din partea mea, trois biers, merci! Când vorbesc la plural mă refer la mine şi la nimfele Andreea şi Irina, care sunt colegele mele de apartament şi care şi-au vândut sufletul, cu siguranţă, căci sunt frumoase foc şi deştepte brici. Dar despre ele vom dezvolta mult de acum înainte!

Vine berea, zâmbetele noastre devin stupidly cheesy, îi întrebăm de unde vin, ei ne răspund, noi habar n-avem, Irina a fost în Franţa, salvează-ne! , Andreea cu poliglotismul ei se descurcă, numai eu tac chitic între un francez care facea săpături în gura unei blonde şi un altul a cărui dilemă era Pall Mall sau Lucky Strike. Panică, meşerz, ce să le spun? Că am fost in Belgia şi cea mai lungă conversaţie a fost je voudrais une boite de bombons? Dă-i cu bere, să piară ruşinea, m-am liniştit eu. Ş-apoi a venit momentul. Blonda s-a descătuşat din ventuzele lui Napoleon şi a început să turuie în toate limbile lumii oh mah god, American girls love French guys!

Atât mi-a trebuit în frustrarea mea ca să dau cu bâta-n baltă- Well, that's not quite true, they're not all Olivier Martinez! The pain, the horror! M-au străfulgerat cu privirile şi cred că cel mai harrypotter avea să scoată un pumnal de sub masă şi să-mi taie nasul chinatown style. Hehe, m-am fofilat ca un şarpe şi-am ieşit afară să-l sun pe popa zaiţ să mă spovedesc. Am revenit după jumătate de oră şi oamenii vorbeau frumos despre muzică şi filme. As-tu vu De battre, mon coeur s'est arrêté?, el zice că nu, să mă panichez din nou? Lor le place Mika, moment când am dat toată berea pe gât şi-am întrebat qu'en pensez vous de Sarkozy?

There's a life going on out there, I'm getting out of it soon, to get a breath of old air. :)

A se intelege ca revin.

Sorry, I can't

Lista de lectură e făcută în crochiu.
Am ţinut seama de liste antice, de ce mai zice hiacinta pe bookblog, de ce mai răspundeti voi prin lepşe. Un singur lucru nu pot să fac: să încep cu ceva non-european. Dumnezeu mi-e martor că am încercat, dar Murakami (mi-a căzut în mână) is not my cup of tea. Nu-mi place, nu-l suport, nu-i dau nici o şansă, mă doare undeva de pădurea lui şi de oaia lui. Texte trase de păr, mi-e imposibil să-mi imaginez cadrele, replicile se vor grele. Păi e normal, când la fiecare pagină citită mă întrebam is my time really worth it? Am început cu stângul, voi presupune că n-am început, ceea ce e la fel de trist.

Aventura semirurală

Eu, când mă plictisesc atât încât încep să fac curat prin casă, deschid carneţelul cu idei şi caut o destinaţie fantastică şi suculentă din urma căreia să mă vaiet vreo două săptămâni. Şi astăzi, când am văzut niscaiva mizerii şi-am zis să scot aspiratorul, mi-am tras vreo două de m-am calmat şi-am dat fuga la carneţel. Acuma, daca chiar credeţi că există un asemenea carneţel sunteţi din cale afară de naivi, singurul obiect de acest gen pe care-l posed este cu o sirenă călărind un delfin (pornografie!) pe care scriu cuvinte superbe (ortac, vaselină, sămădău) şi este furat de la madam ema. Eu am furat multe lucruri de la madam ema, să ştii că nu întenţionez să ţi le înapoiez.

Nu veţi fi naivi crezând că am plecat într-o destinaţie fantastică! Undeva la periferia oraşului, unde miroase a balegă, tochitură, asfalt şi scrob. (ca la Bucureşti, bine zis, ţuca) Apropo de tochitură, am auzit un anti-moldovean zicând topitură, deci vă rog! Deviez şi poate mai jicnesc pe cineva, să revin. Am pornit de dimineaţă şi m-am îmbrăcat în negru, ca să nu atrag claxoane de tirişti, ignorând că-i plină lună iulie ( şi-i şi vineri 13! să scuipăm de trei ori în sân) Şi-n autobuz, căci am ales acest mijloc de transport poate-poate trăiesc o aventură suziană, erau numai pocăite naturiste, doar ştiţi că asta e coşmarul meu. Ş-apoi în sacoşele lor de rafie erau cu siguranţă plantele Domnului, în fierturi-cercelul porcului, busuioc de şoricel, părul caprei. Ş-apoi când am trecut pe lângă o biserică toată lumea fără excepţie şi-a făcut cruce, ceea ce e frumos, nu zic.

Coborâtă din autobuzul evlavios, a trebuit să mai bat cale lungă până la destinaţia x, unde aveam o afacere inofensivă. Călătoria cu piciorul a făcut bine la gambă şi mi-a adus aminte de tinereţile mele non-urbane, când săltam cu dragă inimă într-o căruţă până la bunica, bună femeie Dumnezeu s-o ierte. Lângă destinaţia x erau nişte vişine aşa coapte, de parcă tapiserii de la teatru de acolo s-au inspirat să aleagă culoarea locurilor. La destinaţia x am discutat cu adânc accent moldovenesc şâ la vali şâ la dial, marii , pentru că mă aflam într-un loc care-mi permitea desfăşurarea.

La întoarcere, mi-am găsit partener de drum un bătrânel fără dinţi, cu pantalonii prinşi într-o funie, care mi s-a plâns de preţul biletelor de autobuz şi care a încercat să-mi vândă o oja roz. Eu sunt norocos, găsesc de toate. Nu fumez dar peste tot găsesc brichete. În loc de la revedere, mi-a zis că vrea să bea o bere fără alcool, că nu mai este golan. Am aşteptat jumătate de oră autobuzul evlavios, m-am prăjit în costumaţia mea emo, m-am suit lângă o femeie parfumată cu ceva oribil, sunt în dubii dacă preferam o pocăită.

Povestea mea n-are climax, dau publicare înainte să şterg. Imaginaţi-vă voi unul.

Inspired by you

Sleepy Town Manufacture, cam la al cincilea release

Electronica de vară, numit de netlabelul lor "the most beloved"

luaţi şi mâncaţi

Yet another reason I shouldn't have friends

eu: tu ce faci?
cazimir: racit
eu: deschide o carte, cica trece
cazimir: paaaaaaaa

Florăria Codlea?

Doresc să ştiu cum se ia inima-n dinţi
Doresc remediu pentru orgoliu şi laşitate
Doresc să ştiu data precisă când Îmi pare rău a încetat să aibă valoare
Doresc să ştiu cine a inventat expresia a împăca şi capra şi varza
şi dacă există o vaselină* care să trateze toate rănile
şi care e limita pateticului.






________________
* vaselină, superb cuvânt!

În rândul tocilarilor aş fi cam mediocră

Vi se întâmplă vreodată să nu vă bucuraţi de-o bucurie? Să salte lumea-n jur şi să vă zgâlţâie oau, bravo şi voi să vă gândiţi la ce aveţi în frigider? Să credeţi că aveţi ceva pe umeri, dar la final să nu fie nici o uşurare? Mie mi se întâmplă cam des, mai ales partea cu ce o fi în frigider.

Să lasăm meditaţiile metafizice lui Descartes şi să ne concentrăm asupra egzamenului de bacaloriat, pe care, nu ştiu din ce motive, dacă ar fi om, mi l-aş imagina ca Felix Grandet, cu picioare butucănoase şi respiraţie grea. Cocoana de m-a pregătit la franceză îmi dicta că l'examen du baccalauréat s'appelait autrefois l'examen de la maturite (cu accent pe ultimul e, mai ţipa şi-mi dădea cu pixu-n cap, dar astea sunt detalii :))). Ş-atunci mă pun pe benoclatul în oglinda mea cea nouă şi-mi caut vreo cută adâncă de maturitate, o privire mai înţeleaptă şi nu văd decât un om prost. Serios, m-am prostit şi ţin şi frână!(drepturi de autor, ştiu, zaiţ!) Dar fireşte, crizele mele masochiste nu sunt nimănui de folos, deci să trecem la vorbe.

Boris Tomaşevski
Oralul. Din punctul meu de vedere, probele de oral mergeau pe principiul intri bou şi ieşi erou. Fiindcă ultimul prost lua în alţi ani 9 şi cârdul lua 10. Eh, anul ăsta tind să cred că un zece a fost bine-meritat, precum şi cinciul sau şasele, nu a fost îndeajuns să te îmbraci la costum şi să ştii să citeşti, comisiile au fost luminate, au deosebit viclenia de emoţii etc. La română mi-a căzut drăgălaşul de conflict dintr-un roman obiectiv şi Boris Tomaşevski, Hegel şi Manolescu nici nu m-au lăsat să ajung la temă (pihihi, acum mă dau deşteaptă şi mă şi contrazic) şi la franceză sur l'importance d'apprendre plusieurs langues. C'est tres important, parol!

Ai putea fi învăţătoarea copiilor mei
Scrisul. Mie mi-a plăcut subiectul la română, aruncaţi cu roşii stricate că nu mă nimeriţi. Se putea face o paralelă foarte faină cu atitudinea de răspăr faţă de dumnezeire a lui Arghezi, se putea merge pe "eu cred că veşnicia s-a născut la sat" sau pe puterea de sugestie a cuvântului voiculescian. Geografia n-a fost nici un balaur, cu tot cu industria noastră sublimă iar la engleză, ca să observaţi complexitatea bilingvistului, nici un coleg nu a ştiut să facă un wordbuilding de la contend şi răspunsul era contended. Am dat filosofie în loc de sport, de teamă că nu-s îndeajuns de sexi şi am scăpat mai ieftin, if you know what i mean. De-a lungul zilelor de examen observ totuşi o evoluţie, în sensul că: în ziua 1 am rămas scârbită de colegul cu mobilul în şosetă, în ziua 2 n-am vrut să pasez o ciornă unei tipe de la pedagogic, gândindu-mă că hoţomanca ar putea fi învăţătoarea copiilor mei (ciorna a ajuns totuşi la ea, copiii mei o să înveţe acasă), în ziua trei am început să mai ajut pe unu-altu, iar în ziua a patra eram dispusă să ajut pe oricine dar nimeni nu avea nevoie.

Am luat o notă frumoasă, cel puţin aşa a zis taica, părerea mea se regăseşte în titlu. Dacă îmi pare rău că s-a terminat e pentru că de-acuma mă freacă maica cu hai, învaţă să fii gospodină. Mă voi reapuca de citit. Ba chiar am să ma uit şi la Kill Bill. Şi nu voi mai scrie (multe) posturi emo. Oare ce e în frigider?

Finito, no longer spălăcito

Iubiţilor! Scumpilor! Îmi saltă inima să vă regăsesc, chiar dacă cu ţâruita, iată un cuvânt superb. Începutul este ghei, recunosc, dar mă aflu în stadiul brut de eliberare din lanţul bacalaureatic, afară plouă şi nu pot să dansez în ploaie căci am o bătătură. Şi astfel, am găsit ca unică soluţie datul cu vorbe, lacunar, lacunar, căci până la rezultate şade în gâtlejul meu o durere mai adâncă decât aceea din ziua când am înghiţit doua mentos deodată.

Aşa că am să vorbesc despre futilităţi, cum ar fi faptul că imediat după filosofie, care a fost astăzi, am simţit nevoia masochistă de a-mi smulge sprâncenele profesionist, drept urmare m-am dus la coana cosmeticiana. De ce insist să ma duc la coana cosmeticiana nu ştiu, căci oricum nu îmi înţelege glumele gen cine ar fi crezut că o să plâng din cauza dumneavoastră? (glumiţă de adormit copiii, de altfel). Eh bon, şi astăzi am lăcrămat, mai că ai fi spus că nu am ştiut să fac eseul la Sartre, dar eu cred că m-am descurcat binicel, fiind iluminată de graţia divină. I-am servit aceeaşi glumiţă dar în altă formă, ea a rânjit niţeluş şi iote maman ce relaţie complexă avem! Însă durerea de astăzi a fost că tanti avea o caradaşcă în ureche pesemne, fiindcă eu i-am ordonat clar: sprâncene ascuţite de vulpiţă! dar mesajul a ajuns alterat. Schema de mai jos explică.

De asemenea, această zi mi-a dictat să-mi achiziţionez o oglinjoară kitschoasă cu care exersez legile fizicii, because căci încrederea în mine a sporit enorm de când îmi număr cu uşurinţă coastele şi pantalonii chică de pe mine.

Bă daţi în câini, lumea e mică.

Pe zilele ce urmează, dacă nu mă arunc în lac după un gânsac!