Le petit mouton

Dintr-o scârbă imensă faţă de varianta 4 de la filosofie, care îmi cere la un moment dat să evidenţiez corelaţia dintre drept moral la viaţă şi persoană, mi-am propus să mă apuc să scriu toate injurăturile posibile şi imposibile pe foaia de examen, în caz că îmi cade o asemenea variantă. Pentru că trebuie să vorbesc despre boul de Michael Tooley, un mişel care crede că nu este imoral să ucizi bebeluşi pentru că ei nu au drept moral la viaţă, adică nu prind cunoştinţă de experienţele şi stările lor mentale. Tu-i mă-sa.

Şi pentru că nu reţin strofa a doua din Joc secund (nadir latent! poetul ceva......zbor invers.....meduze ceva...clopote verzi) am abandonat orice preocupare intelectuală definitorie pentru viitorul meu, pe principiul fuck this i'll be a stripper. În liniştea casei, m-a frământat ce anume ar face un om fără perspective de viitor şi m-am gândit că trebuie să deschid fie frigiderul, fie televizorul, ca să compensez că nu îmi deschid cărările spre succes. Din frigider a ieşit o muscă, deci mă-sa, cine ştie ce-a lăsat pe boţul meu de brânză. La televizor, ăla s-a sinucis, unu' o găsit un mort în fântână, unu creşte porci costelivi şi violenţi, unu a primit o sapă-n cap. Din fericire, tevereul difuzează pentru a patra oară interviul Eugeniei Vodă cu Mungiu, de-atâtea ori l-am văzut şi nenea ăsta nu m-a plictisit deloc, chiar mi se pare că ştie să spună poveşti. Aştept filmul lui, chiar dacă are treabă cu Mişel Tuli.

Niueia chiuşeşa.

Regret că am fost frustrăţică şi nu am permis comentariile la postul cu împlinirea celor nouăsprezece primăveri, am aşteptat cadourile să văd dacă viaţa mai merită trăită. Merită, deşi nu mi-a luat nimenea tricou cu Boards of Canada. S-au compensat cu: curs de limba portugheză, un omagiu (tema cu subînţeles?), cărţi, brăţăruci, o mască de păr, un braţ de iasomie şi dacă doriţi inventez ceva să credeţi ca sunt cea mai iubită dintre pământeni. Număducecapul a avut o licărire de inteligenţă şi în locul maiouaşului roz cu strasuri mi-a dat bani, niciodată nu am fost mai entuziasmată de o fâşie de plastic albăstruie.


În alte vremuri, de ziua mea se cânta "astăzi e ziua taaaa, haide în Borzogheeeean"(= cimitirul din Piatra-Neamţ), dar acum ne-am mai copt la minte şi încercăm să compunem un cântec despre femeia eunuc.


Un alt motiv pentru care mi-au tremurat chiloţii aceste zile a fost atestatul la engleză, pentru că sunt genul de persoană care spune că nu învaţă nimiiiic dar căreia catalogul îi este burdujit cu note de zece. Nu vă mai ţin pe ghimpi, tema mea groaznic de previzibilă a fost Advertising and Consumerism in the Anglo-Saxon Culture. Ştiu, ştiu, eu şi cei o mie de copiluţi cu coafură indie care au brăţări din şireturi şi dau la Comunicare. A plouat cu zece, drept pentru care ţin să-i mulţumesc lui Dumnezeu, mamei mele pentru făurire, opţiunii copy-paste, Chestionabililor şi mai ales consăteanului meu, care a pornit din acelaşi liceu şi a ajuns departe şi de asta cred că am şi eu şanse să nu devin taximetristă, criminalului creativ, reclamelor cu iq, vânătorilor de cul şi tot neamul lor adormit.

În încheiere, o frântură de conversaţie cu o colegă, pentru care m-am autopedepsit stând pe grăunţe la colţ:

Ea: Cât ai luat?
Eu: Zece.
Ea: Bravo, şi eu.
Eu: Da, a fost destul de indulgentă comisia.

UPDATE: Uă să-mi! Chiar nu se prinde nimeni de titlul postului?

18 +
teama că nu o să intru la facultate
că o să treacă marea iubire pe lângă mine şi eu am să-l judec după culoarea şosetei
că o să locuiesc într-o ghenă prin Rahova
că o să-mi fie prea teamă şi o să trag jaluzelele
+ două mari prietenii pierdute
+ două prietenii confirmate
+ aceeaşi greutate oscilantă
+ două-trei cărţi citite, prea multe necitite
+ două-trei locuri văzute, prea multe nevăzute
+ mai multă ţepoşenie şi cinism
+ un păr mai strălucitor
+ încă 20 de giga de muzică
+ o carie netratată
+ mai multă indiferenţă
+ multe planuri nerostite
= 19

Ura! Mă duc să-mi fac prieteni pe haifaiv.

Deci eu eram fecioară în ale votării pentru că părinţii mei s-au zbânţuit pentru mine la început de toamnă '87 şi până acum n-am avut şansa să ştampilez în calitatea mea de cetăţean român. Acum s-a ivit nefericita ocazie când l-au jecmănit toţi hoţii ăia pe hoţul simpatic, special să îmi exercit eu statutul de cetăţean român, deci m-am bucurat.

M-am trezit dis-de-dimineaţă cu gândul să mă duc la vot, după ce voi fi alergat juma de oră în jurul stadionului pedeapsă ca am mâncat aseară o pungă de chipsuri. Dar mi-a fost lene, plus că am downloadat episodul 22 din seria 7 Gilmore Girls, cel mai telenovelo-lacrimogenistic-am-crescut-o-dată-cu-Rory-doar-că-ea-a-rămas-slabă episod, cine vrea să stric surpriza să spună că eu povestesc.

După-amiază mi-am adus aminte de cetăţenia mea şi m-am hotărât să mă duc, dar n-am ştiut cu ce să mă îmbrac, pentru că tatăl meu s-a dus la vot în cămaşă şi cravată, prin urmare nu puteam să încalc obiceiul curat creştin. Însă cum sunt multitalentată, am iscat o criză eu nu am cu ce mă îmbrăca, iar m-a prins vara cu un tricou azi îl spăl mâine se usucă, am vărsat nişte lacrimi şi am făcut rost de bani pentru un nou tricou, m-am pupat pentru jocul actoricesc desăvârşit şi am pornit în achiziţionarea articolului care îi va fi purtat noroc lui Băse. Dat fiind faptul că sunt o ipocrită, ghiciţi culoarea tricoului.

Şi aşa s-a făcut cinci, de-acuma hai la vot, că timpul nu are nesfârşită răbdare (deduceţi de aici că am abandonat cele lecturi în favoarea recitirii moromeţilor). Am luat carnetul de alegător, tricoul super bombastic, fâsâit nişte parfum pentru că e posibil să-mi găsesc ursitul la vot şi-am pornit. Domnul responsabil cu litera mea având potenţial ridicat de ursit, dacă nu i-ar fi strălucit verigheta ostentativ, m-a trimis acasă după cartea de identitate, domnişoară, tu nu te uiţi la ştiri? Nu, ce să văd? Cum Geoană îl face pe domnu preşedinte beţivan? Aşa că m-am întors acasă după buletan, pe care ia-l de unde nu-i şi răstoarnă toată casa şi caută în gaură de şarpe şi alte locuri dubioase precum: frigiderul, sertarul cu şosete, cutiile cu instalaţia de Crăciun. Mi-a venit să lacrim dar nu mai funcţionau glandele din cauza evenimentului mai sus menţionat.

Doamne, doamne, ce mă fac, eu care am urlat în gura mare să se ducă toată familia la vot, dacă aş fi purtat o campanie Vote or Die acum aş fi murit şi nu mi-ar fi făcut slujbă nici un popă. Ca să nu vă mai ţin în suspans, l-am găsit într-un catalog de produse cosmetice&co, probabil mă gândeam să fac credit cu buletinul să îmi permit, căci era vorba de emuei. Şi-am votat, domle, ce mai tura-vura, nu pot să cred c-am scris atât de mult despre faptul că am rătacit buletinul, l-am găsit şi am votat.

La teveu, lu domnu Băse îi luceşte chelia de bucurie. Şi mie scalpul.

Labels: daca ma faceti miss world voi salva lumea

download

site

dacă v-am speriat cu alte muzici, you'll have to trust me on this

Labels: music

Cum urcă mercuru-n termometru, cum mă enervează
-bărbaţii în şlapi de gumă
-bărbaţii cu şosete şi sandale
-bărbaţii cu sandale, pantaloni trei-sferturi şi şosete lungi
-bărbaţii cu sandale, pantaloni trei-sferturi, şosete lungi şi vestă de pescar
-bărbaţii cu sandale, pantaloni trei-sferturi, şosete lungi, vestă de pescar şi ochelari de soare la guler
-bărbaţii cu boxeri pe post de pantaloni scurţi
-bărbaţii care nu înteleg că vara negrul înseamnă odoare

We see the pattern, don't we?

PS. Postul cu Bruxelles e mai jos, pentru cine nu mănâncă morcov

Labels: e grav

Aseară mă nebuneam cu acest bărbat.

Da, da, armăsarul de pe MTV2.

În vis.

Drept pentru care m-am hotărât în această dimineaţă să renunţ la dieta străvezie, aceea cu ciocolată, cartofi prăjiţi şi arareori o frunză de salată pentru că vocea conştiinţei, botezată Coculeana, mi-a şoptit că un asemenea barbat cere sacrificiu drastic. Aşa că am inventat programul apă la a treia, dacă nu iese nici asta mă declar Lily Allen, înjur o blondă modelingă şi tot subjug acest monument masculin. Programul apă la a treia constă în beutul a trei căni de ceai verde pe zi. Şi vă spun, ca novice în astfel de licori vitalizatoare, parcă prefer sucul de brad-sau-vomă? făcut de cumnată-mea, preacunoscuta Număducecapul.

Suferinţa mea cathartică nu se limitează la datul pe gât al acestei otrăvi, a trebuit şi să-l achiziţionez de la un magazin naturist, crimă şi pedeapsă să intri în Raiul muierilor ăstora-dihonii deghizate în femei blânde care se vopsesc cu henna. Bun, şi-o tanti din faţa mea a cumpărat spirulină şi coada şoarecelui, plămânu' calului, ficatul lui bob dylan de-a cheltuit un milion de lei şi-a plecat aşa, jburând de sănătate. M-am crucit şi-atuncia tanti mi-a zis doamne ajută. Să te ajute, tanti!

Labels: e grav, mi se urca glicemia

Lepetit este serioasă şi patetică:

Poate că e greu să îţi formezi o opinie atunci când treci pentru prima oară graniţa şi-atunci câmpul tău lexical se limitează la interjecţii cât de frumos, cât de diferit, gură cască. Şi totuşi un instict european (pentru că toţi ne cuibărim măcar geografic în sânul mamei Europa) îmi spune că, fără să am nevoie de termen de comparaţie, Bruxelles are un ritm innebunitor de plăcut, nici prea domol, nici prea frenetic, îndeajuns cât să te facă să crezi că acolo e locul tău şi a fost dintotdeauna, fără să ai habar de pulsaţiile din afara ţărişoarei tale.

Fireşte, Bruxelles acceptă intelectualul din tine, avidul după cultură, după frumos, tocmai de aceea simt că mai am de muncit până să devin o piesă din puzzle-ul belgian. Bruxelles nu e, să nu mă înţelegeţi greşit, răutăcios sau îngâmfat, în relaţia tacită pe care am legat-o, ne-am spus cuvinte de răsfăţ, eu linguşindu-l pe bună dreptate, el asigurându-mă că fiecare străduţă pietruită, fiecare clădire grandioasă, fiecare parc futurist se vor desfăşura în aceeaşi beatitudine la prochaine fois. Până atunci, mai e o bibliotecă de devorat.

Lepetit e de la ţară şi în continuare patetică:

Când ne-au suit în autocar spre aeroport, m-aş fi dat cu capul de un stâlp, m-aş fi împiedicat să-mi frâng chipul bibelou de porţelan..orice, numai să mai rămân acolo câteva zile, câteva săptămâni, câteva luni.

Lepetit e budget-conscious:


Am încheiat cu mine, să mă asigur că n-aţi uitat că exist.

Labels: as asked

Unul dintre cele mai bune posturi pe care le-am citit.


Am să revin, numai să fac rost de poze şi să mă descotorosesc de gândul brut "mi-e ruşine cu ţara mea".

la tren nu am niciodată probleme.

Mâine dimineaţă mi-s dusă, cu ciorap cu tot (am optat pentru bleo, copila de clasa a doua din mine ţopăie de încântare). Pour la premiere fois, m-am uitat la meteo pe tevesanc, ăştia vestesc ploaie o-o, adio fuştă, quelle tristesse pentru ochiul belgian şi totuşi ploile trebuie să fie foarte drăguţe în Bruxelles. Tot pentru prima dată am schimbat leul în euron, iată am săvârşit primul gest de dezrădăcinare. Banii cei noi au miros de anticariat şi nu pot să cred că, dacă am norocul lui Vio, pot să cumpăr două pulovere cu cinci euro. Eu sper să găsesc bomboane Quality Street şi să le împart cu blogherii, prieteni de cruce.

Maica mea a dat comunicat de presă că nu-mi mai plăteşte internetul fiindcă nu învăţ nimicătelea şi-o să ajung să-mi distrug viaţa propăvăduind medicina naturistă în casele pocăiţilor (aceasta este percepţia mea de distrugere a vieţii, mama ar fi dat drept exemplu ceva de la surprize). Deci dacă lipsesc exagerat de mult, acesta ar putea fi un motiv.

N-aş vrea să vă plictisiţi în absenţa mea, vă las nişte muzici după cum v-am obişnuit. Unu, profităm de traficul meu umflat cu pompa pentru a vă aduce aminte de muzica ţâţoasă pe care am uploadat-o în perioada mea stats-modestă. Doi, motion sickness, mă întreb când oi pune şi eu mâna pe documentarul electro.

Şi de-o fi să mor, vă rog să nu-mi căutaţi poeziile crizate erotic, să-mi publicaţi un volum şi să scrieţi cât de jănială am fost. Prefer să mă faceţi personaj de roman, să-mi ridicaţi o statuie, să fie liceul rebotezat după numele meu, lucruri din astea mărunte. A, şi la inmormântare neapărat fanfară. Şi bărbaţii să poarte gâtlegău. Totuşi ar fi păcat să mor fără să-mi câştig un loc de coşciug în cimitirul Bellu.

Labels: i must find the perfect spoon, music, the world is not enough

Cu ocazia sfintei zile de luni, când am citit în evz un articol vechi de două zile, ţin să-l felicit pe domnul Sociu pentru valoarea recunoscută. Să ştiţi că v-am pierdut volumul, în sensul că i l-am dat cuiva şi nu mi-a mai fost inapoiat, asta e bine, mai aveţi încă o "victimă". Vă aştept romanul, dar nu-l vreau incendiar, îndrăznesc să mă exprim umil, ca un om care mănâncă o măslină trei săptămâni.

PS. Regret că v-am pus lângă postul cu ciorapi.

când simţul meu faşionologic se va prăbuşi în negura lipsei de inspiraţiune. Aşa că dau foc la aripioara primită de la blogalbina ş-aştept o minte deşanţată să-mi fie guru până se rezolvă pana de curent.





Asta face omul la disperare.

Labels: e grav, eu chiar vorbesc despre ciorapi?

Adică noul album al lui Bjork, fiindcă îmi place să-mi dau cu părerea la fel de mult cum îmi place să crănţăn bomboane.

Bon, adevărul e că primesc cu reticenţă albumele noi ale unor artişti-piatră de temelie pentru că, din moment ce nu mă trag de şireturi cu ei, nu ştiu ce bibilici le trece prin bibilică şi-i perverteşte de se pop-esc sau se indie-esc în exces. La albumul madamei, frica a fost din cauza lui Timbaland ăsta, omniscient şi omniprezent (repet la română, deci Timbălend ar fi narator heterodiegetic) însă din fericire, tot ce a făcut Moga-internaţionalul a fost să însereze niţel ritm sacadat acolo unde Bjork răgea de te lua fiorul. În rest, totul nou şi edgy, cum îi şade bine lui Bjork.

Înainte de a da google să nu mă fac de ruşine cu un review blasfemitor/blasfemic, am presupus că de videoclip se va bucura (ce clişeu) piesa Innocence, dar mult mai fain e că Bjorkina le propune fanilor să-i facă clip, oricum sigur s-ar fi găsit un fanatic pe youtube. Wanderlust e foarte bjork-esc, dueturile cu Antony Hegarty au un caracter solemn, apoteotic (Dull Flame of Desire) şi soft-emoţionant (My Juvenile) iar Declare Independence e violent, un neo-electro care bate, îndrăznesc să spun, înspre noise. Pneumonia şi Vertebrae by Vertebrae sună bine în dark-ambientul lor, but my personal favourite is I See Who You Are, o colaborare cu Min Xiao-Fen, deci avem de-a face cu o melodie chinezărită şi meşteşugită cu nişte versuri colosale.

Menţionez că am ascultat albumul doar de trei ori, părerea n-o să-mi rămână constantă. Să mă pardonaţi pentru romgleză şi eventual mai aruncaţi un ochi la fanul cel mare.

Labels: music

Pentru că devine paranoică.

Pentru că regretă c-a citit literatură română într-a opta şi-a noua şi acum nu mai ţine minte nici cât negru sub unghie. Abia astăzi m-o trăznit existenţa Bisisicăi, lua-o-ar moartea, c-am uitat de ea, aş fi putut face mare tamtam pe asemănări şi deosebiri între existenţele noastre precare. Am uitat ce se întâmplă în Enigma Otiliei, deşi nea Călinescu ăsta insistă pe originalitate şi el e un Balzac-wannabe în toată firea. Slavă cerului, pentru alte capodopere am indivizi în clasă care să-mi amintească ( o Emilia Răchitaru le-i-tă şi doi fraţi gemeni cu obiceiuri nesănătoase=memento pentru madam Papadat-Bengescu)

Pentru că i-au trebuit olimpiezi în clasa a doişpea, la ce i-o mai fi folosind de acuma Nozick şi Hayek, să-i spună bunul Dumnezeu sau boşcăii care hotărasc materia de olimpiezi. Dacă aveam deja diplome de naţionale, de ce m-am mai dus? Atenţie, puradei care citiţi, voi da sfatul vieţii, deci ciuliţi ochiul: activităţile extraşcolare ( cambridge, olimpiade, carnet de şofer, schimburi de experienţă) se fac până într-a doişpea. Fireşte, dacă e să îmi exprim părerea pe-o coordonată idealist-radicală, clasa a doişpea ar trebui făcută de două ori, o dată pentru formare social-culturală (unde-şi bagă coada frumuşel obiectul filosofie, pe lângă alte delicii gen literatura universală) şi o dată spre calmarea monştrilor din învăţamânt învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi care insistă să testeze capacităţi de memorare şi nu de comunicare.

Pentru că nu mai este amuzantă şi se screme.

Pentru că e previzibilă. Deja pot să vă aduc la cunoştinţă momentele esenţiale ale viitorului meu: bruxelles-ziua mea-atestat-banchet-bac-admitere iulie-admitere septembrie.

Dacă aş putea, aş redirecţiona blogul ăsta, măcar până scap de ciufuţenie. Aş angaja un blog-sitter. Sau mi-aş vinde sufletul diavolului.

În încheiere şi apropo de nimic, eu nu sunt the Vama Veche kind of girl, vă rog dacă îmi împărtăşeşte cineva non-aderenţa să se pronunţe aici, because căci mă simt ultima euglenă din univers.

Labels: e grav, i must find the perfect spoon, warning-this is very boring