Dilemă

Morţii ăştia, pe lângă că-s morţi, nici nu se mai satură.
În afară că-mi tot cade mâncare din gură, îmi tot cer morţii de pomană, acuma nu mai pot să cumpăr nici o floare să mai scot mirosul de frigider dezcongelat din casă (nu voi scrie în curând legat nici o), că-i ca la morţi. Narcise? Ca la morţi. Gladiole ca la morţi. Garoafe ca la morţi. Păi să-şi deschidă, bre, florărie, dacă tot sunt trendsetteri! Şi dacă-s morţi, nu înseamnă că au fost vii? (acum vă minunaţi de genialitatea mea şi scrieţi o compunere despre cum v-am iluminat eu în viaţă) Adică dacă eu mă arunc cu gâtu-n Bistriţă fiindcă mă părăseşte Bibire (exemplu pur ficţional) şi na, sunt moartă, şi cum mie îmi plac bujorii, Bibire n-o să-i mai dăruiască următoarei victime bujori fiindcă e ca la moarta de mine?
Dar dacă mănânc gorgoaze dintr-un cimitir? Înseamnă că indirect mănânc morţi?
Prea multe probleme de gândit şi prea puţine praznice.

Reţetă de primăvară

mai lasă dracului versurile de pipiţă revoltată,
ia pune un Gilberto,
dă draperiile la o parte şi udă florile
te enervează oamenii lirici, ei vai, dă-i în mă-sa
nu-ţi roade unghiile dă-le cu lac
cred că pe parfumul verde şi-a întins un păianjen pânza,
hai nu mai fi copiluţ emo
dacă nu înţelegi monadele lui Leibniz nu-i nici o tragedie
nu-ţi mai înfunda căştile în urechi, or să ajungă până la nervul optic
hai ia-ţi şi tu o revistă de muieri
nu aştepta invitaţie specială
pe toţi îi doare-n cur, nu ştii
hai bagă cheia în contact şi dă-i bătăi
ambreiaj, a-ntâia, accelerează

Do you have the bug?

N-a văzut Piatra-Neamţu atâta trafic de la Paştele trecut. Bun meci, păcat că nu l-am văzut, doar l-am auzit, stau la trei străzi de stadion. M-am dus după pâine şi era să fiu ridicată pe sus de masculi purtători de veste galbene de plastic. Cine înţelege moda microbistă. Singurul lucru care-mi place este lumina puternică a nocturnei, face ziua lăbărţată. Da'mi place şi de nea' primar, bun reprezentant. Mâine numai despre asta o să vorbească al meu coleg de bancă. Mă duc să văd cine a dat golurile, nu vreau să mă prindă nepregătită. "România, România, ole, ole, ole". Lozinca. Claxoane. Smooth.

În rând cu lumea

Uameni buni, în procesul meu pregătitor de punere a pirostriilor ( 'Nezău ştie cu cine, că LGB a fugit cu o capră şi alter-ego Bibire e la dezalcoolizare, că s-a tot inhăitat cu diverşi sfatuitori de căsnicie), io vă anunţ că azi, îndrumată de maţul chiorăind, am gătit o supă. Şi-am luat o fidea de ceea nebună, lungăăă de sorbi la ea până rămâi fără aer, daca aş fi avut două guri făceam Doamna şi Vagabondu, zău.*Acum păstrăm un moment de linişte pentru cei care n-au părinţi să le gătească* Sanda Marin asta era tare plictisitoare, adormeam şi îmi curgea zăbala din gură când îi citeam reţetele aşa că am scos eu tăte condimentele din dulap şi-am pus. Niţeluş piper, niţeluş oregano, pătrunjel uscat, suc de roşii, parcă mi-a scăpat şi o lingură de uloi. N-am pus ceapă şi morcovi, că maţul n-ar fi avut răbdare, dar voi să faceţi cum zice popa, nu cum face. Acuma voi nu puteţi să vă aşteptaţi ca prima mea supă non-instant să iasă genială, ba chiar cu mâhnire în suflet recunosc că avea gust de supă de cantină. Cine era trimis de mama şi de tata vara să se joace cu puţa-n balta la Albatrosul Năvodari, va simţi acum pe limbă gustul inconfundabil.

De altfel, am amintiri abominabile cu tabarele din Năvodari, că n-am ieşit miss Delfin, Pescăruş, Salamandră si-a luat una de dansa pe Aţucar Moreno. Mi-au ucis copilaria.

Niscaiva

Am niscaiva dubii în privinţa carierei mele de jurnalist. La marele eveniment de dezgolire a plăcuţei la mine la liceu tot ce am notat şi am retinut a fost "miau, miau, miau, o onoare pentru colegiu, miau, ham ham, să ţinem drapelul culturii, miauuuuuuuu, hahaham am plantat un copăcel în faţă la prefectura, ham, miau, miau, la revedere". Ca să nu mor de foame, aş putea fi jurnalistul pisicilor şi-al câinilor.

Ce părere aveţi despre oamenii care fac o glumă şi se uită la tine să vadă dacă râzi? Vai, pe mine ma enervează grozav. Go away, dude, you ain't no Stewie şi faţa mea bibelou de porţelan n-o să se zbârcească pentru glumiţa ta de seară.

Niscaiva este cuvântul zilei, vă rog să-l scrieţi de cinci ori pe maculator.

Observaţii recente

• my mascara works wonders: aveam bani de trei flori şi ţigănaşul de la florărie mi-a dat cinci.
• pe Procinema dau mâine I am Sam. Foarte curioasa dacă mai bocesc şi acum, ai, dolor en mi corason. Sâmbătă e Portocala mecanică. Acolo nu plange nimeni.
• am găsit nişte papuci dragălaşi în dulap şi nu înţelegeam de ce i-am tot ignorat, nu puţeau, nici nu erau răpciugi. În drumul spre şcoala mi-am dat eu seama unde era buba. Scârţâiau.
• unele bloguri au fost atinse de astenia de primavară.
• trebuie să mă las de cafea, mi-am cumparat o inka şi mă păcalesc cu vreo trei căni de când am ajuns acasă.
• sunt o fire slabă, o tanti s-a ţinut de mine la magazin până am cumpărat şampon&balsam Dove. În final, n-a fost aşa mare greşeala, am mai ieşit din rutina Elseve.
• nu ştiu ce cinzeci de ani de UE se împlinesc mâine şi la noi in liceu se va inaugura nu ştiu ce plăcuţă, yawn, yawn, preferam ora de filosofie cu Mill cu tot.
• puteţi să interpretaţi totul ca o metaforă.

În atenţia iubitoarelor de frumos

din Piatra-Neamţ. Vânzătorii frumoşi de la Altex au fost transferaţi din clădirea complexului comunisto-ia-să-punem-nişte-pevece-să-pară-ultramodern Petrodava în marele magazin Altex, vizavi Hotel Ceahlău, grandios hotel de lux, unde se cazează numa' vedete gen 3mortuaest. Vânzătorii care au rămas în Petrodava au fost atinşi de molima sunt-însurat-beau-bere-am-o-buuuurtă-mă-dau-la-fete-de-17-ani. Transferaţii au miros de absolvenţi de Politehnică. Ei sunt atent selectaţi şi instruiţi pentru a nu deveni libidinoşi. Bat languros din gene şi-ţi pun apă în fierul de călcat, să vezi cât e de bun. Vânzătorii frumoşi de la Altex nu sunt

-vânzătorii de la Kenvelo, care îşi permit să pună mâna pe tine fiindca lasă impresia că orientarea lor sexuală este ambiguă
-vânzătorii de la Flanco, care te iau peste picior când vrei să cumperi acumulatori (vă rog repetaţi cacofonia de cinci ori)
-vânzătorii de la magazinul-fără-firmă-unde-preţul-se-afirmă, al căror vis e să plece la vară în Italia

Frezii şi julituri

Vai, Lepetit a văzut nişte pulovere aşa de frumoase, cu anchior adânc să se vadă frumos şi cum nu vrea să intre în banii munciţi cu sudoarea frunţii ei, s-a gândit sa dea dovadă de un comportament exemplar faţă de cei doi părinţi câştigători de pâine şi umplători de frigider. (apropo, unul dintre ei are obiceiul de a pune chibriturile arse înapoi în cutie, îl voi demasca şi îl voi trage de ureche!) Duminică dimineaţa, subsemnata s-a oferit să facă piaţa şi, doar se ştie că familia este condusă de matriarhie, s-a gândit că ar fi bine să cumpere o floare-două, să mângâie sufletul celeia care a născut-o în dureri.

Stângace cu piaţa pentru că s-a născut în lumea consignaţiilor şi-a magazinelor mixte de la parter, Lepetit s-a târguit pentru ridichi şi salata, după care a zărit o precupeaţă care vindea frezii. Inima i-a saltat şi s-a îndreptat spre găleata să le aleagă pe cele mai puţin bătucite, muncă grea, într-adevăr, parcă trebuia să separe macul de nisip. Astfel, a fost nevoită să asiste la o discuţie macabră dintre florăreasă şi o vânzătoare de banane- conversaţie care a trimis-o sentimental pe biata oaie în trecutul îndepărtat, când se uita la Reflecţii rutiere şi visa noaptea numai mortăciuni. Cică un copil de vreo trei ani căzuse pe asfalt şi i se julise faţa aşa de tare, că i se vedea osul frunţii. Şi vai, o să-i rămână semn pe viaţă! Mie mi se întorcea iaurtul Savia (bun de la a doua încercare) pe dos, am luat rămurelele, am lăsat banii acolo şi am zbughit-o. Mama s-a bucurat enorm, dar nu s-a prins că vreau ceva de la ea, va trebui s-o şantajez cu olimpiada.

Eh, şi astăzi la şcoală! Un copil de la a şasea s-a împiedicat şi şi-a julit faţa, şi-a rupt un dinte şi şi-a spart buza! Lepetit este prietenă cu copii de-a şasea, în special cu Cosminel, Alin şi Matei (ultimul îşi comandă papuci de pe u-man) şi a cerut detalii, moamă, ce implicaţi erau toţi! O fetiţă plângea, prietenul cel mai bun al julitului cauta dintele pe jos, şefa clasei a fugit la domnu' diriginte, ceilalţi ne povesteau noua cum a căzut, din ce unghi, cât sange...Lui Lepetit i-au placut tare mult interjecţiile şi gesticulaţiile febrile, i-au adus aminte de ea însăşi în clasa a şasea, când l-a tras pe dom' profesor Diogene de cravată, când s-a bătut cu o amibă care i-a înfipt echerul în braţ, când a adus o şopârlă la şcoală, când avea ghiozdan cu Tom&Jerry (dar e posibil să fi fost scris Geri)

Can you hold the sun?

AIR-Pocket Symphony

Reşiţa e undeva pe hartă?

Anul trecut, când mă dădeam cu blogul, eram foarte lacunară în detalii semnificative gen fraţilor, lipsesc că ma duc la olimpiadă, ţineţi-mi pumnii în traistă. Vreme trece, vreme vine, am învăţat meserie pe centura blogurilor şi vă spun clar şi răspicat : Lepetit se duce la holimpiada de engleză în vacanţa de Paşti, o mare absenţă în lumea blogosferei şi motiv de depresie pentru toţi cititorii. În genere, Lepetit crede că un pusti care joacă F.E.A.R, Call of duty (şi alt nume n-a mai ştiut să-mi zică băiatul cu care vorbeam pe Messenger) ştie o engleză mai utilă decât toate "ontological substratum","the primary pigment of poetry" sau "hedonistic refuge" al olimpicilor, dar ăsta-i biznisul, de unde pot ieşi bani frumoşi în an electoral şi medii de zece asigurate pe viaţă.

Dacă o mirosiţi pe Lepetit lipsită de entuziasm, asta e pentru că are un parfum stresant cu vanilie. În plus, în următoarele săptămâni se va intra în ea şi în tot lotul cu buldozerul britanic, eseuri reflective, ascultări de casete şi speakinguri răsbătucite. Dom' director ne va pălmui cu replici "reprezentaţi un judeţ, nu v/mă faceţi de ruşine", privirile madamei teacher nu vor însemna"bravo, fetelor" ci "să nu cumva să nu folosiţi emphatic do". Va trebui să o abandonez pe Lolita în favoarea criticilor lui Hemingway, Eliot, Pound şi Virginica Lăv Woolf. Biblia îmi va fi Macmillanul. Mă voi uita la Gilmore Girls şi voi scoate expresiile pompoase ale babei. Ocazional voi boci sub presiune. Toate vor fi minunate, pentru că ştiu că voi slăbi şi voi fi străvezie în rochia verzie. :D

Pentru cei care au planuri de olimpiezi de engleză, sfatul meu este filosofia, taică. La eseul despre libertate am scris despre ideile lui Sartre şi Rousseau şi am luat 96. La speakingul "Life teaches us hypocrisy is necessary" i-am inserat pe Aristotel si Hobbes. 99, taică. Mă duc să mă pup în oglindă, sunt extraordinară.

Am revenit. Iertată fie-mi ignoranţa, dar dacă ştie cineva ceva frumos despre Reşiţa să ridice nara stângă în sus. Cică acolo se ţine olimpiada. Mama zice că ajungem cu Bucureşti-Timişoara, asa că, de ce, daca ai o ofertă indecenta, nu cobor din tren la Reşiţa. (Bibire nu va citi această ultimă propoziţie) Să sperăm ca anul acesta Lepetit va socializa, anul trecut n-a comunicat decât cu ieşencele (cine nu s-ar împrieteni cu ieşencele? Suzi, Vio şi Hia sunt acum de acord). Ah, şi dacă băiatul de la Târgovişte mai vine şi anul ăsta, să stii că te-am iubit. In a very creepy way.

E vineri şi am revenit

Tulai, tataie, tul. Să vă spun despre marele, unicul, ultimul eveniment care m-a indepărtat de căldura săţioasă a monitorului şi de atingerile orgasmice ale tastaturei? Sau preferaţi să ştiţi mai degrabă cum m-am holbat îndelung la fundul unei gagici, dar fără să ştiu dacă mă uit cu privirea " Duamne, unde n-aş da să am şi eu" sau cu cea "Hmmm, dacă aş fi bărbat, oare..." Sau cum a crezut Lepetit că i-a pus Duamni-Duamni mâna în cap când a văzut o puzderie de barbaţi în oraş, să aibă de unde alege? Eh, dragii moşului, d-apu oi spune mâine, am scrijelit această însemnare ca să ştiţi că mai pâlpâie ceva în mine. Pâl-pâl, pâl-pâl.

Până vineri stau pe tuşă

"Occasionally we’re surprised into laughing at something funny, but most laughter has little to do with humor. It’s an instinctual survival tool for social animals, not an intellectual response to wit. It’s not about getting the joke. It’s about getting along." (more here)

Noroc de New York Times, că am de făcut un opinion essay on humor şi sunt într-o mare lipsă de inspiraţiune. Tata a venit acasă cu doi barbaţi să repare centrala. Arătam ca o pupăză, cu o rochiţă verde şi pantaloni de trening albaştri. Inainte să intre mă gândeam să-mi pun o mască cu nămol. Noroc că mi-a fost lene. Tata ma intreabă în mare secret cum se face o cafea. Îmi dau seama că bate un apropo să le fac eu cafeaua, dar îi dau instrucţiunile şi mă întorc la Lolita. Cartea. Barbaţii râd. Sigur a zis tata vreo glumă porcoasă.

Prostia omenească-schematic

Mi s-a stricat centrala. Îmi clămpăne dinţii de frig, dar mult mai trist e că nu am apă caldă. Lipsa de apă caldă=fatalitate.
Posibilităţi:

mă spăl cu apă rece->devin irascibilă->mă iau la harţă cu vreo modelingă->îşi vâră ghiarele în mine-> mă enervez şi o strâng de gât-> ajung la închisoare-> alunec pe podea, dau cu capul de zăbrele şi mor

îmi încălzesc apa->transportul bucatarie-baie este un pericol iminent->ma pârlesc-> tata crede că sunt mielul de Paşti şi mă mănâncă cu hrean şi sfeclă->măcar eram fragedă

mă spăl acasă la Viaţădecâine->în cadă sunt terorizată că ar putea intra peruşul lui pe geam->mi-e frică de orice are pene pentru că odata era să-mi sară un curcan în cap->din neatenţie mă spăl cu gel exfoliant pe cap-> scalpul meu pleacă la vale->cutia craniană se fisurează

nu mă spăl->put->colegii îmi spun Stinky->eu nu mă prind->ratată a vieţii->ajung profesoară de matematică la un liceu obscur->ma îndrăgostesc de un profesor de fizică->are mustaţă, dar îl iubesc oricum-> mă refuză->chiar şi el se spală cu Protex->duc o existenţă precară, luminată doar de zilele cand merge ClickNetul şi pot intra pe nasa.com

Nu vă cumpăraţi centrale nemţeşti.

Tan' Lucica

Tan Lucica este vecina mea de la parter, fumează şi bea ca un tractor (tractoarele nu fumează, dar voi înţelegeţi metafora), poartă mărimea 44 la papuci şi se vopseşte roşcată de fiecare dată când are o nuntă în familie. Îmi lasă impresia că cu o singură lăboanţă mă poate băga în mormânt, dar ea e blandă şi îmi aduce julfă din seminţe de cânepa, eu mulţumesc în sec şi mă gândesc ce om normal la minte ar putea mânca aşa ceva. Tan Lucica adesea apelează la geniul meu ca să-i fac temele lui nepotu-su, dar eu mă eschivez cu talent pentru ca nu mai ştiu povestile lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (el scrisese Bunica şi Bunicul? Ce frumoase erau!)

Astăzi tan Lucica, cunoscută în lumea interlopă drept Tan Luşica cu Săniuţa, s-a milogit la poarta mea să îi păzesc nepoata de 4 ani care doarme un pic, că ea trebuie să se ducă până la cuscru lu bunica lu tataia mătuşii, n-am înţeles. Sprânceana mea ridicată n-a descurajat-o şi a insistat până m-am găsit în sălaşul ei de la parter. Ptiu, de când n-am mai intrat în casa unui vecin, parcă trăiesc pe o insulă în căsuţa mea! (aici face exceptie vecina şi marea prietena Andreea, la care ma duc cu draga inimioară cand revine pe meleaguri, iţi ceeeer iertare, baby, că am preferat să-mi iau giacă şi n-am ajuns la Bucuresti, să bem o ţâruca în B52) Eh, şi revenind la tanti, numai ce m-a lasat cu acea copilă dormindă de n-o trezea nici Tata Beznă. Ce să fac, ce să fac, m-am uitat la toate pozele puse frumos pe mileuri, pe calendarul ei Sprinter Fresh am observat că ziulica mea cade în Sfanta zi de Joi, tre să duc bomboane la scoala şi să fiu zăbălită.

Nema carti de lecturat, tanti, eu şi la budă am trei romane-o revistă-un ziar, la ea numai vreo cinci cărţi de telefon, de ce o fi făcând colecţie nu ştiu. Am luat la întâmplare un volum şi presupun ca acum cu toţii vă aşteptaţi să vă enumăr nişte nume amuzante, gen Puţădemaimuţă. Eh, regret, mes chers, unele lucruri sunt mai importante. Mi-am căutat nume de barbat care să mă ia de nevastă. Astfel, anunţ: Barbaţi ai Piatra-Neamţului şi ai lumii, dacă vă zice numele de familie Sufletu, Schmegner, Pomană, Politic, Platon, Pisoi, Nădejde, Knichnichi, Dulceaţă, Cucută sau Bibire, o preafrumoasă dar mai mult deşteaptă fătucă vă aşteaptă la altar.

Noroc de tan' Lucica.

Ripostăm!

Alo? Alo, se aude? Copywriterul de la reclama cu mieii care fac paraşutism cu muştar şi ketch-up pe post de paraşute să se raporteze la ghilotină. Ai deschis seria de reclame ucigaşe. Asta te face un ucigaş. Sub presiunea decimarii pascale, turmele noastre suferă teribil şi nici un fluieraş de os nu ne poate mâgâia sufletele tulburi. Oile deştepte-mater ţurcana- s-au prins de masacrul auşviţian şi refuză să se mai reproducă. Nu vrem să mai dăm brânză. Blănile ni s-au zburlit. Trăim sub domnia fricii. Huoooo, homo lupus!

Oiţe şi miei, uniţi-vă spre mai binele vostru, spre eliberare! Să înceteze campaniile în care suntem oferiti pe gratis la radio, ce suntem noi, porci de Craciun? Să taie iepuraşii, sunt un brand mai cunoscut în toată lumea!

Aşa da

Aşa nu![complotat aseară în stână, redactat cu ajutorul reprezentantului nostru uman, noi nu putem tasta cu copita]

Introducing...

The London Apartments
-indietronic

-similar to Explosions in the Sky and Mum

-great videos and even greater music

Muma pădurii

Happy, happy, joy, joy, sunt superficială şi îmi tratez depresiile cu cumpăraturi! Universul şi-a făcut o pomană şi mi-a îngăduit să găsesc geaca perfectă, pe care scrie numele meu iaurt, iaurt, iaurt. Şi acum, cum stă ea în şifoner, spânzurată de umeraş, strigă numele meu iaurt, iaurt, iaurt. Nu ştiu cum sunt aliniate stelele, în ce dispozitie e planeta Mercur (preferata mea), cum s-a dezlănţuit tchi-ul, dar întâlnirea mea cu această geacă face mai mult decat toate romanţele mele cu străinii din metrou. E kaki, bineînţeles, urbanul din mine geme de plăcere. Se potriveşte cu papucioii mei maro dar şi cu viitorii, idealii papucioi negri. Presupun că fetelor normale geaca le-ar acoperi fundul, la mine e până la genunchi-da, am un metru şi puţin si aţi putea cu toţii să-mi scuipaţi în cap.

Fiindca mâine e ziua ta, mămicoooooo, m-am gândit să fac un gest frumos ( i've been a bitch for such a long time, îi cumparam cadouri maică-mii şi tot eu le foloseam) şi i-am luat un tablou non-kitschos, haleluia, poate dă jos de pe pereţi bărcile alea- damn! ăsta e tot în folosul meu. Fratele meu probabil îi va aduce garoafe fiindcă e lipsit de imaginaţie şi nu are simţul competiţiei, luzăr, de aia mâncam eu pieptul de pui şi ţie îţi dădeau un ciolan!

Ha, ha, mă duc să dănţuiesc dansul veseliei. Vino-ncoace, Aristip, cred că aveai dreptate!

Uber Schule

Am făcut foarte puţine lucruri interesante la obiectele socio-umane, şi atunci când le-am făcut, au fost cu profesori suplinitori. Excluzând filosofia, pe care o învăţ pentru bac, nu ştiu absolut nimic în materie de logică, psihologie sau economie şi tare-mi vine să cred că totuşi am pierdut ceva. Trei ani de zile, notele s-au luat pe baza unor teste grilă, 40 de minute dictare, 10 timp de răspuns; partea interesantă e că toţi aveam aceleaşi răspunsuri şi notele erau întotdeauna diferite (colega din faţă nouă, eu opt, colegul de bancă şapte). Se spune că cine vrea să înveţe, învaţă singur-cai verzi, părerea mea! Fără un bun pedagog...

Lucrurile care mi-au rămas în minte au legătură, după cum spuneam, cu profesorii suplinitori, tineri şi zâmbăreţi, care se uită la tine când îţi vorbesc şi îţi recomandă cărţi bune ( un nene ne-a elogiat Luntrea lui Caron cu atîta patos, că imediat am ţâşnit la bibliotecă, unde bineînţeles era închis, madam bibliotecara îşi făcea siesta, i blame her for my entire stupidity). La o oră de psihologie, o domnişoară ne-a aşezat în cerc, ne-a dat o foaie de hârtie pe care ne-am scris numele, şi pasam hârtiile de la unul la altul, scriind sub anonimitate câte o calitate a celui cu numele pe foaie. Ar fi fost imposibil să facem şi o listă cu defecte, normal, pentru că pe toţi ne scoate din sărite ceva, dar prea puţini o spunem, şi când o facem, tot noi ajungem să ne simţim prost. Când s-a întors foaia la proprietar, ne-am dat seama că suntem aşi în sinonimie (la mine era tot câmpul semantic al cuvântului creativitate, bine, pe lângă somalezul care m-a făcut mucalită). Era un semnal de alarmă-cât de puţin ne cunoaştem şi cât de puţin ne ajută profesorii în privinţa asta. Au trecut patru ani, ştiu ce culoare au chiloţii unor colege, dar nu ştiu ce pasiuni au, dacă au. Oare să-mi pese?

:(

Surfam pe bloguri si am dat peste acest test. O sa sfarsesc in nivelul 8 al iadului. 8 din 9. Trebuia sa deschid usa cand a sunat cersetorul ala.

Tranzacţii mobiliere

Nu răspund şi nici nu dau bipuri. Bipurile sunt o inutilitate a vieţii, alături de filosofia lui Wittgenstein, muci, părul de pe picioare şi răgetele profesoarei mele de geografie. Aş împuşca cu mitraliera cuplurile care comunică prin bipuri, care s-au văzut acum cinci minute şi-şi dau bip ca hămesiţii;flămândul 1 se supără dacă flămândul 2 nu dă bip repede înapoi, factor constituent al viitoarei lor despărţiri şi determinant a unor statusuri mucho dolorosas care să mă încânte pe mine.

Nu răspund la apelurile cu număr ascuns. Nu de alta, dar astea sunt nişte obiceiuri bolnăvicioase pe care le întreprindeam în pubertatea mea înflorită, când am aflat numărul celui mai frumos băiat din liceu de la prietenul prietenului ăluilalt şi-l bipuiam zilnic la ore fixe. O dată am uitat să mă trec pe număr ascuns. La un minut după declaraţia mea bipuistică m-a sunat o gagică spurcată la gură şi mi-a interzis să-l mai sun pe făt-frumos. Sechelizată şi frustrată, chiar şi acum traversez strada când îl văd pe băiet.

Spre deosebire de *alţii* care ţin oamenii de vorbă la telefon, pentru că trăiesc de pe urma bonusurilor primite, eu expediez răbde omul, că vorba aia cu cât vorbeşti la telefon, cu atât ai mai puţine de spus în viaţa reală.

Prefer să nu trimit un mesaj decât să-l trimit fără să fie scris corect gramaticaliceşte. Calicii care nu folosesc cratima sunt genul de persoane care nu-şi schimbă şosetele a doua zi dacă li se par curate.

La capitolul artă fotografică şi cinematografică, bobilul meu este un amestec de albume cu băieţi modelingi, ca să fac gelos orice prieten-om. Şi când se termină subiectele de conversaţie cu cocălarimea, videoclipurile cu nepoţii mei care dansează în fundul gol prind bine la public.

Pentru că lumea a început să înţeleagă deprinderile mele celularistice, telefonul nu mai sună. Când îi deschid clăpiţa, se aude un scârţâit de uşă bunicească. I need some new friends, pronto.

Acum, că nu mai ştiu ce să zic despre relaţia mea cu mobilul (ah, e mereu dat pe vibraţii), mă întreb cine îşi pierde timpul citind asemenea inepţii. Zău, promit să scriu un post mai de Duamne-ajută, poate îi redeschid apetitul lui belier (unde te-ai dus, berbece?)

Of places where lovers have wings

A fost un mare păcat c-am stat azi în casă să învăţ, teoretic, despre principiul celei mai mari fericiri, când cu siguranţă el se plimba prin oraş, pe străduţele pe care numai el le ştie, unde râde la iubiţi care se pupă. Şi vremea de afara s-a răzbunat sâc-sâc pe mine c-am stat în casă şi-am facut o pozna, plici. Poznele sunt în genere utile, pentru că te lasă să creezi poveşti drăgălaşe despre ele, să le povesteşti pe o voce alintată prietenilor tai, care la rândul lor o să-ţi povestească cum au băut cerneală şi au plecat în oras în papucii de casă; apoi ne aducem aminte de Puf Alb şi Puf Gri, cum, nu ştiţi povestea? o aveam pe diafilm, acum v-o povestesc. Pozna mea de astăzi a fost c-am făcut echilibristică cu oala de borş, circumstanţele nu au ţinut cu mine şi gandirea mea unsă cu ulei m-a determinat să aleg să deschid frigiderul puternic magnetizat, am verificat teoria lui Newton, de ce râzi? Şi la momentul curăţeniei, ego-urile mele au început să facă statistici, oare mă iubeşte cineva cu b de la borş, cu s de la supă sau cu c de la ciorbă? Nu, încă n-am ajuns la vremea măritişului să ştiu să fac diferenţa dintre ele. Plus ca ego-urile au conchis că sunt predispusa la iubirea celor trei, ba chiar şi la cea a lui O, de la oala. Nu-i aşa că floarea din păr mă face iubibilă?

Si-apoi au venit la mine prieteni ti-am adus o broască verde pentru ca e verde. Si eu le-am dat ananas pentru că era galben şi-am ciocnit primavara cu culori. Si i-am privit pe geam îndepărtându-se, cât sunt de frumoşi. Si-apoi a venit prietenul-om, prietene, uite mărţişorul tău, l-am mancat pe jumătate, cum să rezist dacă-i cu portocale? Si iar a râs şi mi-a zis pacatoasa mica, mi-am ridicat sprânceana să nu te prind că mă alinţi şi am terminat ciocolata, nu ca niste libidinoşi, să fie clar. Iubitule, oare mîine plouă?