Le petit mouton

Murcof sau Fernando Coruna este un nene care îi gâdilă urechile lui Lepetit într-un mod straniu dar plăcut ca vântul rece de dimineaţă.

Labels: unde inspiraţie nu e- e youtube

pihihi-ul zilei:
Colegul meu de bancă: Hapciu!
Eu: Nas în sân!
El: Doamne-ajută!

întrebarea zilei: dacă mi-aş vinde un rinichi, mi-ar ajunge să cumpăr toate cărţile recomandate în Dilemateca de februarie?

ştirea zilei: Llosa îi scrie prefaţă lui Marquez. Dacă ei pot, zic să nu mai fie supărată Hillary Duff, micuţa Beth Gibbons nu alta, pe Linsday Lohan, o Vivien Leigh a zilelor noastre.

Din ciclul "să-mi fac familia de ruşine pe internet", astăzi vă voi prezenta succint viaţa şi opera brudărului meu. (am vrut să fac un review la Lupul de stepă, nu mi-a ieşit şi m-am enervat.)

Pentru că biografia fratelui meu se rezumă la : am învăţat, m-am angajat, am întâlnit-o pe asta, i-am turnat doi copii, îl vom numi simplu Viaţădecâine. Înalt şi caucazian, Viaţădecâine seamănă foarte bine cu Chris Martin ( numai pe Gwyneth n-a gasit-o!), dar el trăieşte în ignoranţa am-depăşit-vârsta-la-care-se-ascultă-muzică. În frageda pubertate (la 13 ani), Viaţădecâine s-a împroprietarit cu o surioară foarte behăitoare, care i-a luat fîneaţa de la gură şi atenţia de la părinţi. Ca să îşi calmeze instinctul răzbunător, o încuia în balcon şi îi punea coji de cozonac în lapte. Lepetit a îndurat cu stoicism orice batjocură, pentru că ştia că va veni o vreme când bădia va fi la degetul ei mic. Viaţădecâine s-a prins la un moment dat că plapuma de acasă nu-i mai învelea picioarele şi a binevoit să plece, lasând surioarei moştenire o cameră şi-o pereche de pantaloni scurţi în care mai doarme şi acum; pe drum, Viaţădecâine a găsit o fetişcană pe nume Număducecapul, i-a dat un ineeeeeeel, s-au zbânţuit, au pus nişte tablouri în noua lor căsuţă şi hop! au apărut doi băieţi gemeni, cei care vor duce mai departe numele şi faima familiei Câinelecarelatrănumuşcă. Aceşti doi copii nu au cauzat probleme cât timp au fost sub blestemul pamperşilor şi-a muţeniei blagiene, însă din momentul în care s-au luminat că parul e pe cap special ca să tragă ei de el, viaţa lui Lepetit s-a scufundat în nihilism. Viaţădecâine a vazut în sora sa un catâr perfect pentru cei doi ţânci şi timp de cinci ani a apelat la conştiinţa ei de familistă. Drept multumire, Număducecapul îi cumpara cadouaşuri ruşinoase, care sfârşeau în fundul dulapului fără a li se rupe măcar eticheta.

Vom face un salt temporal şi ne vom amplasa în trecutul recent, când Lepetit a fost şantajată să aibă grijă de gemeni pentru câteva ore. După o încercare nereuşită de a le explica regulile unui joc (nuuuu, după 16 vine 17!), Lepetit le-a deschis tivilizorul şi s-a refugiat în bucătarie, unde Viaţădecâine devenit baştan a umplut frigiderul cu cremă Primola la un kilogram. Abia a reuşit biata fată să scufunde lingura în ciocolată, când a fost chemată din camera duşmanilor "la tivilizor o fata scoate un copil pe fund". Regretabilă zi...regretabilă. Puerii nimeriseră pe MTV, la desenele animate Where my dog at sau cum îi spune, unde Jessica Simpson năştea copilul lui Jack Black în direct la Movie Awards. Principiile morale ale lui Lepetit nu-i permiteau să lase doi copii sa aibă o percepţie eronată asupra miracolului naşterii. I-a dus în bucătarie, la o Primola pe pâine, pentru elucidarea misterului. Însă Număducecapul a sosit de îndata şi Lepetit a răsuflat uşurată, s-a încălţat şi a zbughit-o zbrrrrr!

Labels: chiar aveti rabdare sa cititi asta?

Am dat iama in universul Emei si i-am mancat toate bomboanele si jeleurile; m-am uns cu cremele pe care i le-am dat de Craciun; am batut un pariu ca nu are curaj sa iasa in oras cu masca de ochi; n-are; am castigat o punga de chipsuri hot salsa; priviti degetele mele, dovada palpabila ca exist si nu sunt un mit;

Labels: mi se urca glicemia

Iar m-am amărât. Atatea flegme pe trotuare că trebuie să fac salturi brotacice ca nu cumva să-mi împroprietăresc papucul cu vâscozităţi masculine. Vai, vai, vai, trebuie să stăpânesc feminista din mine pentru a expune obiectiv această problemă naţională. Răcelile, tabagismul şi consumul excesiv de alcool determină cetăţenii oraşului meu să îşi elimine mucozităţile expectorate în plină stradă, nemaiţinând cont de faptul că nu se află în starea naturală de merg-gol-mă-scarpin-râgâi-uga-uga ( 1-0 pentru Aristotel)

Screw it, I've got to spit it out ( veţi observa gluma subtilă). Uăi române, ascultă aici, nu, nu eşti la ora de educaţie a manierelor, şi eu mai rup o floare din parc dacă mi se pare frumoasă, dar chiar cât ai de gând să-ţi verşi scuipaţii pe noi? Eu-nţeleg, eşti un boşcău, crâşma din piaţă e-un mediu poluat, te arăţi bărbat întocmai cum păunul îşi arată penajul cu hhhhhhrrrrccccc hooorc ptiu, ţi-ai marcat măiestos teritoriul. Nu poţi să ţii purulenţa-n tine, n-ai şerveţele că nu-ţi mai ajung banii de L&M, aşa că dă-i bătăi, ia-te şi la întrecere cu alt pintenat,cântă, puiule, carpe diem. Eu-nţeleg, m-am dus la orele de psihologie, tu vrei să îţi demonstrezi temperamentul nepăsător, ţi se rupe de norme, reguli. Are Gigel o vorbă pentru tine.

Labels: daca ma faceti miss world voi salva lumea, prosti da' multi

• înmoi covrigul în cafea
• analizez chipul bărbaţilor pe stradă cand amorezele lor le vorbesc despre chestiuni futile
• îmi botez obiectele din jur şi comunic cu ele ca şi când mi-ar fi prietene ( le-am spus cizmelor mele rocăreşti Petru şi Pavel, pâna când mi s-a transmis că ar fi o blasfemie şi acum sunt în căutare de nume noi; am un dinte pe care-l cheama Psiuuuche)
• când mă supără Ema, mă uit la acest videoclip jenant şi-mi imaginez că dănţuieşte ea
• citesc măcar începutul unor cărţi pe care timpul şi ideile mele despre lectură nu-mi permit sa le continuu
• cer de la o prietenă ( Miss Havisham din Great Expectations, varianta 18 ani) copy-paste-uri din conversaţii incisive cu bărbăţei
• mă tai cu lama (ha! just checking if you were paying attention)

Jizăs, tăta ziua vorbesc numa despre mine. Sufăr de egocentrism limfatic şi trombocitos. Mă duc să ma tratez.

• o să particip cu un prieten la homemade.ro Nia! <----boala!

Labels: ema pisichera, i must find the perfect spoon, Vadim-amicul meu de pahar

Ha, ce-mi place sa va pacalesc cu titluri de astea!
Nu mai pot fi amuzanta, am o scarba imensa in oase, mi-e lehamite de tot ce se intampla cu subiectele de bac, cu scoala mea, cu clasa mea, cu biletelele lui Tariceanu, cu pseudovalori, modelingi, carti mucegaite. Huo, ca m-ati amarat!

Ma enerveaza ca sistemul educational merge dupa principiul comparatiei. (Voichita este mai buna decat Pandele pentru ca e fata de profesor si s-a dus la biblioteca etc) Si daca tot este asa cum este, vreau, domle, sa se faca diferenta dintre zecele "Mihai Eminescu, eon al spiritualitatii romanesti, investeste logosul pe coordonate romantice..." si zecele "Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, s-a nascut la Ipotesti."

Ma enerveaza ca drumul pana la scoala e mai lung decat o melodie de la makunouchi bento.

Ma enerveaza ca un covrig e sapte mii. O paine si-o caramica, zau.

Ma enerveaza ca am vazut astazi toporasi si stiu ca vine zapada si o sa le omoare. Si toporasii n-au vrut sa ma creada cand le-am zis.

Huo!

Labels: ma doare-un cal maiastru

Cam multe subiecte de abordat intr-un singur post, dar daca ideile sunt siameze cum sa le dau in cap si sa le separ?

Unu. La ora de sport am ales sa socializez in loc sa-mi acopar chipul cu o carte, in timp ce ma uit la picioarele baietilor, in incercarea de a raspunde la dilema eterna do men need leg waxing or should they stick to natural. Mi-am luat pozitia de "nu am echipament, pentru a miia oara anul asta", am deschis cartea, cand se aseaza langa mine o colega despre ale carei calitati nu voi vorbi pentru ca are internet si vestea circula. Si din vorba-n vorba, numai ce-mi spune ea ca nu intelege cum de am eu prieteni, la cat sunt de acida. Deasupra mea se ridica un semn de intrebare, sa ma supar? sa ii apreciez sinceritatea? Pana la urma ii sunt recunoscatoare, pentru ca mi-a declansat o imagine interioara draga: se face ca toata lumea este apa plata, cu ambalajul din hartie care verifica ph-ul lichidelor. Si hop, numai ce apar eu, tantosa apa minerala, bulele n-au stare in mine, trebuie sa improsc; apele plate se apropie vicleneste, sa-mi testeze aciditatea...si trosc, pleosc, fac nebunii, imi sare capacul si le ud pe toate!

Doi. Dragi prieteni, astazi Epicur ne invata cum sa nu ne temem de moarte. Adica daca Ema sta cu piciorul pe ceafa mea, in timp ce gura mea musca din bordura, eu nu trebuie sa ma tem, pentru ca atata timp cat exist, nu sunt moarta. Si daca Ema apasa acum cu piciorul pe cap, dupa ce a strigat in gura mare "Alles fur mein Fuhrer" si eu am murit frumusel, nu trebuie sa ma-ngrijorez, pentru ca nu mai sunt. Cat e de simplu...(sa stiti ca de regula am calai mai secsi)

Trei si patru, ca au legatura. N-as fi vrut sa va povestesc ce-am visat, ca doar nu sunt Cartarescu, ciorditorul de vise, dar cititorii mei vor mai multa scriitura si trebuie sa ma supun. Stateam in fata oglinzii si ma pudram cu atentie, ma astepta jos Bernard din Falsificatorii de bani. Mi se parea un tip tare galant, drept pentru care dadeam foarte mare atentie fiecarei celule de pe fata mea. Ies, dau sa incui usa cand simt o prezenta rece si enigmatica pe coasta spinarii. Era lupul de stepa, intruchipat de vecinul meu profesor de matematica. Ma ia de mana cu gravitate si imi sopteste in ureche "Niciodata nu ai stiut teorema celor trei inaltimi..."

Dragi prieteni, pastrati liniste deplina, mi-e teama ca stie prea multa lume si n-am gloante sa-i impusc pe toti. Mai presus de acestea, mi-e teama ca mi-e urmarita fiecare miscare, nu mai pot sa dau o bluza jos fara sa trag draperia. Sub masa clipoceste cu siguranta un infrarosu, un microfon, si fiecare tasta imi analizeaza amprentele, nu am incredere nici in scaunul pe care stau, e posibil sa fie conectat la un microcip care sa transmita informatii in casa dusmanului. La fiecare trei cuvinte pe care le scriu, ma ridic brusc sa ma uit la geam, cineva poate ma priveste cu un telescop cu obiectiv paraboloidal. Tastez cu becul inchis si lumina monitorului este redusa, securistii sunt peste tot, nu pot sa am incredere.

Din toate aceste aberatii, veti intelege ca acest blog, care se vrea underground, [dar nu underground gen ceainaria din Cotroceni, underground in sensul de boxa unde se mai aduna copiii trimisi de parinti dupa cartofi si mai trag din damingeana, mai desfac un borcan de dulceata] a fost descoperit de prea multi colegi, fapt ce-mi va impune o cenzura dureroasa. Va jur, aveam atatea povesti delicioase si burlesti despre profesori retarzi&colegi dezaxati, dar nu imi mai pot permite...azi te uiti spanchi la un coleg, dar maine poate e profesorul copilului tau si ti-l lasa repetent...privesc in viitor, nu-i de glumit.

Labels: Vadim-amicul meu de pahar

se spala-n blogosfera. Utopicoasa m-a atins cu fiorul metafizic si vrea sa stie lucruri kinky despre mine (si despre altii, n-are ceva numa' contra mea)
S-o facem repede si sa fugim de la locul faptei.
-cand eram mica imi era permis sa umblu in casa nasei mele ca-n jungla. Am descoperit ca avea un trusa de machiaj cu etaje si cutii laterale, pensulite, departamente, ceva dumnezeiesc. N-am rezistat, am testat fiecare culoare. Dupa care am iesit afara la joaca.( nu s-a jucat nimeni cu mine <- veti observa aici o trauma freudiana care va fi exprimata peste mult timp prin uciderea vreunui animalut)
-in clasa mi se spune comunista,*probabil* pentru ca imi fac temele si sunt atenta chiar si la ore somnolente (Pueeeri, ce inseamna crudam brassicam?Eu-s cu mana pe sus)
-am intotdeauna bad hair day, ceea ce nu e mare secret, planuiesc sa fac o melodrama immmensa din asta pe blog
-barfesc cu baietii cu nerusinare si fara mila si folosesc termeni specifici care in prezente feminine m-ar catapulta in pudoare
-de fiecare data cand spun "o zi buna", in gand urarea continua cu "sa-ti stea in gat".
Pusi.

Fiindcă sunt o oaie rebelă şi vreau să vă ţin cu sufletul la gură, n-am să vă expun aspectele neplăcute ale vizitei mele la medicul de familie, o cocoană nazistă, (staţi să caut dicţionarul) căreia i s-ar putea oricând spune Krahe cu umlaut pe a, Sackgasse, Gasometer sau chiar Eigelb.
Zău, chiar nu mă deranjează că în timpul unei consultaţii îi sună telefonul de trei ori! Am avut ocazia unică de a afla că există sonerie cu "ai, ai,ai,ai,ai,ai amor, ai mi morena de mi corason!"
Zău, chiar nu mă deranjează că atunci când aud sunetul salvator al ştampilelor, pacientul nu pleacă din cabinet, pentru că are de făcut vreo două confidenţe "Am băiat în Bucureşti, la Ase. E împlinit, are maşină."
Şi chiar nu mă deranjează când intră o madamă împieliţată şi încodiţată la ochi care o alintă pe cucoana doctor Cici, Lili sau Mimi şi trece în faţă. E important să ştiu că doamna doctor are viaţă socială intensă.
Dar mai presus de toate, trebuie să ştiţi că eu o consider pe doamna doctor o făptură mirifică, parcă prinde aripi de fiecare dată când scrie o trimitere. Ce chip angelic, când în fiecare seară pleacă încununată cu flori! Şi calculând după cutiile de bomboane, sigur e o dulce.

[Acest post a fost răutăcios. Candva voi plange de stadiul în care am ajuns.]

Labels: Vadim-amicul meu de pahar

Nu mai poate omul să înveţe zilele astea, e ceva de speriat. Te aşezi frumos la birou, aranjezi sculele didactice cu o meticulozitate a la Romanul adolescentului miop, meditezi, aeriseşti camera, parcă-parcă te năpădeşte o idee cu viteza sleioasă a unui melc, maine e şcoală şi tu n-ai scris o vacanţă întreagă eseul la filosofie, când te strigă mama...
În mod firesc, o ignori. Ori vrea să te certe că nu eşti şi tu un pic gospodină, ca fata vecinei "face şi ciorbă, mamă", ori vrea să-ţi povestească aventura ei din microbuz, de obicei prea economico-dramatică pentru gusturile mele. Însă factorul perturbator nu se lasă cu una cu două, nici cu nouăzeci şi nouă, şi îndrăzneşte să pătrundă în zona ta sacră, te prinde de brat, şi-ţi spune cu entuziasm:
-Hai să asculţi şi tu la radio! Este vorba de o fetiţă exact ca tine.
Nu te panichezi, chiar dacă nu ţi se mai spune fetiţă de la 8 ani, pentru ca nu e zi de Andreea Marin, şi la radio, ce e val, ca valu' trece. Te trage aproape de aparat şi te ţine într-o poziţie nemişcată, ca nu cumva să ratezi vreo replică cu zgomotul abuziv al ligamentelor. La Radio Romania Actualităţi se difuzează o piesă de teatru despre o fetita care iubea atât de mult dulciurile încat risca să se transforme într-o prăjitură cu gem.
Te cruceşti în gând dar imobilizarea te determină să asculţi în continuare. Personajul negativ din poveste este Prăjitura Diplomat, care hotăraşte ce prajitură va fi dusă la cofetarie, pentru a fi expusă şi degustată (aşadar prăjiturile nu vor să fie mâncate). Toate eclerele şi savarinele complotează împotriva Anei, fetiţa care-mi seamană. Ea cade in borcanul cu dulceata si devine prajitura, mai târziu cumparată chiar de bunicul ei. Ta,tam,tam, nuuuu, buniicuuule, nuuuu (viol gastronomic), Ana, trezeşte-te, ai avut un coşmar.
Morala acestei întâmplări nu e legată de cât eşti de dependent de dulciuri şi de ce chinuri infernale te aşteaptă în cofetărie (vorba americanului a moment on the lips, forever on the hips), ci mai degrabă de cât de bine îti prinde să mai asculţi din când în când o poveste.

Ema, te iubesc si ti-as tine parul daca ai vomita, dar blogul arata tare urat cu merele alea. Asa ca ne-am reprofilat pe template-ul Green Bubbles, you know, verde cum e culoarea ochilor mei daca n-ar fi si ceva albastru amestecat pe acolo si gri precum cadrul asta urban care ne taie din avantul plasmuitor.
M-a ajutat (a se citi a facut toata treaba) Adrian aka Marinimosul (da, am lasat un barbat sa-si bage coada, cu toate aerele mele de feminista descurcareata) si umanitatea ii multumeste si-i transmite sanatate si ciocolata; era un emoticon care dadea din brate in semn de veneratie, dar il uit mereu. In orice caz, barbatul nu trebuie sa stie ca tu ii apreciezi efortul depus, ca apoi se urca in rachita si bate din aripi.
Hehe, draga eu, acum ca i-ai pus blogului straie noi, iti doresc posturi cat mai putin prolixe. Ha! Don't I sound smart! Am intalnit cuvantul prolix intr-o carte si m-am jurat sa-l folosesc.

Labels: i must find the perfect spoon

Acest blog arata decent pentru ca domnisoara Ema mi-a gaurit astazi scaunul si a butonat in template, in timp ce eu aveam preocupari statistice( oare cate carti am in biblioteca? oare cate cuvinte folosesc pe zi? de cata lana si deci de cate oi este nevoie ca sa impletesti un pulover?). Sunt sigura ca se vor gasi vlajgani misogini care sa sustina ca acest blog este foarte dezordonat, drept pentru care le dedic melodia Tract For Valerie Solanas de la Matmos (main idea: DESTROY the male sex :D)
Si in semn de multumire pentru geniul template-ului, voi scrie Ema pana cand cuvantul se va goli de sens.
Ema, ema, ema,ema, ema, ema, ema,ema, ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,eme,ema, ema,ema,mema,ema,ema,ema ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema.,ema,ema,ema,ema,ema,ema,emamema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema,ema

Labels: ema pisichera

Am dat greş încă o dată, iar a trecut vacanţa pe lângă mine fără să fi făcut ce mi-am propus. Nici măcar nu mi-am impus lucruri măreţe, like saving the world like a dummy-stick world beauty I am, aşadar, dacă o să mă vedeţi în oraş cu un hanorac harrisonian pe care scrie mare R( de la ratat), veţi şti că este autopedeapsa pe care mi-o administrez. Luaţi loc and let's procede.

Lectura-mi-am spus că o să citesc Valurile Virginiei Woolf, Lumea Sofiei primită cu Cotidianul, Gide, Noica şi un compendiu de filosofie. În realitate, am citit carţulicica Despre farmecul lucrurilor plictisitoare, jenantul numar sexos al Republicii, m-am chinuit să înţeleg fără dicţionar Idei în Dialog, două pagini despre Descartes şi reţeta pentru o prajitură cu bezea.

Frumuseţe- cum Dumnezeu reuşesc modelingile astea să îşi îndrepte părul ăla şi să le stea lins atâta timp e un mister mai important decât construcţia piramidelor pentru mine. M-am apropiat vicleneşte de o colegă-fotomodel la petrecerea de revelion, dar n-am îndrăznit s-o întreb, m-a intimidat dansul ei frenetic pe tocuri înalte, eram sigură că o să cada peste mine. Timber!

Plăceri păcătoase-am vrut sa fac un pariu cu Ema să iasă în oraş cu un soi de globuri pe care scria Happy 2000 prinse de ureche, dar n-am reuşit s-o conving şi m-am mulţumit văzând-o cum înghite un pumn de jeleuri pentru caţiva bănuţi.

Fapte creştine- eram convinsă că o să gătesc nişte prăjiturele pe care să le duc copiilor de la orfelinat, n-am facut-o, dar n-am mai luat restul de la lumânări duminică :D

Filme- seriale: am vrut să mă uit la Little Britain, am ajuns să văd Scrubs
artistice: am dat foc la un dvd cu Breakfast at Tiffany's, m-am uitat la The work of director Spike Jonze, though i'm really more into Cunningham

Drame interioare-zău, mi-am să am parte de o atmosferă sofiacoppola-ish în acest răstimp, demnă de inspiraţie pentru o nuvelă adolescentină, dar toate au decurs bine, telefonul a sunat, am socializat, am mancat multă ciocolată, dulapul nu mai este filiform, Suzi m-a mangaiat la orgoliu cu câteva vorbe despre mine, îmi stă bine cu paltonul verde, am carioci. Life's good.

Labels: I actually have a life

Darn, just when I thought I had almost nothing else to discover! Ah well, a few more hours in front of my screen won't do me any harm, right?

Labels: the world is not enough

Ce-mi plac diminetile de intai ianuarie, mereu intrec comunele dimineti nocturne luminate portocaliu-electric; ele cu lumina lor albicioasa nu trezesc petrecaretii excesivi de peste noapte si-ntind peste strazi o liniste demna de Hiroshima. Astfel de dimineti, cand te simti ca un supravietuitor, victorios, si totusi mai singur ca oricand, cand cauti o figura familiara careia sa ii urezi sanatate; pe strada doar un caine scormonind prin pungi si departe sunetul clopotului de la biserica(o imbinare de rural si citadin). Diminetile in care nu te mai miri cand primii ochi intalniti sunt ai vecinului mahmur care matura coji de portocala cu o creanga de brad.
La multi ani.